A FI sau…A FI gelos/geloasa?

Etichete

cate tipuri de gelozie exista?, de ce sunt oamenii gelosi?, gelozia la barbati, gelozia la femei

The thing is: aveam in minte vreo 3 subiecte care mi-au cam antrenat neuronii in ultima vreme. Ceva gen maraton de la Jocurile Olimpice. Juriul format din propria-mi persoana a decis: voi scrie, iar voi veti citi despre gelozie.

Din „numerele” urmatoare avem: despre Femeia-barbat bine, fenomen care imi agaseaza retina si urechile din ce in ce mai des si 3 – despre compromisurile dintr-o relatie (ce, de ce, cum, cand, pana unde, chestii de genul).

So, the winner is: gelozia.

Bun, eu cred ca trebuie diferentiat foarte clar intre gelozia la femei si gelozia la barbati. Pe urma, sa avem in minte clar un lucru – si asta intotdeauna (da, stiu, nu e usor, cateodata uitam de tot de asta): toti oamenii sunt gelosi. Believe me, cine zice ca nu e, ori nu tine la persoana aia, deci i se rupe rau de tot (franjuri gen), ori nu recunoaste (deci este un cabotin, prin urmare nu avem ce cauta langa un asemenea specimen).

Mai mult, gelozia prinde forme si nuante diferite, in functie de extrem de multe variabile (exact ca la matematica) – un fel de curcubeu diform in care cei mai multi isi baga picioarele cu gratie.

Uite cateva exemplare:

Gelozia morbida:

cine este tipul care era la coada la paine si se uita la tine INSISTENT (a se remarca faptul ca omul poate s-a uitat pentru fix 0,3 secunde)? Tu chiar ai de gand sa te imbraci asa (singurele „obiecte” care invita la dezmat imaginar fiind poate gleznele sau bratele)? Ti-o tragi cumva cu TIPA de la flori? Ti-a zambit cam lasciv (da, e normal, doar femeia incasa o suma incredibil de nesimtita pentru un buchet amarat de flori, cred si eu ca avea zambetul lasciv). Verifica telefonul de 10 ori in 2 minute, tresara la fiecare apel sau vibratie. Pe scurt: no confidence, no respect, no love, no LIFE no nothing!

Intelegeti specimenul, da? nu mai e nevoie de alte exemple. Problema cu adevarat grava este ca de cele mai multe ori se lasa si cu batai, rupt de picioare, avortat copii si mult mult spatiu in gura (mai mult decat necesar)

Gelozia cu iz de adolescenta tarzie

Baby (parca il vad pe Banica Jr aici), cine e tipul/tipa asta de pe facebook care ti-a dat like la poza noastra de la nunta? Uite ce urat/a e! Spune-mi ca ma iubesti!

Totally fucked up situation, indeed! De cele mai multe ori vine cu santaj emotional la pachet!

Gelozia „corporate”

Daca mai vad ca ii zambesti lu’ Lenuta de la parter dormi pe pres la usa la noapte. Sau: Ia-ti si tu camasa aia bej, ce daca e necalcata si descusuta si ti se vede paru’ de la subrat?! Pentru cine vrei tu sa te aranjezi?

Tricky and unplanned! Ce sa faci, ce sa faci? Probabil ca un croitor sau persoana de la firma de curatatorie va deveni cel mai bun prieten al tau, forever and ever best friends.

Anyway, astea sunt cateva exemple. Ce ma intereseaza si m-a interesat intotdeauna (folosindu-ma, recunosc, pe post de cobai) este: DE CE? De ce oamenii sunt gelosi? ce face diferenta intre grade si modalitati de comportament?

Parerea mea este ca:

1. vine dintr-o nesiguranta, neincredere in propria persoana si in cel de langa tine (e acceptabil pana la un punct al relatiei, mai precis, la inceput cand cei 2 nu se cunosc destul de bine)

2. vine din dorinta de a innoi ceva din relatia respectiva, un pic de adrenalina,. un pic de tachinare si meniul e gata (which is not necessary a bad thing). For fun!

3. din latura asta a noastra posesiva, de a ne conjuga cu verbul A AVEA nu A FI (despre care vorbeam si datile trecute). Avem sentimentul ca omul de langa noi ne apartine ca un obiect si daca ni se ia jucaria sau vine alt copil si baleste la ea ne crizam.

4. pur si simplu pentru ca esti o petarda de om care nu vede mai mult de atat (in special in cazul de tipul 1 al geloziei).

Sunt geloasa? Da! Insa ce te faci cand provoci gelozia in celalalt doar pentru a-i testa in permanenta limitele? Ce te faci cand celalalt mai si cade in capcanele tale? Ce te faci cu sentimentul ala de: ai adus cea mai buna prietena a ta (si cand spun buna nu ma refer la suflet) si vezi, pentru ceea ce sunt cele mai lungi fractiuni de secunda din viata ta, lucirea aia de lup flamand cand se uita la sanii/fundul/buzele/ansamblul aleia. Problema nu este ca se uita. Problema este ca se uita ASA. Ca vezi in ochii celuilalt viitorul lui comportament.

Atunci stii ca se termina. Intotdeauna stii cand se termina sentimentele tale pentru celalalt. Uneori poti sa retii si ora. Si minutul. Atat de limpede e. Stii, pur si simplu!

Multe sunt de spus pe tema. O sa revin cu subiectul. Prea suntem noi oamenii inevitabil loviti in cupluri cu biciul ala fin al nuantelor si aluziilor.

Completati voi subiectul?

Publicitate

Escaping Hell

Etichete

despre nemultumirea oamenilor, despre viata si moarte, Orfeu si Euridice

Cateodata Iadul seamana izbitor de bine cu trecutul. Ati observat? Cateodata umbrele noului taram imi seamana extrem de bine cu propriile amintiri…bantuind zi si noapte si ele pierdute fara sa stie pe unde. Cateodata ii invidiem pe cei morti pentru  lipsa lor de amintiri, uneori ei insisi sunt amintirile, uneori ne bucuram de lupta asta zilnica de a ne apropia de ideea de a fi umani…total lipsita de sens pentru majoritatea…o cautare neobosita pentru multi dintre noi, dar niciodata destui.

Orfeu si Euridice din poveste ne dau o lectie de viata (sau de moarte) care ar trebui sa ne cam vindece de „fantome” – invatam ca moartea, la fel ca si viata nu sunt decat niste spatii cu granite extrem de flexibile. Nimic nu e batut in cuie. Cand nu ai, esti capabil de orice, rupi asa zisele limite, te duci si te intorci dintre viata si moarte fara probleme…dar cand ai, ei, atunci intervine problema: cand ai, fie iti doresti sa dispara, fie iti bagi picioarele si pierzi, deci, vei ajunge la NU AI.

Vedeti cum suntem? aleeergam dupa himere toata viata cand de fapt solutia este simpla – sa fii in permanenta, de la bun inceput, constient ca nu ai si gata. Iar tot ceea ce facem pana la urma este doar o incercare de a ne gasi un rost. Spunem ca ne dorim o viata mai buna si pe urma? Spunem ca ne dorim sa fim noi insine mai buni, si pe urma? Spunem ca vrem ca oamenii de langa noi sa fie mai ok, mai zambitori, mai, mai, mai; in permanenta MAI ceva. Si pe urma??

Eu va provoc sa imi demonstrati ca gresesc, ca undeva logica mea e stramba si schioapa si oarba si totally unfuckable astfel incat sa incetam naiba o data sa dam cu piciorul lucrurilor pe care le avem. DEJA!

Despre sacrificii inutile

Etichete

despre sacrificii, povestea pelicanului

Mi-am amintit zilele astea de o poveste…stiti si voi cum e: poate ca uneori povestile vin la noi, nu noi le citim. Era despre un pelican. Oarecare. Stiti ca pelicanii sunt pasarile care atunci cand nu gasesc mancare pentru a-si hrani puiii, isi rup cu pliscul din carnea lor si le dau puilor bucatele. Iar povestea e in felul urmator:

Dupa o iarna lunga, un pelican cauta zile in sir mancare pentru cei 2 pui. Intr-un final se intoarce la cuib si incepe sa isi hraneasca odraslele din propria carne. Zile in sir, isi rupea bucatele in ciuda durerii cauzate si a faptului ca este din ce in ce mai slabit. Din cauza aceasta, pelicanul nostru moare. La care unul din pui zice: „Ah, ce bine, ma saturasem sa mananc acelasi fel de mancare in fiecare zi!”

E despre sacrificii inutile. Despre sacrificii pe care toti le facem mai devreme sau mai tarziu, fara a sti decat la final ca au fost inutile. Cand taci si induri si strangi din dinti, cand zgarii peretii cu mainile goale si iti sfasii carnea, sufletul si toata fiinta ta pentru un scop (indiferent ca este un OM sau o CAUZA, etc) tu pastrezi in minte momentul ala cand totul va lua sfarsit si vei ajunge sa te si bucuri de sacrificiile tale. Cand stii ca dincolo de furtuni va aparea si un curcubeu. Momentul ala in care OMUl pentru care tu faci sacrificii STII ca apreciaza, stii ca nu a fost totul in zadar. Stii

Ei? ce se intampla atunci cand momentele alea nu mai vin? Nu le mai apuci? Sau poate mesajul nu ajunge acolo unde trebuie? Ce faci cand iti dai seama ca totul a fost in zadar? Cum te mai ridici? Cum gasesti puterea sa o iei dupa aceea din nou de la capat, cu alte si alte sacrificii?

Treburi de-astea casnice…

Etichete

Turbofin, un altfel de curatenie

A fucked up life will almost always show in a fucked up room! Si contrar ideii ca atunci cand te apuci de curatenie e bine sa te ajute cineva, sa o faci in doi, sa imparti treburile…aceasta este o treaba pe care imi place sa o fac de una singura. Intotdeauna este mai bine ca lucrurile urate, grele, dezgustatoare si care cer concentrare si efort maxim, sa le fac singura. Asa stii, ca a doua zi, cand te vor durea muschii in tot corpul de la atata scos de mobila veche din camera si cand vei tusi de la atata praf depus prin colturi, ca s-a meritat sa faci efortul. Inputul este mult mai mic decat outputul.

Cateodata este bine sa deschidem niste ferestre larg, sa dam perdelele la o parte sa intre aerul rece de dimineata sau soarele, sa stai intins in pat si sa te bucuri de lucrurile din jur. Cateodata e bine sa te debarasezi de lucruri inutile care nu fac altceva decat sa iti distraga atentia de la lucrurile importante, pe care uitasei ca le ai acolo.
Sau vreusesei sa uiti ca sunt acolo. Si astfel le asezasei undeva in niste cutii mari, sub pat, ca sa nu mai dai de ele. Dar, vezi, in camera mai vin si musafiri. Unii dintre ei, curiosi, iti mai scot de pe sub pat lucruri care li se pare lor ca sclipesc. Si incep sa caute, sa cotrobaie, sa scoata la iveala gusturi, mirosuri, trairi. Unora nu le place ce gasesc acolo…nu sunt comorile nebanuite la care se asteptau. Pun capacul la loc dezamagiti si imping cutia inapoi sub pat…iar tu rasufli usurata ca s-a terminat mai repede.

Pe urma sunt altii care scot cutia de la locul ei si incep sa iti stearga praful de pe ea si de pe lucruri, facand parca un inventar al lor, pe urma le reaseaza, dar intr-o ordine stabilita de ei. Nu te intreaba nici daca vrei sa iti stearga praful, nici ce sunt, nici daca vrei sa puna mana pe ele, nici daca vrei sa ti le reaseze. Iar tu esti prea coplesita pentru a reactiona in vreun fel, pentru a te lupta cu ei.

Si pe urma sunt cei care descopera cutia si te roaga pe tine sa le-o arati. Sa te umpli tu de praf, sa scoti tu de acolo fiecare articol si sa il stergi tu, sa treci tu prin activitatea chinuitoare de a fi fata in fata cu ele, de a le prezenta rand pe rand, ca intr-un teatru de papusi…dar papusarul esti chiar tu…sau nu.
Si pe urma pleaca. Intotdeauna vizitatorii pleaca. Tu ramai singurul locatar al propriei camere. Si uneori, doar uneori, simti nevoia sa rogi pe vreunul din ei sa ramana. Sa fie si el locatar. Dar inchide usa inainte de a spune tu ceva. Sau poate ca a fost doar o impresie. Sau poate ca ai vrea ca ei sa isi doreasca sa ramana acolo, colocatari. Doar ca, la fel ca intr-un film grotesc, nici unul nu poate vorbi mai mult decat banalitati.

Atunci cand stii. Pur si simplu

Etichete

atunci cand stii, despre regasire

Si cand STII ti se pare ca totul se leaga, are rost, gasesti sensul de drum…fara intersectii, fara sensuri giratorii, chiar si fara semne de circulatie, pentru ca pur si simplu nu ar avea rost. Directia este doar inainte. Este sens unic!

Mergi intr-un loc si stii ca trebuia sa fii acolo, sa traiesti momentele alea, sa te bucuri de vremea aia. Exact asa cum se intampla. E ca o regasire, careia iti este greu sa ii gasesti punctul de inceput. Si uneori nici nu conteaza.

Mai stii ca toata viata ta te-ai pregatit pentru asta si toate lucrurile pe care le-ai trait pana atunci nu au fost decat niste puncte prin care trebuia sa treci pentru a intelege mai bine ceea ce ai si traiesti acum.

Sentimentul se poate proiecta asupra unui loc, a unui OM, a unei actiuni pe care o intreprinzi. Cred ca exista mai multe carari pe care mergi, dar la un moment dat drumurile se ingusteaza si ramane doar unul. Simti cand se intampla asta! Ai o certitudine aproape nebuneasca si multi nu vor intelege. Simti pacea, te simti pe tine cel mai mult atunci. Esti cu adevarat TU, nediluat, neinfluentat, jupuit de tot ceea ce nu iti trebuie si nu iti apartine. Ca un copil care vine pe lume gol si pur. Asta e starea!

Un copil care tocmai s-a nascut!

Cea mai veche meserie din lume

Etichete

despre prostitutie, gemenele Fokkens

Atentie, continut aproape licentios!

Am citit ca in Amsterdam existau 2 gemene de vreo saptej’ de ani care se prostituau de la 18 ani. Foarte tare, frate! Da’ pe urma am aflat ca s-au pensionat. Nasol! Ma intreb daca, la fel ca in orice meserie din care te retragi si pe urma mai continui sa oferi consultanta sau iti mai gasesti job part-time pe meseria ta, si ele vor face la fel?!

Cum e: vrei sa devii protituata profesionista? Hai sa iti ofer consultanta. Sau: ofer servicii intre orele 14.00 si 16.00, nu raspund la bip-uri, ca la anunturile matrimoniale.

Pe gemene le cheama Fokkens…this is Fokking fantastic. E ca si cum te-ar chema Zidaru si te faci zidar…gen. Mai deunazi vorbeam cu cineva despre prostitutie si despre faptul ca uite, desi unii o blameaza, daca o faci cu pasiune, ca pe orice meserie, e chiar laudabil. Cu atat mai mult daca rezisti, omule, 52 de ani?!

Ma intreb daca au vrut vreodata sa isi dea demisia? Sau daca au avut conflicte cu seful in care le ameninta ca le da afara? Dar fisa postului cum arata? Criteriile de performanta care erau?

Defect profesional, m-am apucat sa construiesc eu ceva de genu’ pentru ele. Iacata:

Denumirea postului: Prostituata. Sunt acceptate si alte denumiri ale postului, precum: curva, tarfa, boarfa, stoarfa, profesionista si fetita

Departamentul: Dormitor, sufragerie, masa din bucatarie, cabina de la dus. In principiu, nu exista un birou fix, este pliabil in functie de necesitati

Relatii de colaborare: cu femei si/sau barbati din acelasi departament

Subordonari: poate conduce activitatea sau se poate supune, in functie de situatie

Responsabilitati: Fucking, screaming, teasing, faking

Nota* discutiile si sarutul nu fac parte din fisa postului, dar trebuie sa fie disponibila a le efectua, la cererea sefului direct (clientul)

Criterii de performanta: largimea zambetului pe fata clientului la iesirea din…sedinta; numarul de sedinte in timpul unei zile; suma negociata intr-o zi si/sau per client; creativitatea;

Instrumente de lucru: gura, maini, catuse, franghii, dildo-uri si orice alte alimente potrivite atingerii scopului final.

Pozitia de lucru agreata: orice pozitie care la final pastreaza membrele si organele angajatului in aceeasi ordine si pozitia ca inainte de inceperea lucrului

 

 

La cererea „publicului” :)

Etichete

cautari pe net, chestii haioase, prostie umana

Ca la decernarile de premii Oscar, incep si eu: „Multumesc mamei mele pentru sustinere, multumesc publicului care ma citeste in fiecare zi…” neeeeaaaahhh, prea e roz si cu zorzoane, prea e regizat si artificial, prea acru…prea de la tara 🙂

Faza e ca – stau si eu 2-3 zile pe bara (dar din aia orizontala, nu verticala. Si fara scena. Si fara muzica de bar) si ma relaxez. Cum stau eu asa si ma uit la pescarusi, publicul imi cere revenirea pe micile lor ecrane. Ce sa-i faci daca esti bun?! Da’ recunosc ca ma mai gadila asa usor orgoliul in talpa cand se intampla.

Azi o sa va impartasesc si voua chestii haioase despre termenii pe care ii folosesc oamenii ca sa ajunga la blogul meu. Stiu, am mai facut asta cred ca acum vreo 2 ani. Slabut, slabut, zic. Atunci era floare la ureche, sa vedeti acum ce vine din urma. Deci, multumim cu plecaciuni wordpress-ului care ne da posibilitatea sa vedem statistici de genul. Sa inceapa show-ul asadar:

1. avem categoria „cautatorul de limba romana pe care nu o gaseste in ruptul capului si insista”. Nominalizarile sunt:

– „ati fi lehamite”, evident scris legat. Banuiesc ca nu se cunoaste cuvantul – bai ala sau aia care ai cautat asta: lehamite inseamna „scarba”, stii tu, aia pe care o vezi pe chipul oamenilor cand deschizi gura si nu stii sa vorbeste coerent. Da, aia, exact aia!

– „jocuri care aduce ploaia” – baiii, Care Este, Deciii, Vanghele. 1 – ca nu SE exista jocuri care ADUCE  ploaia si 2 – se zice ADUC, ca E mai multe…mai multe jocuri. Gata, acum esti cu un neuron mai destept. Nu te simti mai bine?

– „cum STI daca esti sau nu inteligenta”. OK, haide sa elucidam misterul, atunci. In cazul tau, oricine ai fi: NU ESTI!. Ti s-a luat o piatra de pe suflet. Si data viitoare cand mai ai dubii de genul, uita-te intr-o gramatica de limba romana. Daca vezi ca acolo, cuvantul STII se scrie cu 2 i, nu cu unul si tu l-ai scris cu 1, inseamna ca poti sa te stergi linistita de saliva de la gura

2. Categoria „dex rapid din lene de a deschide o carte”. Iata nominalizarile:
– „cum se scrie casnica”  Ba, esti prost? pai daca l-ai scris deja, de ce il mai cauti? Sau ai mult timp la dispozitie si te plictisesti

– „cum se zice la sarma” si mai ales, aceasta persoana este insistenta. A cautat de vreo 6 ori acelasi lucru si deci, de 6 ori a intrat pe site-ul asta si nu a gasit raspunsul. Ce ne dovedeste asta?? Ia sa vedem, deci, daca mergi pe un drum si dai de zid, deci nu poti sa treci dincolo, te intorci, mai mergi o data pe acelasi drum, dai de acelasi zid. Zidul ala va fi mereu acolo. Ce te face sa crezi ca daca dai de 5 ori cu capul in el, a 6-a oara, ca prin miracol, zidul nu va mai fi acolo? Cat de tamp sa fii? Si nu, nu vei gasi niciodata raspunsul acestei intrebari care te framanta pe tine atat de rau, la mine pe site. Hai ca poate te-am elucidat acum, ce zici? Mai incerci o data? Doar-doar!

– „cate stari de suflet sunt”. Boooon, banuiesc ca s-a vrut a fi ceva inteligent, da’ care nu i-a iesit. Exista chestii inteligente si profunde si chestii care se vor asa dar ies cu totul aiurea. Asta e una din aia. Adica, sa inteleg ca ai stat intr-un clopot de sticla pana acum si habar nu ai ce e aia stare de suflet? Sau, repet, te vrei a fi profund si nu iese?

3. Categoria „Dildau”. Scuze, daca ajung din greseala minori pe aici. Asta da, e „buna rau” categoria asta. Nominalizarile:

– usurel asa: „imbratisari intre 2 persoane”

– ceva mai hard: „povesti pentru adulti”

– ceva si mai hard: „povesti sexoase”

– cel mai hard: „imbratisari sexoase intre 2 femei”. Ooo, da!

Nu, nu imi exersam cunostintele legate de gradele de comparatie ale adjectivului, ma uitam insa cat de „TRIST” sa fii sa cauti pe Google asa ceva. Frate, haide sa iti vand un pont: exista canale speciale unde poti afla de la A la Z cam tot ce vrei despre subiect. Si cine naiba mai zice in zilele noastre „imbratisari sexoase”. What the fuck!, ca sa fiu in spiritul categoriei

4. Categoria „un fel de terci fara nici un sens”

– fiti atenti la asta ca e tare: „rapunzel replici pt print unde esti tu rapunzel?”. OOOOkkkk…deci Rapunzel este o persoana importanta in aceasta ecuatie. Dar se pare totusi ca pe Rapunzel nu o duce prea tare capul din moment ce se intreaba ce replici sa ii dea printului la intrebarea:Unde esti tu, Rapunzel? O fi oare chiar atat de greu sa te auto-localizezi in spatiu? O fi fost oare Rapunzel pierduta si ii era greu sa gaseasca puncte de reper? Ramane un mister care pana in zilele noastre nu stim daca a fost descoperit sau nu. Cert este ca istoria lui Rapunzel se repeta. Avem un cautator de google care nici el/ea nu stie clar ce sa raspunda unei intrebari banale. Trist, trist. Mai trist decat ala din categoria de mai sus!

– Altul tare rau:”Cartile care ne prostesc melodie”. Nu zau, chiar s-a facut o melodie unde se abereaza despre asta? Si mai sunt si oameni care o asculta? FratiCAAAA CArtile (ca sa vorbesc asa pe limba ta sa ma intelegi mai bine) nu te prostesc decat daca te bate unul cu ele in cap pana lesini. Doar atunci ai o sansa, si aia minima, sa se intample asta. Asa ca pune naiba mana si asculta altceva. Sau CITESTE CA NU MUSCA!

– Bestiala:”ca sa cunosti un om trebuie sa mananci”. Nuuuu, asta cred ca ori era din vreo manea ceva vers ori ai tu o pana de memorie. Ca sa cunosti un om NU trebuie sa mananci. TRebuie sa casti ochii si urechile. Asta e, usor, la fel ca si cautatul pe net prostii. Usor de tot!

– WOWW, uite si un sadic/a: „imagini cu barbati tristi”. Cineva uraste rau de tot barbatii de vrea sa ii vada suferind, sau in chinuri. E asa, ca atunci cand auzi de unul ca i-a murit cineva drag si tu te duci acasa si incepi cu d’alea: yes, yes, yes! Sadicule! Sadico! (Cred totusi ca era femeie)

– avem un Alzheimer: „am uitat ca mai sunt si altii”. Rau ai facut! Cum puiii mei sa te trezesti asa dimineata si vezi oameni prin jur. Si atunci iti dai cu palma peste frunte: „Pffai de capu’ meu, bai, uitasem ca mai sunt si altii!!” Si nu numai asta, dar pe urma mai si cauti pe net ca sa te convingi ca asa e?!

Gata, asta e lista. Aleasa pe spranceana. Asteapta voturi de la voi, sa stiti. Care e cea mai cea mai. Stiu, concurenta este al naibii de stransa, dar stiu ca se poate!

Multumesc familiei…publicului…wordpress-ului si prostiei umane, evidenta in toata imensitatea si splendoarea ei!

 

Femeile si masinile – Think about it, girl! (Provocare)

Etichete

Audi R8, branduri de masini, masini, masini de lux, masini sport

Nu. nu este vorba de eterna dezbatere despre „cat de prost conduc femeile si ce destepti suntem noi barbatii la volan”, dar poate ajung si acolo vreodata – asa, in calitate de sofer cu acte in regula si cu o pasiune aproape morbida de a conduce.

Revenim: actually, problema se pune astfel – Daca ar fi sa fii o masina, ce marca ai fi?
Ideea nu imi apartine, se regaseste intr-o carte (evident, eterna mea sursa inepuizabila de…orice) a lui Khaled Hosseini (A thousand splendid suns – splendid book indeed, btw). Si acolo era un episod in care el o intreaba pe ea chestia asta. Si ea raspunde simplu – Volga!

Faza e in felul urmator, nu ne referim la ce masini ne PLAC, ci masina care credem noi ca suntem. E de fapt o chestiune de perceptie a propriei persoane. Esti o masina de lux, genRolls Royce asa? esti o masina sport, gen Bugatti? esti o masina puternica si de clasa A, gen Mercedes? esti o masina simpla cu care iti faci treaba, gen Dacie sau Logan sau Matiz? Esti o masina de familie, gen nu stiu, Skoda Octavia? sau esti o bicicleta? sau o trotineta? Sau o caruta pur si simplu…Yep, radeti voi cat radeti, dar uitati-va in jur ca o sa gasiti extrem de multe „carute”.

Pe urma, esti o masina misto dar lasi un prost sa isi bage picioarele in dotarile tale si caleste motoru’ ca bou? Sau esti o masina misto care blocheaza automat volanul cand simte prostie multa multa pe scaunul soferului? Esti o masina care se lasa sparta de orice trecator? Sau esti o masina care, la fel ca in filmele cu James Bond ii trage vreo 2 in mecla celui care incearca sa iti sparga parbrizul? Te lasi zgariata? Te lasi nespalata cu lunile pana vine unu’ si scrie cu degetul „SpalaMA”, scris legat evident, intotdeauna 🙂

Ai fi o masina rosie? sau neagra? sau alba? sau o culoare din astea neutre, gen bej sau gri metalizat?

Ai fi o masina tunata sau una cu dotari standard? Ai fi o masina cu un consum mediu sau consum mare? Una cu 2 usi – de intrare si iesire sau una cu 4 – intrare, iesire si spatiu de harjoneala pe bancheta din spate?

Si mai mult decat atat, dupa ce va raspundeti voi la asta, ia rugati-i pe soferii vostri vizibili, invizibili, mai buni sau mai prosti, mai experimentati sau mai incepatori, cu carnet sau fara sa va spuna ce fel de masina ati fi. Uite un joc interesant in 2, cu conditia sa fie sincer.

Chiar astept raspunsuri 🙂

Si pentru ca asa e frumos, sa incepi tu cand propui ceva, eu as fi asa: un Audi R8 V12 TDI, culoare..hmm…galben aprins. Si neaparat cu deschiderea usilor tip fluture, ca altfel nu avea cum – which means, ca nu e in dotarile standard. Uite mai jos imaginea, asa, pentru admirare de airbag-uri :))

 

Fucking perfect!

Etichete

fucking perfect, perfect moments, small things that can make you happy

Presimt eu ca fiecare din liniutele care urmeaza se vor termina cu smiley face. Asadar:

– 3 new books, brand new and shinny, reaching me TODAY! I guess it will really be a busy weekend 🙂

– 1,2,3 or more little compliments right in the morning!Biiiuuutifal 🙂

– freshly washed hair and mild wind blowing, hardening nipples  :))

– autumn smell

– helping friends in need (today, Saturday and Sunday)  🙂 – told ya – busy weekend

– good music in the headphones while walking to work 🙂

– interesting discussions with smart people since early in the morning 😛

– eating lemons :s brrr, great taste, hands smelling wonderfully afterwards

– wearing green mood 🙂

– waiting for an answer…receiving it 🙂

– giving tough replies to people that have a problem with me for no reason (here I would put a devil’s face grinning )

– learning something new, one small information I can use later 🙂

– finding another perfect picture for my bedroom

– thinking, thinking, analyzing, wishing, hoping, thinking again…finding solutions, discovering things about me, creating life visions…wonderful

– smiling. A lot! Laughing. A little! 🙂

Isn’t that just fucking perfect? 😀

 

 

 

Oameni, oameni si iar oameni

Etichete

Chicken soup for the soul, despre oameni, J. Canfield

Subiectul meu favorit de vorbit, de gandit, de studiat, de orice: oamenii! De curand am reusit sa citesc, in sfarsit, „Supa de pui pentru suflet” de J. Canfield.

Cred ca eram undeva prin facultate, deci de multisor, cand am auzit prima oara de cartea aceasta. Si imi aduc aminte ca mi s-a parut neobisnuit titlul. Adica, ma rog, eu supa de pui o cam asociez cu raceala si stat la pat. Ma gandesc ca asa e si cu sufletul omului atunci cand e bolnav: ii vine sa stea la pat, nu are chef de nimic, cu atat mai mult sa lase oameni sa intre acolo…e ceva gen carantina de suferinta. N-ai voie sa intri ca te molipsesti. Doar cei care tocmai s-au insanatosit de aceeasi boala pot fi imuni si deci, oferi tratamentul miraculos. Numai ca, vedeti voi, un tratament care a mers pentru un suflet poate nu merge pentru altul si tot asa.

Eu as face cunoscut din cartea aceasta un singur capitol – unul care nu trebuie uitat niciodata, este cel referitor la OAMENI si regulile de a fi om. Postez in engleza pentru ca traducerile pe care le-am gasit nu redau fidel ideile:

You will receive a body.  You may like it or hate it, but it will be yours for as long as you live.  How you take care of it or fail to take care of it can make an enormous difference in the quality of your life.

You will learn lessons.  You are enrolled in a full-time, informal school called Life.  Each day, you will be presented with opportunities to learn what you need to know.  The lessons presented are often completely different from those you think you need.

There are no mistakes, only lessons.  Growth is a process of trial, error and experimentation.  You can learn as much from failure as you can from success. Maybe more.

A lesson is repeated until it is learned.  A lesson will be presented to you in various forms until you have learned it.  When you have learned it (as evidenced by a change in your attitude and ultimately your behavior) then you can go on to the next lesson.

Learning lessons does not end.  There is no stage of life that does not contain some lessons.  As long as you live there will be something more to learn.

“There” is no better than “here”.  When your “there” has become a “here” you will simply discover another “there” that will again look better than your “here.” Don’t be fooled by believing that the unattainable is better than what you have.

Others are merely mirrors of you.  You cannot love or hate something about another person unless it reflects something you love or hate about yourself.  When tempted to criticize others, ask yourself why you feel so strongly.

What you make of your life is up to you.  You have all the tools and resources you need.  What you create with those tools and resources is up to you.  Remember that through desire, goal setting and unflagging effort you can have anything you want. Persistence is the key to success.

The answers lie inside of you.  The solutions to all of life’s problems lie within your grasp.  All you need to do is ask, look, listen and trust yourself.

You will forget all this

Superblog 2012

Etichete

superblog 2012

Am decis: accept provocarea si ma arunc in competitie. Sa castige cel mai iscusit in manuirea condeiului electronic! 🙂

Daca vreti sa va alaturati si voi la competitie, cititi regulamentul de pe site-ul organizatorului. Sa aveti un blog deja, it’s a must!

Lie to me, not with me

Etichete

despre asumarea responsabilitatii, despre minciuni, Lie to me, Paul Ekman

Imi trecea asa prin minte zilele astea: oamenii mint asa, din cauza naturii lor sau este pur si simplu o reactie fata de atitudinea noastra? In sensul ca daca suntem noi inflexibili si inchisi, ii facem si pe ei sa fie asa si, temandu-se de reactia noastra, sa minta!

Realitatea este ca toti oamenii mint. Mai mult sau mai putin, mai frumos sau mai urat, mai dezinvolt sau mai cu rusine. Mai recunoscand lucrul asta sau jurand pe Biblie ca nu este asa! Despre lucruri mici sau lucruri mari. Nu exista persoana care sa spuna adevarul all time long and to everyone, fara sa fie considerat o boala lucrul acesta. Scrie si in cartea cercetatorului care a scris cartea despre minciuni (Paul Ekman). Va dati seama unde am ajuns? A spune adevarul si a nu accepta psihologic vorbind ideea de minciuna sa devina o boala de care sa te tratezi?

Pe de o parte te tratezi invatand sa spui cate o minciuna mica ici si colo. Pe de alta parte multi incearca sa patrunda in bezna asta a minciunii si sa incerce sa o descopere sau sa o inlature cu totul. Este paradoxul zilelor noastre. Unul din ele.

Zic asa: trebuie sa ai foarte foarte mult curaj si multa personalitate sa accepti ideea de a spune adevarul, de a-l recunoaste si de a-ti asuma responsabilitatea pentru posibila ranire a celuilalt in cazul in care o faci. Totul vine de la o foarte foarte buna cunoastere de sine – cat poti sa duci, cat poti sa pui in spatele celuilalt?!

Uite o solutie pentru minciunile spuse de ceilalti:

– identifica semnele ca minte

– intreaba cealalta persoana daca asa este, cum intuiesti tu sau doar ti se pare

– asigura cealalta persoana ca este in ordine sa comunicati, sa discutati despre asta

– afla DE CE a mintit sau a simtit nevoia sa minta

– work on the cause!!

Tine de impartasirea sentimentelor, a trairilor, de la ideea ca nu poti sa construiesti o casa fara sa pui mortar intre caramizi. Si nici cu caramizi putrede, pentru ca altfel va fi ca in povestea cu cei 3 purcelusi – o sa o zboare prima furtuna mai puternica si ramai (scuze de expresie) in fundu’ gol si pe urma ajungi sa te intrebi de ce. Sau cum se face ca cel de langa tine s-a schimbat. Si esti nefericit (a)!

E greu. E cumplit de greu sa urmezi etapele de mai sus. E chinuitor. E sfasietor. Gasiti voi alte sinonime variatii pe tema. In schimb, rezultatul, jur, este incredibil si merita tot efortul. Inclusiv cicatricile!

 

E.E.Schmitt – Oscar si Tanti Roz

E.E. Schmitt – aproape ca E.E. Cummings decat ca e Schmitt. Si nu e poezie. Adica e poezie, dar e in proza. E o poezie de 75 de pagini scrisa cu sufletul inmuiat in cerneala rosie a inimii. Sau despre cum sa traiesti 10 ani intr-o singura zi…12 zile, 120 de ani. Mare lucru!

Citesti cartea asta si ai impresia ca te taie in carne vie putin cate putin, pe urma trece la creier si diseaca neuron cu neuron, pana la ultimul, punandu-i in miscare pentru totdeauna. Fiecare cuvintel te face sa traiesti.

Este o carte care la inceput, din primele randuri am crezut ca este trista. Am citit-o de 3 ori intr-o zi si inca mai cred. Dar Oscar si Tanti Roz este mult prea touching ca sa ramai despre ea cu impresia doar ca este o carte trista. Sunt atatea lucruri frumoase acolo, incat n-ai cum, n-ai cum sa treci impasibil. Pe urma cartea este despre un copil bolnav de cancer care invata sa deal with it, sa fie impacat pana la final cu ideea asta, sa se impace cu lumea, cu totul, sa il descopere pe Dumnezeu. Si chiar ca invatand acest lucru nu ai cum sa fii trist.

Pana recent credeam ca Micul Print este cartea mea de capatai- asa ca o psihoterapie continua. Oscar si Tanti Roz o depaseste. Poate si pentru ca rezonez eu mai bine cu povestea lui. Poate ca mi-ar prinde bine si mie o Tanti Roz acum. Pana o gasesc cred ca o sa continui sa mi-o inchipui. Iar Peggy Blue – well, Peggy Blue a venit si a plecat, la fel ca in carte. Iar cand a plecat deja nu mai era Blue, era normal. Si scrisorile alea catre Dumnezeu – 11+1. Eu nu stiu cum poate un om sa scrie asa cum o face Schmitt si sa si fie real, adica sa existe cu adevarat in carne si oase. O fi fost si el oare un Oscar mai demult? Sau o fi cunoscut vreunul?

Scriu in dodii. Nu stiu cat intelegeti voi cei care cititi acum din post. Si daca nu intelegeti, eu zic sa va luati 2 ore din viata sa cititi cartea. Se gaseste gratis pe scribd, in romana si engleza. Cred, insa, ca beneficiile dupa citirea ei sunt cu mult mai mari.

Mi-ar fi placut mult sa ajung sa vad si piesa de teatru care s-a facut dupa carte. A fost la Bulandra, dar am ratat-o. Desi poate ca e mai bine sa mi-l imaginez eu singura pe Oscar decat sa vad un chip oarecare pe care nu il cunosc. Oscar-ul meu are ochii mari si verde inchis, cateodata caprui si intotdeauna galesi, o fata care obisnuia sa fie bucalata, un par matasos saten inchis care sta fix cum vrea el si un zambet larg…pe care il pierduse, dar l-a regasit…

Uite aici linkul: http://despreteatru.files.wordpress.com/2010/03/ericemmanuel-schmitt-oscar-si-tanti-roz.pdf

Oglinda, oglinjoara!

Noi romanii, am vazut ca avem o problema grava. Aseara auzeam la stiri, ca nah, mai nou daca vrei divertisment te uiti la stiri si ziceau intr-un reportaj ca Romanii se cred foarte frumosi, au o parere foarte buna despre ei in general, dar mai ales la fizic se cred frumosi. Si acum, sa facem o analiza a problemei in sine:

Exista mai multe posibilitati – romanii de fapt au o problema de vedere (majoritatea), deci probabil ca ar trebui in loc de farmacii 5 pe 100 de metri distanta , sa se deschida de fapt cabinete de oftalmologie. Asta ar fi o posibilitate.

A doua posibilitate ar fi sa avem o problema cu standardele. Adica, daca mie mi se pare foarte mishto ala cel mai urat caine din lume ales acu vreo 2 luni este foarte posibil ca 80% dintre romani sa fie de acord cu mine daca este sa urmarim aceleasi standarde si la oameni.

Iar a treia posibilitate este sa avem o problema psihica de perceptie a realitatii – e ca in Matrix, stiti voi sau Stargate ceva.

Fratilor, nu, romanii nu sunt frumosi. General vorbind nu ne ridicam mai departe de mediocritate, ca in cazul multor domenii de altfel. Femeile romance NU sunt mai frumoase decat frantuzoaicele de exemplu, sau italiencele. Doar ca la noi mai multe au Alzheimer si uita sa isi puna pe ele toate hainele. E normal ca turistii straini  sa ne vada mai frumoase. Ati vazut voi barbat care sa nu inghita in sec in fata uneia pe jumatate goala?

Culmea, insa este ca astia la TeVe l-au dat pe unu care credea ca el este atragator pentru ca, citez:”este frumos, este inteligent si simpatic!”. Eii, dragii mei, vreau sa va spun ca in acest raspuns de regaseste esenta gandirii romanesti actuale, din pacate. Cat de inteligent sa fii sa scoti pe singura gura din dotare o astfel de aberatie??

Cred ca de-asta avem o problema cu mersul inainte, noi ca popor: ne uitam prea mult in oglinda si prea putin la noi insine, de fapt. Suntem niste struti care alearga dupa tot ce luceste, dar trecem pe langa singura piatra sub care se gaseste apa si astfel murim de sete.

Life and death

De departe cel mai tare citat pe care mi-am aplecat mandrete de privire in ultimii sa zicem 5-6 ani este asta, al lui Salman Rushdie, cica:”We all owe death a life!” Spuneti si voi, ce poate fi mai special de atat? Sa datoram mortii o viata. Nu invers…Now is the moment when I should say: fuck the chemo, long live the life, right? :)) Right!

Si exact cand citeam eu asta, mi-am dat seama: bai, tara arde si baba se piaptana in citate filozofice si citiri care mai de care mai profunde. Pai frate (ca tot mi-am castigat dreptul de a fi singura care foloseste apelativul in cercul meu de prietene) mai uitam cel putin pe facebook. La momentul in care eu citeam asta si meditam la sensul vietii, cel putin 15-20 de oameni isi posteaza: poze din vacanta, poze luate de la altii de pe net si distribuite ca bestiala, poze cu telefonul in oglinda de la buda fara ca macar sa se deranjeze sa isi mute paharul cu periuta de dinti folosita din cadru, schimbari de domiciuliu, schimbari de nivel la Bubble Saga sau Candy Crash (who the fuck is candy crash si bubble saga and why people care about it?? ), moise guran se preocupa de soarta economiei, iar vreo cativa tocmai s-au casatorit si deci isi pun poze de la nunta sau din luna de miere.

Fuck, desi il folosesc, tot nu vad rostul facebook-ului. Tot cred ca daca NU  ai facebook poti sa existi sanatos si linistit toata viata ta. Tot cred ca Zuckerberg a fost cel mai destept om din ultimele decenii profitand de mediocritatea noastra ca sa isi faca o gramada de bani. Si tot cred ca sunt multi, foarte multi oameni care nu vad in facebook decat o modalitate de a se crede populari cand de fapt pe strada nu ii cunoaste nimeni.

Revin la citat, ca nu ma puteam abtine: Fuck the chemo!

Genialii si semintele

Sau despre cum am devenit noi, romanii o specie ierbivora rumegatoare si scuipatoare de seminte la tot pasul.

Ma plimbam acum vreo cateva zileprin parc – stiti si voi, chestia aia cu bucuratul de natura, admirat boraci care cand nu se uita parintii iti trag cate un sut sau scot limba la tine pentru ca maica-sa a uitat sa ii educe, alea…

Si ce vad? Kilograme, tone de coji de seminte. Jur, nu era banca in parc neinzestrata cu un covor scortot si fosnitor de coji de seminte. Era ca la magazinele de decoratiuni interioare: diverse forme, diverse marimi, diverse straturi si chiar diverse nuante. E simplu: vrei sa stai pe banca? N-ai nici o sansa fara sa duci pe urma acasa cel putin cateva mostre din delicatesa gastronomica de la care vreun taran nu s-a putut abtine a rumega.

E ca atunci cand un caine vede un copac care i se pare lui mai misto asa si se duce fix la el sa isi lase amprentele. Nu conteaza ca pomul ala e vai de mama lui, pe jumatate uscat, nu conteaza ca e un rahat de arbust cu tepi care l-ar putea intepa exact unde nu ar vrea, nu, scopul lui in viata este sa lase urme si tot cainele sa stie ca ALA  e copacul unde EL isi face veacul.

Bun, cam asa e si cu mancatul semintelor si lasatul cojilor pe langa banci. Taranii care fac asta nu sunt cu nimic mai presus decat bietele animale care nu au mai mult de 100 de grame de creier. Ca atat au. Ca atat li s-a dat. Ca atat pot! Baaa, da noi avem de vreo 5 ori mai mult creier. Chiar nu putem mai mult de atat?

Si ce vad? Un exemplar din specia din ce in ce mai putin rara a celor descrisi mai sus. Let’s picture this, shall we?

Ei doi. Evident erau la vreo intalnire sau ceva daca e sa ma iau dupa cum arata ea. Evident erau in pauza la arat sau strans porumbii daca e sa ma iau dupa cum arata el. Ea: tanara, decoltata, minijupata, cocotata pe tocuri. In ultimele zile este clar ca nu facuse altceva decat sa viziteze solarul si sa sparga banii de alocatie pe asa ceva. Era toata numai ochi pentru taranul de langa ea. Dar nu,nu, nu. Nu de ea vroiam sa va vorbesc, ci de EL.El, acest mascul feroce, acest Fernando de Romania in devenire…cum isi alesese el tricou rosu cu 2-3 numere mai mici decat marimea normala pentru a i se vedea burta de la bere din dotare…cum isi pusese el pantaloni 3 sferturi (care apropo, barbati, sunt cel mai oribil lucru pe care l-ati putea purta – dar despre asta in alt episod) si slapi. OOO, da, slapii vara sunt ca tanga iarna. Daca nu ai, se numeste ca nu existi. Si ce daca ai uitat sa te speli pe picioare. Ai slapi, esti cool!

Si cum manca fratilor seminte asa manca, scuipa in stanga, scuipa in dreapta, scuipa si pe duduia de langa ea, dar nu-i nimic pentru ca ea, o caprioara indragostita peste cap ce se afla, stergea matern urmele dovezilor lui de masculinitate de pe frumusete de rochie de spandex. Frate, nu am vazut niciodata o treieratoare de floarea soarelui (nu stiu sigur daca exista, dar daca exista sunt sigura ca facea exact ca tipul ala.

A doua zi am revenit in parc. Da stiu, am tenta de masochism, mi s-a mai spus. De curiozitate m-am uitat acolo unde statuse cuplul de acum celebru. Ce sa vezi? Frumusete de covor person ce se tesuse in jurul bancii, de iti era mai mare mila sa calci pe el de frica sa nu te alegi cu SIDA de la urmele aluia de saliva.

Suntem un neam de mari mancatori de seminte. Stiati ca media de consum de seminte de floarea soarelui (nu le mai punem la socoteala pe cele de dovleac si alte soiuri asemanatoare comestibile) este mai mare pe cap de locuitor, decat consumul de sapun si deodorant??

Pe voi nu va sperie chestia asta?

Desteptaciune vs inteligenta

Etichete

desteptaciune, in

What the hell, haide sa rasturnam canoanele Dex-ului zic! Multi dintre voi stiu in sinea lor ca exista o diferenta intre a fi destept si a fi inteligent, da’ poate le e greu sa se exprime. Sa aprindem lumanarea intr-o camera cu monoxid de carbon si:

Esti destept daca stii un citat din Cioran sau orice alt scriitor si ganditor sau filozof de renume. Pentru multi poate fi si Guta. Nu, nu ii vom judeca – standardele sunt flexibile. Foarte flexibile. Asa, deci esti destept daca stii un citat misto. Dar esti inteligent daca stii sa il arunci intr-o discutie atunci cand trebuie. E ca si cum ai zice: „Inima are ratiunile ei pe care ratiunea nu le cunoaste” si ai arunca asta intr-o discutie despre „Cum sa faci zacusca si sa te tina 3 ani” 

Esti destept daca te-a invatat mamica sau taticu sa iti tii gura. Esti inteligent daca stii CAND sa faci asta si sa nu taci ca prostu’ sau ca proasta daca te injura cineva.

Esti destept daca ai luat numai note de 9 si de 10 la scoala…dar esti inteligent daca nu lasi toata informatia aia sa zaca in tine fara sa scoti un ban din ea.

Esti destept daca ajungi la Vrei sa fii milionar – dar esti inteligent daca reusesti sa ajungi in platoul de filmare fara sa te impiedici pe scari si sa iti frangi gatul ratandu-ti astfel sansa sa te vada Gigel (no matter who Gigel is) la TeVe.

Esti destept daca termini Politehnica – dar esti inteligent daca faci asta din cu totul alte motive decat acela de a invata cum sa schimbi un bec in casa pentru ca intr-o zi ai ramas singur acasa si ti s-a ars si ai stat ca prostu’ pe intuneric pana a venit taica-tu de la serviciu si ti l-a schimbat in 2 timpi si 3 miscari.

Deci, oameni buni, a fi destept nu te ajuta cu nimic daca nu stii sa fii si inteligent. Daca vreodata intalniti oameni pe care ii considerati destepti si pe urma isi posteaza pe facebook balarii legate de : ce au gatit ei, ce au mancat seara, unde s-au dus la buda dimineata sau ce rahat de joc de 2 bani au jucat (pentru ca nu sunt in stare sa isi dezactiveze optiunea de sharuit automat), va rog eu, faceti un bine omenirii si bateti-i din partea mea cu scaunul ud peste ochi. Sigur nu sunt inteligenti!

P.S. E posibil sa fi enervat vreo cativa cititori de blog cu ultima fraza legata de facebook…ma bazez insa pe faptul ca cititorii mei sunt oameni destepti si inteligenti, nu oameni cu saliva pe la gura.