Etichete

, , ,

Se spune ca pe vremuri, Dagda, zeul suprem al celtilor, hotari sa coboare pe pamant, luand forma unui muritor chipes, pentru a-si gasi o sotie. Puterea lui Dagda consta intr-un inel de aur cu piatra transparenta, daruit de mama sa, inteleapta Geea, la crearea pamantului. Inelul avea puterea de a aduce iubirea adevarata cu conditia ca persoana de care se indragostea sa nu stie ca el este zeu, ci sa il iubeasca pentru calitatile sale deosebite.

El alese tarmurile bogate si salbatice ale tinutului nord-vestic al Frantei de astazi. Zona aceasta era recunoscuta pentru oamenii buni, curajosi si razboinici, femeile frumoase si credinta lor nestramutata in zei. Dagda ajunse pe tarmul tinutului cautand un loc unde sa se odihneasca. Acolo vazu casa modesta cu acoperis din stuf, care il imbie sa ramana.

“Doar pentru o noapte, pana imi recapat fortele!”

Batu la usa de lemn si in fata lui se arata Bretania, o fecioara cu parul rosu ca focul si ochii verzi ca iarba tinutului in care fata locuia. Il pofti smerita pe strain si ii oferi un loc in casa ei. Se spune ca Dagda se indragosti pe loc de fata si incerca sa o cucereasca pentru a deveni sotia lui. Bretania era, insa, promisa lui Belenus, zeul focului in mitologia celtica, un zeu extrem de gelos si dur. Parintii fetei ii promisesera acestuia fata in ziua in care Bretania se nascu, datorita parului ei de culoare neobisnuita. Bretania era astfel obligata ca implinind varsta de 18 ani sa devina sotia lui Belenus.

Bretania avea 17 ani cand Dagda intra pentru prima oara in casa ei. Incerca sa nu dea atentie tanarului chipes care tocmai ii calcase pragul. Promisiunea facuta parintilor ei era mai presus de propriile alegeri, asa ca, nefericita, ii spuse tanarului din fata ei intreaga poveste.

Dagda, in calitate de muritor incerca in toate felurile sa o convinga sa renunte la juramantul ei de castitate, insa juramantul fata de parinti era de nestramutat, pentru credinta lor era la fel de sacru ca si loialitatea fata de zei. Mai mult decat atat, ea era complet indragostita in secret de zeul suprem Dagda, caruia ii inchina in fiecare zi si in fiecare noapte ofrande. Nimeni nu stia de pasiunea ei secreta, doar spera ca atunci cand va muri, in sfarsit va putea sa il intalneasca si sa ii fie alaturi. Doar daca ar fi reusit ca acest lucru sa se intample inainte de varsta de 18 ani…

Dagda stia despre pasiunea fetei, insa nu putea sub nici o forma sa isi dezvaluie identitatea, altfel si-ar fi pierdut puterile cu care era inzestrat. Ii spuse Bretaniei:

“Bretania, draga mea, casatoreste-te cu mine si iti voi indeplini orice dorinta vei avea. Frumusetea si puritatea ta m-au cucerit pentru totdeauna, nu pot pleca din aceasta casa fara tine.”

“Frumusetea mea va ramane pe veci uitata in tinuturile acestea salbatice. Sunt daruit zeului Belenus, dar inima mea apartine zeului Dagda. Oricat de mult mi-ai placea, nu pot sa ma casatoresc cu tine…”

“Eu am puteri deosebite, pot face in asa fel incat dorintele tale sa fie indeplinite. Spune-mi ce iti doresti si te ajut.”

“Nu vreau decat sa fiu alaturi de Dagda inainte de a implini 18 ani. Astfel, nimic nu ne va putea desparti.”

Dagda pleca amarat din casa Bretaniei si reveni in tinutul zeilor. Zile si nopti de-a randul el nu se gandea decat la Bretania si la o modalitate de a ajunge din nou la ea si de a-i cuceri inima. Timpul trecu insa, iar Bretania urma sa implineasca a doua zi varsta de 18 ani.

Inainte de a se casatori, Dagda mai cobori o data pe pamant sa o mai vada pe Bretania. Ajuns acolo, o cauta peste tot dar nu o gasi…Intr-un final, plimbandu-se abatut pe coasta tinutului o vazu in fata marii privind in departare…Dagda se apropie de ea, insa nu isi daduse seama ca fata avea in mana un pumnal. Imbracata in alb cum era, pletele ei frumoase si roscate se facura una cu sangele care incepu sa ii siroiasca din dreptul inimii si se prabusi la pamant inainte ca Dagda sa ajunga la ea.

Cu o ultima suflare fata spuse:

“Acum in sfarsit voi putea fi cu iubitul meu…”

Dagda o tinu in brate pana la ultima suflare, plangand moartea iubitei lui, care nu stiuse niciodata ca el era de fapt zeul de care era indragostita. Acum ea se va duce pe Taramul intunecat unde el nu va putea sa o vada niciodata.

Dupa ce o darui zeului intunericului, dadu sa plece din acel loc blestemat unde isi pierduse iubita. Vazu insa, ca in timp ce o tinuse pe Bretania in brate, piatra transparenta a inelului sau se colorase in rosu, de la sangele sacrificiului ei.

In cinstea iubirii pe care i-o purtase, Dagda denumi rubinul inelului sau Cote de Bretagne (Coasta Bretaniei), iar tinutul de atunci se numi Bretania. Dagda tinu in continuare pe mana inelul rotund cu piatra rosie care avea puterea sa aduca iubirea vesnica si adevarata tuturor, daca dorea el asta, insa pe sine nu putea sa se ajute. Singura lui consolare era ca Bretania era prin acel inel alaturi de el mereu, chiar si asa. Frumusetea si stralucirea acestuia ii aducea aminte de lumina ochilor ei.

Intr-o zi, insa, amarat de pierderea fetei si simtind ca nu doreste sa mai ramana pe taramul celorlalti zei, Dagda il ruga pe zeul intunericului sa il ia la el. Asa, isi va regasi iubita si dragostea lor va dainui mereu.

Inainte de a cobori in Infern, Dagda merse pentru ultima oara pe coasta Bretaniei si arunca in larg inelul cu rubin, spunand: “Oricine te va gasi si te va purta, va avea parte de iubire vesnica, eternitate si noroc. Vei fi o bogatie pe care nu oricine o poate avea, vei fi un dar aparte, asa cum este si Bretania pentru mine. Vei fi purtat de regi si regine, pretul tau va fi inestimabil, razboaie se vor purta pentru tine, iar stralucirea ta deosebita va influenta istoria multor oameni. Frumusetea ta va straluci in inel; forma lui perfect rotunda va simboliza dragostea vesnica, fara de inceput sau sfarsit, va fi singurul care va putea demonstra ca iubirea adevarata nu poate fi invinsa…”

Articol scris pentru Superblog2012.

Anunțuri