Buun, multe zile au trecut de la ultimul post pe blog. Ce m-a inspirat astazi sa scriu este o imagine, pe care v-o impartasesc si voua mai jos…
Adica, ok, inteleg anumite crize de identitate pe care oricine le are la un moment dat, sa nu mai stii exact cine esti pentru ca ceva/cineva ti-a bulversat complet universul pentru o perioada de timp. Dar intre a fi dezorientat si a vrea/dori sa fii altcineva doar pt ca iti place acea persoana este diferenta mare.
Imi aduc aminte pe la liceu, aveam colege care imitau alte colege doar pentru ca celelalte erau mai frumoase, sau mai aranjate, sau mai…oricum mai.
Astfel, nu conta ca pe ele rosu cu galben statea ca naiba, daca pe cealalta arata bine insemna ca si pe ele este la fel. C’mon!
Si acum constat cu tristete ca exista oameni carora le place sa se piarda asa in identitatea celorlalti. Trist!
Trecînd de instinctul imitativ adânc înrădăcinat în noi, îţi doreşti cu adevărat să fii altcineva doar atunci când te simţi singur. Foarte singur…atât de singur încât aproape că nu mai exşti decât la nivel raţional. Când eul îţi ese redus la o prezenţă adimensională, fără formă, suspendată undeva, aiurea.
Abia atunci simţi nevoia acută de a avea personalitatea, viaţa altcuiva.
ApreciazăApreciază