Citesc o carte a Virginiei Woolf. Se cheama „Valurile”. Daca nu ai nervi destul de tari, putere maxima de concentrare si abilitatea de a-ti pune instantaneu ordine in ganduri si in carte pe masura ce citesti, NU o recomand. Sau eventual cu un pix si niste hartie langa tine pentru notite.
Ideea este alta, insa. Faptul ca noi oamenii DEVENIM putin cate putin prin valurile care trec peste noi. Pot sa tin minte perfect data, uneori chiar orele cand au trecut peste mine niste valuri care m-au format. N-as putea niciodata sa uit sentimentele si starile afective din acele momente.Memoria mea afectiva a atins cote alarmante destul de des incat sa pot afirma acum: sunt ceea ce simt, nu ceea ce fac! Si destul de des fac ceea ce simt…
Ce sunt valurile?
Sunt obstacole peste care treci. Sau nu. Dar care lasa amprente asupra ta.
Daca ar fi sa ma iau dupa cartea pe care o scriu, as spune ca am avut nici mai mult, nici mai putin de 21. Privind dintr-o alta perspectiva, insa, probabil ca importante cu adevarat au fost vreo 5 sau 6. M-am inecat putin uneori, am ajuns la mal epuizata doar ca sa ma arunc pe urma din nou in valurile mele.
Ma intreb uneori de unde puterea de a ma tot arunca in ele stiind ca nu ma duc sa caut comori. Nici sa ma sinucid prin inec nu vreau. Nici marea nu o iubesc atat de mult incat de 28 de ani (sau mai mult) sa tot razbat prin ape sarate.
Apreciez cu adevarat pastravii. Ei inoata intotdeauna impotriva curentului. Exact asa ca mine!
2likebutterflies's Blog 