Cred ca m-am indragostit ireversibil (oare nu sunt toate iubirile asa?!) de Khaled Hosseini.
“Not a word passes between us, not because we have nothing to say, but because we don’t have to say anything”
Un autor cand scrie…si scrie al naibii de bine, nu poate (nu ar avea cum) sa nu isi puna un pic mai mult din sufletul lui in randurile care se nasc sub ochii lui. E mai mult decat chinul de a crea ceva, de a sta noptile treaz, de a imparti cu ochii si sufletele celor care vor citi pornirile tale si sentimentele tale, amintirile, dorurile, ofurile, iubirile, tristetile, zambetele, tot ceea ce esti tu.
Imi e ciuda pe cei care citesc si se bucura pur si simplu de cartea in sine, de personajele de acolo, de randurile cu ale lor cuvinte bine gasite si puse la locul potrivit si la momentul potrivit. Dar uita sa gaseasca autorul din ele. E ca atunci cand te uiti la o pictura si o admiri fara sa stii nimic despre autorul tabloului. Ce l-a facut sa picteze asa? In ce conditii? Ce i-a influentat viziunea? etc
Cred ca un scriitor cand ofera spre citit lumii randurile sale face sacrificiul suprem pe care il poate face un artist: se ofera pe sine cu buna stiinta. Fiecaruia o bucatica atent taiata din sine astfel incat niciodata sa nu se imputineze, niciodata sa nu dea unuia mai mult decat altuia, astfel incat sa ramana intotdeauna indeajuns pentru noi si noi „Columbi”.
Are omul asta (Khaled Hosseini adica) un talent de a transpune un om in atmosfera, de te face sa fii copil in 2 minute pentru ca apoi sa fii un adult intelep sau un servitor de rand sau chiar un magar care poarta greutati pentru stapanul sau…de nu va inchipuiti.In primul rand, te face sa te simti viu. Cu fiecare pagina. Cu fiecare fraza. L-as lua acasa!~ 🙂
Mare mare pierdere sa astept 28 de ani ca sa il descopar. Mare mare pierdere ca o zi nu are decat 1440 de minute. Mare mare pierdere ca nu iti poti face planuri pentru urmatoarele 1440 de minute si urmatoarele si urmatoarele 1440, ci trebuie sa iei as much as you can din astea pe care le ai acum, pentru ca NU AI mai mult si nici nu poti gasi in alta parte. Nici imprumuta.
P.s. And yes, sometimes YOU DON’T HAVE TO SAY ANYTHING. The moment speaks for itself.
P.p.s Inca ma mai gandesc daca mi-a placut mai mult The Kite Runner sau A thousand Splendid Suns. And I definitely must see The Kite Runner movie!
2likebutterflies's Blog 