Un om special

Dragul si inteleptul meu  Winnie the Pooh zicea la un moment dat asa: : I think I care too much – is it love?”

Tricky situation and unplanned, even more important. Zic asa: atunci cand iti pasa de cineva tii, te atasezi de el/ea, iti vine sa il/o impachetezi cumva in cea mai delicata cutie pe care sa o tii cu tine. Saculetul meu minune contine oameni – oameni speciali. Din cand in cand mai scot cate unul de acolo si ma mnunez. Cum a putut Doamne Doamne sa creeze asa ceva? Cum se face ca oamenii astia speciali se „lipesc” de mine in cele mai potrivite momente?

Citeam undeva de linia aceea foaaaarte subtire intre „acum” si „niciodata”, intre „momentul potrivit” si amanare nesfarsita”. Undeva pe drumul asta lung pe care l-am parcurs si toti oamenii de care m-am lovit si care m-au lovit am invatat ceva: no pot, nu vreau sa incetez sa ii iubesc. Asa cum sunt ei, asa cum sunt eu! Oamenii din viata noastra ne transforma si lasa ceva asupra noastra, indiferent daca vrem asta sau nu. Sunt oameni care mai ales lasa urme. Eu vreau sa las urme dupa mine – mai mult sau mai putin adanci. Sau poate pur si simplu ca urmele de talpi care merg pe nisipuri miscatoare si foarte nesigure…

Publicitate