Imi trecea asa prin minte zilele astea: oamenii mint asa, din cauza naturii lor sau este pur si simplu o reactie fata de atitudinea noastra? In sensul ca daca suntem noi inflexibili si inchisi, ii facem si pe ei sa fie asa si, temandu-se de reactia noastra, sa minta!
Realitatea este ca toti oamenii mint. Mai mult sau mai putin, mai frumos sau mai urat, mai dezinvolt sau mai cu rusine. Mai recunoscand lucrul asta sau jurand pe Biblie ca nu este asa! Despre lucruri mici sau lucruri mari. Nu exista persoana care sa spuna adevarul all time long and to everyone, fara sa fie considerat o boala lucrul acesta. Scrie si in cartea cercetatorului care a scris cartea despre minciuni (Paul Ekman). Va dati seama unde am ajuns? A spune adevarul si a nu accepta psihologic vorbind ideea de minciuna sa devina o boala de care sa te tratezi?
Pe de o parte te tratezi invatand sa spui cate o minciuna mica ici si colo. Pe de alta parte multi incearca sa patrunda in bezna asta a minciunii si sa incerce sa o descopere sau sa o inlature cu totul. Este paradoxul zilelor noastre. Unul din ele.
Zic asa: trebuie sa ai foarte foarte mult curaj si multa personalitate sa accepti ideea de a spune adevarul, de a-l recunoaste si de a-ti asuma responsabilitatea pentru posibila ranire a celuilalt in cazul in care o faci. Totul vine de la o foarte foarte buna cunoastere de sine – cat poti sa duci, cat poti sa pui in spatele celuilalt?!
Uite o solutie pentru minciunile spuse de ceilalti:
– identifica semnele ca minte
– intreaba cealalta persoana daca asa este, cum intuiesti tu sau doar ti se pare
– asigura cealalta persoana ca este in ordine sa comunicati, sa discutati despre asta
– afla DE CE a mintit sau a simtit nevoia sa minta
– work on the cause!!
Tine de impartasirea sentimentelor, a trairilor, de la ideea ca nu poti sa construiesti o casa fara sa pui mortar intre caramizi. Si nici cu caramizi putrede, pentru ca altfel va fi ca in povestea cu cei 3 purcelusi – o sa o zboare prima furtuna mai puternica si ramai (scuze de expresie) in fundu’ gol si pe urma ajungi sa te intrebi de ce. Sau cum se face ca cel de langa tine s-a schimbat. Si esti nefericit (a)!
E greu. E cumplit de greu sa urmezi etapele de mai sus. E chinuitor. E sfasietor. Gasiti voi alte sinonime variatii pe tema. In schimb, rezultatul, jur, este incredibil si merita tot efortul. Inclusiv cicatricile!
2likebutterflies's Blog 