Vous n’avez pas d’appel manques.

Etichete

appels manques, o seara de iarna, Stari de Suflet

Afara ningea puternic. Vantul crea rotocoale de zapada pe care o plimba peste toate blocurile din zona, o lovea de oameni fara mila si de pamant.
Se apropie de geam si privea dansul acesta nebun, aproape la fel de pasional ca tango-ul acela pe care il asculta in urma cu 1 an in mod obsesiv pentru ca ii aducea aminte de fericire.
Privi neonul cu lumina portocalie din fata geamului ei si respiratia-i calda aburea fereastra. Cand era mica isi lipea nasul de geam si lasa un cerc mic in locul acela, apoi crea din mai multe cercuri identice o floricica pe care o admira ca pe o opera de arta a lui Dali 15 ani mai tarziu.
Era incarcata de o gramada de ganduri pe care nu putea nicicum sa le puna intr-o ordine. Isi zise ca maine o va lua de la capat, ca in noaptea asta va sterge cu buretele toate acele nelinisiti, toate acele emotii negative care o copleseau. Telefonul suna si o smulse din cugetarile ei. Era tarziu…prea tarziu sa isi mai spuna ceva, asa ca il lasa sa sune…”of, inceteaza! opreste-te! Nu mai suna! nu te mai intoarce acum din drumul pe care ai pornit!”

Indata ce telefonul se opri simti o mare dezamagire. „de ce te-ai oprit?” Il deschise. „Un appel manque de …”

Camera parea mai mica acum ca nici un sunet nu se mai auzea. Reveni la starea dinainte. Fulgii de zapada isi continuau drumul lor spre nefiinta.  Cand avea sa se opreasca?

Publicitate