Etichete

, , ,

Am citit undeva la un moment dat ca suntem de fapt suma alegerilor pe care le facem in viata. Cei de la Luxury gifts propun in Superblog 2012 o tema despre alegeri care ne-au schimbat viata.

Mai intai in mintea mea a fost asa un blank total. Cam asa se intampla de obicei atunci cand vrei sa iti aduci aminte de ceva important. Se goleste totul din mintea ta si pe urma esti invadat de o gramada de amintiri care mai de care mai importante pana iti este greu sa alegi. “Care e mai importanta? Care a avut efectul cel mai vizibil si mai puternic? Care ar putea avea efectul de “wow”? “

Doar ca wow-ul asta e tare relativ. Ceva ce mie mi se pare wow altora poate li se pare apa de ploaie si invers. Vezi? Cam totul in viata este in tonuri de gri, mai deschise sau mai inchise, acel fucking rainbow despre care vorbesc oamenii din jur nu am putut niciodata sa il zaresc. Zici ca se ascunde in mod expres de ploile din viata mea. Bun, nu-i nimic, ne descurcam cu ce avem, dar va atrag atentia ca probabil la sfarsitul articolului unii se vor duce sa isi taie venele iar altii vor rade pe infundate de “bine ca nu mi s-a intamplat mie”; altii vor spune doar ca “uite-o si pe aceasta Drama Queen care vrea sa impresioneze”. Cred ca uneori in viata e bine si trebuie sa fii extrem de creativ, dar cateodata e bine sa si tai in carne vie amintirile pentru a te elibera. Am ales a doua varianta.

Decizia care mi-a schimbat cu adevarat viata a fost aceea de A TRAI!

Veneam dupa un tratament extrem de greu, extrem de complicat si extrem de “fucking life sucking” (scuze, dar nu cred ca exista traducere – puteti folosi google translate) incat singurul lucru la care ma puteam gandi era acela de “de ce naiba sa ma mai trezesc dimineata daca tot acelasi va fi rezultatul?” Pe scurt, doctorii nu imi dadeau prea multe sanse sa apuc primavara care mie imi placea atat de mult si daca as fi facut-o, cel mai sigur ca as fi umblat cu perfuziile dupa mine pe aleile cu pomi infloriti, asa, pe jumatate vie si cu un picior in groapa sapata adanc – undeva la 2 metri.

Mie niciodata nu mi-a placut in mod special Craciunul – toata tevatura aia cu braduti mici sau mari taiati si mutilati care pe urma se regasesc pe la tomberoane, toata acea nebunie cu “hai sa ne aducem atunci aminte ca avem rude si ca avem prieteni ca sa avem pe urma de cine fugi dupa Sarbatori”, toata acea ipocrizie cu “oare ce cadou o sa primesc, ca stai putin ca tu ai primit un cadou mai mare si mai frumos ca al meu si pe mine ma iubesc oamenii mai putin”; mi se luase de toate alea si vroiam doar sa se termine naiba mai repede pentru ca viata sa reintre in normal. Cat de normal putea fi…

Si zbang! Vine vestea – stii, bucura-te de Craciunul asta ca s-ar putea ca pe urmatorul sa nu-l mai prinzi. Huh? Asta cand a mai venit? Pai daca asta nu e cadou misto de Craciun, atunci nu stiu care ar fi putut sa fie. Ce bijuterii cumparate de tata? Ce Merry Christmas si Mos Craciun? ASTA  era viata reala si trebuia sa ma descurc cu ea. La fel ca noi toti ceilalti.

Si atunci, in anul ala, pentru prima oara chiar am crezut ca daca imi pun o dorinta se va implini. Era noaptea de ajun, toti din casa adormisera. In camera era miros de scortisoara de la canile cu vin fiert care se bausera. Auzeam focul trosnind in soba si limbile de foc care cuprinsesera bustenii aruncau umbre jucause pe peretii albi. Spuneau o poveste de Craciun. Eram la fereastra urmarind acele mici bijuterii Luxury Gifts cu cristale care coborau din cer catre pamant, in goana lor de a se sfarama de alte si alte cioburi. Pe jos numai cristale cazute acopereau urmele de pasi ale vreunui trecator pierdut.

Miracolul Craciunului – da, auzisem de asta, dar a ramas intotdeauna pentru mine o expresie frumoasa care iti da speranta celui condamnat la moarte. Ma bucuram in schimb de toata avalansa aceea de simturi deschise, de tavalugul mirosului, al zgomotelor delicate, al imaginilor care imi jucau in fata ochilor. In curand urma sa vina si Mos Craciun. Fusesem cuminte – nu batusem baieti si nici nu furasem din prajiturile de pe platou inainte de ziua de Craciun. Ba chiar ma si pieptanasem in ziua aceea. Ce motiv ar fi avut Mosul sa ma ocoleasca? Doar ca in noaptea aceea aveam eu alte dorinte decat carti si stilouri cu cerneala. Vroiam sa ma lase sa visez ca SE POATE sa traiesti. Sa ma lase sa cred ca daca TU iti doresti ceva cu toata fiinta ta, atunci lucrul acela se va si intampla. Sa ma lase sa cred ca POT sa DECID eu SA TRAIESC. M-am rugat sa imi dea acest cadou pana am adormit nu stiu cand si cum…

Iar a doua zi m-am dus in curtea bunicilor, acolo unde petreceam Craciunul si, desculta, m-am apucat sa ma joc prin zapada. Aruncam zapada moale in sus si o lasam sa imi cada pe fata si pe par, pe maini…sa ma ninga, sa ma boteze pentru a doua oara…pentru ca in momentul acela s-a intamplat: fiacre fulg de nea care se topea in contact cu pielea mea calda intra in mine, in vene, curgea o data cu sangele pana in degetele de la picioare…ma umpleam de viata; am hotarat ca indiferent de consecinte, eu va trebui sa traiesc, sa lupt, sa ma bucur de toate lucrurile astea marunte din jur. Am decis ca viata NU ne este data, ci trebuie sa ne-o castigam, sa o meritam. Iar eu o merit!

Aveam de citit carti, aveam de vazut locuri in lumea asta, aveam de gasit un om bun si special care sa imi fie aproape, aveam de facut 2 copii frumosi si zvapaiati care sa imi aduca aminte in fiecare zi de faptul ca daca TU renunti, nimeni nu va lupta in locul tau. Aveam de scris carti intregi si de visat vise, de jucat jocurile momentelor speciale din viata noastra. Aveam atat de multe de facut ca simplul fapt de a prinde primavara viitoare era doar inca o bijuterie in caseta cu bunatati pretioase a vietii.

Am decis sa traiesc!

Anunțuri