E ceva…e ceva in felul in care adie vantul printre frunzele copacilor, cum le umfla, le intoarce de pe o parte pe alta, le racoreste si le aduce in acelasi loc …de nenumarate ori si niciodata la fel…cum le da sperante ca pot sa se desprinda si sa zboare, sa fie libere la fel ca el…

Jur ca e ceva extrem extrem de senzual cand se intampla asta. Simti o daruire, o pasiune care face ca frunzele acelea sa fie domoale si total maleabile in fata vantului, incat mai ca iti vine sa fii, sa devii ele. Pur si simplu pentru placerea de a te bucura de acelasi tratament.

Imi place inconstienta cu care fiecare frunza cere parca mai mult, cum prin revenirea lor in pozitia initiala tenteaza, provoaca sa fie din nou ravasita si dn nou si din nou…

Oare ce simt ele cand li se intampla asta? Oare ce isi doresc ele cand se opreste? In zilele acelea cand nici macar un fir nu se misca? Atunci cand el, vantul, nu este? Le e dor? Se misca singure doar pentru a pastra vie amintirea trecerii lui? Pentru a fi pregatite pentru urmatoarea adiere? Oare il cheama? Ce isi spun in acele cateva momente in care se regasesc? Au timp sa isi spuna ceva? Cum fac ele diferenta intre o adiere si alta, intre adierea LOR si nu O ALTA, oarecare?

Si cum simte el, vantul, crengile goale iarna, cand nici o frunza nu se mai regaseste? Cand sunt toate plecate pentru ca el le-a invatat ca pot sa zboare, ca e OK  sa isi dea drumul cateodata din codita lor firava si sa se lase in voia lui pana ajung pe pamant si mor?! Cum isi recunoaste el FRUNZA? Cum revine el, mereu, constant, la ea, la aceeasi si nu se satura niciodata? Cum adie el aceeasi frunza primavara cand e verde, vara cand e molesita de caldura, toamna cand este imbatranita? Cum o cauta el printre miile si miile de frunze cazute, pe aceea pe care tot anul a ravasit-o, cum ridica el mii si mii de frunze in rotocoale in aer pentru a surprinde exact stralucirea EI si exact culoarea EI  in lumina soarelui si atunci sa stie ca a gasit-o?

Hmm…cum?

O frunza lipsita de vantul ei se usuca de verde si cade…un vant lipsit de frunza lui este boare otravitoare

Anunțuri