Etichete

,

Imi place sa merg pe strada in ritmul meu, dimineata, si sa ascult muzica mea in casti. Atunci sunt cea mai libera si gandesc mult, asa cum imi place mie, la lucruri ,,marunte”, la ,,detalii” cum spui TU si mie imi place sa fac asta.

Tot felul de idei imi vin in minte, ma relaxeaza si ma fac sa ma simt importanta…ca si cand prin modul meu de a reflecta as gasi o solutie pentru problemele intregii lumi, sau as descopei un adevar suprem la care nimeni pana acum nu s-a gandit.

Paradoxal, cele mai bune idei, sau cele mai profunde ganduri le-am avut atunci cand m-am aflat la nivelul cel mai de jos din punct de vedere moral. Asta nu inseamna ca concluziile pe care le-am tras au fost negative, sau pesimiste. Nu intotdeauna.

Ma omoara in momentul asta DORUL.  Mi-e dor de o stare anume de spirit pe care o resimteam numai intr-un anumit loc, fiind singura, iarasi, plimbandu-ma pe anumite strazi, dintr-un anumit oras, intr-un anumit moment. Ieri am inceput sa caut cu disperare aproape lucruri care sa ma puna din nou in starea de atunci…am gasit niste fotografii, pe un site de care uitasem, poze cu mine. Am gasit site-ul lui Patrick si am aflat ca intre timp a devenit foarte apreciat acolo si o sa participe la o expozitie foarte importanta in Regat alaturi de alti fotografi profesionisti. Dar mai mult rau mi-a facut revenirea asta in timp, decat bine. Pentru ca dorul a crescut, la fel si melancolia mea…

Dar inca mai am praf pe aripi si asta inseamna ca inca mai pot zbura. Trebuie doar sa gasesc resursele necesare pentru asta. In fiecare zi gasesc oameni in jurul meu care ma dezamagesc intr-un fel sau altul…sau poate cer eu prea mult de la ei…Cu toate astea, eu am ramas cu aceleasi cerinte si aceleasi asteptari. Oare sunt inconjurata de ,,the wrong people”?

Imi aduc aminte de versurile tot ale lui Chilian:

Trebuie sa stii ca ieri inca nu a inceput
Trebuie sa stii ca nu esti singur
E un drum deja facut

Da…macar de ar putea sa imi intre asta in cap intr-un final…  De cand ma chinui!

Anunțuri