Etichete
A fucked up life will almost always show in a fucked up room! Si contrar ideii ca atunci cand te apuci de curatenie e bine sa te ajute cineva, sa o faci in doi, sa imparti treburile…aceasta este o treaba pe care imi place sa o fac de una singura. Intotdeauna este mai bine ca lucrurile urate, grele, dezgustatoare si care cer concentrare si efort maxim, sa le fac singura. Asa stii, ca a doua zi, cand te vor durea muschii in tot corpul de la atata scos de mobila veche din camera si cand vei tusi de la atata praf depus prin colturi, ca s-a meritat sa faci efortul. Inputul este mult mai mic decat outputul.
Cateodata este bine sa deschidem niste ferestre larg, sa dam perdelele la o parte sa intre aerul rece de dimineata sau soarele, sa stai intins in pat si sa te bucuri de lucrurile din jur. Cateodata e bine sa te debarasezi de lucruri inutile care nu fac altceva decat sa iti distraga atentia de la lucrurile importante, pe care uitasei ca le ai acolo.
Sau vreusesei sa uiti ca sunt acolo. Si astfel le asezasei undeva in niste cutii mari, sub pat, ca sa nu mai dai de ele. Dar, vezi, in camera mai vin si musafiri. Unii dintre ei, curiosi, iti mai scot de pe sub pat lucruri care li se pare lor ca sclipesc. Si incep sa caute, sa cotrobaie, sa scoata la iveala gusturi, mirosuri, trairi. Unora nu le place ce gasesc acolo…nu sunt comorile nebanuite la care se asteptau. Pun capacul la loc dezamagiti si imping cutia inapoi sub pat…iar tu rasufli usurata ca s-a terminat mai repede.
Pe urma sunt altii care scot cutia de la locul ei si incep sa iti stearga praful de pe ea si de pe lucruri, facand parca un inventar al lor, pe urma le reaseaza, dar intr-o ordine stabilita de ei. Nu te intreaba nici daca vrei sa iti stearga praful, nici ce sunt, nici daca vrei sa puna mana pe ele, nici daca vrei sa ti le reaseze. Iar tu esti prea coplesita pentru a reactiona in vreun fel, pentru a te lupta cu ei.
Si pe urma sunt cei care descopera cutia si te roaga pe tine sa le-o arati. Sa te umpli tu de praf, sa scoti tu de acolo fiecare articol si sa il stergi tu, sa treci tu prin activitatea chinuitoare de a fi fata in fata cu ele, de a le prezenta rand pe rand, ca intr-un teatru de papusi…dar papusarul esti chiar tu…sau nu.
Si pe urma pleaca. Intotdeauna vizitatorii pleaca. Tu ramai singurul locatar al propriei camere. Si uneori, doar uneori, simti nevoia sa rogi pe vreunul din ei sa ramana. Sa fie si el locatar. Dar inchide usa inainte de a spune tu ceva. Sau poate ca a fost doar o impresie. Sau poate ca ai vrea ca ei sa isi doreasca sa ramana acolo, colocatari. Doar ca, la fel ca intr-un film grotesc, nici unul nu poate vorbi mai mult decat banalitati.