„It takes courage to grow up and be who you really are” (E. E. Cummings)

Am auzit replica intr-unul din filmele mele preferate – „Being Erica”, recent. Nu o stiam, dar a trecut pe langa urechile mele exact cand aveam mai mare nevoie sa o aud. Intr-adevar, esti curajos atunci cand iti asumi ce si cine esti indiferent daca este sau nu in concordanta cu lumea din jur. Ca urmare, abia atunci poti sa spui ca ai crescut cu adevarat. Nu inseamna ca parerea celor din jur nu conteaza sau nu trebuie sa conteze, inseamna doar ca nu trebuie sa iti influenteze realitatea, personalitatea. Be You spunea o reclama mai demult. Atunci eram cam copil ca sa inteleg, mi se parea ca este doar un joc de litere/cuvinte foarte nimerit.

Chestia asta cu avutul curajului este ca in desenele alea animate cu soricei – stiti cum? cand iese unul mic si speriat tot intr-o camera super mare, unde lucrurile din jur nu ii spun absolut nimic si se simte mult prea mic pentru a putea sa insemne ceva in lumea lor, dar o data vazand ceva frumos care ii place inima ii bate tare tare aproape sa ii sara din piept si se simte cel mai puternic si capabil de orice?! pana cand vine pisica si pune laba pe el! si atunci se face intuneric si luminitele alea care il facusera sa tresara dispar, revenind la intrebarea: de ce naiba nu am ramas eu acolo un vagauna mea? Ce conteaza? a avut momentul lui de glorie, cand i-a batut inima nebuneste si cand s-a simtit cel mai puternic. Iar simplul gand la asta il face sa reziste si sa supravietuiasca pisicii. Zgarieturi? Rani? ce mai conteaza?! ZBOARA!

Anunțuri