Vorbesc despre valoarea pe care o au cuvintele. In fiecare zi vorbim, comunicam, spunem lucruri diverse prin cuvinte. Ne folosim de ele pentru ca mai apoi sa le uitam, cuibarite in universul nostru personal, cateodata prea restrans pentru a face loc pentru noi si noi sensuri.
Oamenii i-as imparti in 2 categorii: cei care cred cu adevarat in fiecare cuvant pe care il spun si cei care nu o fac.
Insa aceia care cred in ceea ce spun au prostul obicei de a crede ca si ceilalti sunt asa ca ei. Ergo, iau de buna ceea ce oamenii din jur le zic. „No way, zic, cum sa nu fi fost serios in ce a spus? Cum sa spui unui om lucruri in care nu crezi? Atunci care mai e valoarea ta morala, ca OM, unde iti mai este increderea in tine, cum mai poti sa te privesti in oglinda fara sa vezi un monstru?”
A doua categorie sunt cei care se folosesc de cuvinte sa obtina ceva, sa ajunga undeva. Ei spun lucruri bine ticluite, bine maimutarite si manipulate care, culmea, ajung la urechile celor care nu trebuie sa le auda – de naivi ce sunt.
Cuvantul, din momentul in care l-ai dispretuit, l-ai terfelit, l-ai batjocorit si l-ai schingiuit prin diverse forme, nu iti mai apartine. L-ai pierdut. Sensul lui va fugi de tine si de fiecare data iti va fi din ce in ce mai greu sa il regasesti pentru a exprima ceea ce vei vrea, la un moment dat, cu adevarat sa spui.
De asta sunt oameni care pot si stiu sa se exprime si cei carora le vine greu sa deschida gurita si sa dea sens. E usor sa ne ascundem in spatele replicilor de genul: nu pot sa vorbesc despre anumite lucruri pentru ca si-ar pierde sensul si intelesul, pentru ca trebuie simtite. You know what? Crede-ma, orice, orice pe lumea asta poate fi exprimat. Iar daca nu ai cuvinte, inventeaza unul – acolo este adevarata comoara a lor – sunt unice, la fel ca si ceea ce traiesti.
Be true! Be true to yourself, I say.
2likebutterflies's Blog 