Etichete

, , , ,

Si pentru ca ma simt inspirata sa scriu astazi, continui cu al doilea post: despre vise si coridoare luminate de soare!

Intr-un post anterior spuneam despre cat de dificil este sa fii o podea de lemn luminata de soare, fara sa poti sa raspunzi cu aceleasi gesturi…sau sa ripostezi. Chinuitor, nu? Atunci imi imaginez (sau imi aduc aminte) de clipele in care traversezi coridoare lungi din case vechi, iar lumina te atinge doar ici si colo, prin geamuri murdare, uitate de oameni, si prin care razele nu mai sunt raze, ci vise.

Iar fulgii nu mai sunt aievea, ci sunt amintiri. Despre dimineti de primavara sau de toamna, aproape reci sau nu destul de calde, de perne care se lovesc de corpuri abia trezite din somn, de fulgi prin par si maini care devin piepteni pentru ei, de sarutari dulci, somnoroase…de sex dimineata, cu trupuri calde…fierbinti…asudate…supuse si neputincioase in fata dorintelor lor…

Anunțuri