When life hands you lemons…

Etichete

lamai

Ok, cand viata iti ofera lamai…faci o citronada!

9 motive pentru care imi place sa mananc lamai:

1. Pt ca atunci cand le tai au un miros superb, de proaspat

2. Pt ca mi se zbarleste pielea din cauza gustului

3. Pt ca nu toata lumea le suporta

4. Pt ca m-am obisnuit cu gustul acru al intamplarilor din viata mea (bine ca nu este amar)

5. Pentru ca atunci cand cineva este muult prea „dulce” de obicei trebuie sa gusti niste lamai, because it’s too good to be true, and it usually IS

6. Pt ca sunt mici si nu au o forma standard, deci poti sa le pui in poseta si sa le iei cu tine sa te bucuri in orice moment

7. Pt ca imi dau o stare de bucurie pe care nu o pot explica datorita culorii jucause

8. Pot fi o arma excelenta atunci cand cineva te supara rau rau de tot

9. Ador o carte al carei subiect porneste de la un tablou cu lamai

Alb si negru

Etichete

alb si negru

Nebunul de alb

Melodia asta am descoperit-o in 2006 prin intermediul unui bun prieten de atunci. Nu eram in Romania si pierdusem putin contactul cu muzica, si cu multe altele…Uitasem ce minunate pot sa fie unele metafore pe care doar limba romana le poate crea.

Melodia asta a devenit repede parte din sufletul meu. Stiu ca la un moment dat am incercat sa o impartasesc cu o alta persoana, dar uitasem (din nou) ca nu toti au capacitatea de a intelege metaforele, ca unora trebuie sa le vorbesti in cuvinte putine si scurte pentru ca altfel se pierd si nu vor sti sa se regaseasca apoi.

Am renuntat de mult sa mai fac harti cu degetul in podul palmei unor oameni care nu vor sa vada sau sa le foloseasca pentru a gasi un drum… Acum imi desenez uneori in propriile palme linii, sau poate viata mi le deseneaza (eu stiu?) ca sa nu uit cum se face, in cazul in care cineva, vreodata, va vrea sa inceapa o calatorie folosind liniile groase, sau subtiri, sau drepte, sau strambe, drept franghii de salvare.

Living on the edge

Etichete

choices, getting hurt, living on the edge, trips

Living on the edge of different peaks may be a risky decision, but the sight is one of the most wonderful ever existing. The price that you have to pay for is that on peaks usually there is no place for 2 persons, so sometimes the loneliness may reach you and make you get off. Now, the way you get off it depends on the person: you could choose to get off just the way you got there – for example climbing thoroughly, making efforts, renouncing to things that you like, that you love, making sacrifices (means getting off prudently, analysing your steps, being cautious, counting every step you take)…Or, you could choose the easy way – throwing yourself from the hight. In this last case you may need a parachute (something like 2 strong arms to catch you, or to hold you) or NOT, and there you may survive or not.

I tried both ways: the cautious one and the challenging one (no parachute of course – it seems none was available ever). In the first case I got hurt. In the second case I got hurt too. Strange, right?! I don’t know why, but I have the slight impression that even if I had a parachute at least once, I would still get hurt…matter of gravity, like in Newton’s law 🙂

Nice trip to you all, no matter if going up or down!

Vis sau realitate? Ce ai alege?

Etichete

realitate, vis

Ma gandeam aseara…Daca o femeie ar trebui sa aleaga intre a adormi alaturi de barbatul pe care il iubeste sau a se trezi alaturi de el, ce ar alege?

Acum, citind intrebarea ati putea spune ca: daca adormi alaturi de el, normal ca te si trezesti alaturi, nu?

Ei bine, nu. Daca sa zicem ati putea sa adormiti unul in bratele celuilalt, iar el, undeva intre visul tau si realitate sau dimineata ar trebui sa plece si te-ai trezi fara el….Si daca ai adormi singura, iar undeva in noapte el ar veni de undeva si te-ar lua in brate trezindu-te alaturi dimineata…?

Ai alege visul cu el din timpul noptii sau realitatea diminetii?!

Eu as alege intotdeauna visul. Nu neaparat pentru ca sunt o visatoare, ci NEAPARAT pentru ca visele ma fac intotdeauna sa merg mai departe, pentru ca le poti prelungi in realitate, pentru ca in vise nu se intampla nimic rau, pentru ca in vise totul este aproape perfect.

Voi ce ati alege?

Be yourself!

Buun, multe zile au trecut de la ultimul post pe blog. Ce m-a inspirat astazi sa scriu este o imagine, pe care v-o impartasesc si voua mai jos…

Adica, ok, inteleg anumite crize de identitate pe care oricine le are la un moment dat, sa nu mai stii exact cine esti pentru ca ceva/cineva ti-a bulversat complet universul pentru o perioada de timp. Dar intre a fi dezorientat si a vrea/dori sa fii altcineva doar pt ca iti place acea persoana este diferenta mare.

Imi aduc aminte pe la liceu, aveam colege care imitau alte colege doar pentru ca celelalte erau mai frumoase, sau mai aranjate, sau mai…oricum mai.

Astfel, nu conta ca pe ele rosu cu galben statea ca naiba, daca pe cealalta arata bine insemna ca si pe ele este la fel. C’mon!

Si acum constat cu tristete ca exista oameni carora le place sa se piarda asa in identitatea celorlalti. Trist!

Sentimente

Etichete

drumuri, oameni, sentimente

Cateodata trebuie sa ma mai uit inapoi ca sa imi aduc aminte unde merg. Unde merg?

Pe un drum doar al meu, unde cu siguranta gasesc pe margine spice de grau aurii si apusuri de soare fierbinti.

Daca sunt oameni…?

Da, 2-3! Nu fac autostopul pentru ca stiu ca nu ii voi lua cu mine. Merg pe margine, culmea! in acelasi ritm cu mine, si cateodata mai fac cate un pas lateral, fie inspre interior, fie spre exterior ca sa mai ocoleasca vreo groapa de mult uitata si uite asa, din cand in cand distanta asta dintre noi variaza, la fel ca rotatia pamantului-o elipsa.

Cateodata cand vine o adiere de vant simt mirosuri care imi aduc aminte de trecut si cateva suvite ma lovesc peste obraji, iar cand mi le dau la o parte imi aduc aminte de cate o mana rece  care inainte imi dadea aceleasi suvite dupa ureche si le saruta varfurile. Pe urma se intampla sa obosesc din cauza mersului pe drumul meu si sa vreau sa ma agat de trecatori care isi vad de al lor. Am uitat sa va spun ca drumul meu nu este unic si de aceea mai exista trecatori. Unii dintre ei se uita la mine si imi zambesc, altii sunt tristi, altii au ochii senini. La unii ma uit lung si ei se sperie si fug, altii se apropie si ma intreaba „tu cine esti?” si eu le spun „am uitat”.