Gods in the arena

Etichete

Andy Whitfield, Gods in the arena, romanii, Spartacus

Descopar si eu dupa o gramada de timp de cand au aparut, seriile „Spartacus”. Nevermind faptul ca Andy Whitfield is much too hottie si ca in primele episoade din sezonul 2 scenaristul si regizorul au avut frigiderul plin de carne zile in sir pentru ca l-au scos…nevrand bineinteles. Deci, lasand la o parte asta, daca transpunem „Gods-ii” si „arena” in viata de zi cu zi ce avem noi aici? „Ce avem noi aici?”

Pai avem o lupta pe viata si pe moarte intre oameni de acelasi fel care se cred zei si de fapt sunt cersetori. Astazi unul din colegii de la munca (sa vedeti ce discutii filozofice se petrec intre noi la primele ore ale diminetii) vorbea despre trasatura caracteristica a omului de a se compara cu ceilalti si de a-i da mereu, dar mereu mereu cu virgula.

Nu, ca daca Maricica are o geanta de piele de crocodil, eu trebuie sa imi iau geanta de piele de nisetru ca sa fiu motul de pe…geanta. Si daca Gigel a fost la cel mai de fite bar din oras si a spart doua miare cu fratia, altul trebuie sa vina si sa sparga trei. Ca asa e romanul nostru – i se pare ca daca are ceva in plus e mai smecher. Si daca are ceva in minus (adica daca nu are ceva) e clar – el e cel mai batut de soarta, cel mai nefericit, cel mai uitat de Dumnezeu si se tanguie ca el nu a gresit cu nimic in viata asta si nu merita asa ceva. Pe urma daca il intrebi de ce e asa nefericit zice ca l-a vazut pe unul ca are Mertan si el are un amarat de Audi.

Vezi? de-aia gasim cocosi de tabla pe acoperisurile romanilor, de-aia a aparut sclipiciul si gloss-ul si de-aia exista cainii chihuahua. Sunt exemplul perfect de „mot” asezat acolo unde nu mai era nevoie de nimic. Dar asa – sa se oftice dusmanii…!

Publicitate

„Plafar” pentru suflet

Etichete

gandire pozitiva, plafar, terapie prin ceai

Nou-vechiul trend in tratarea afectiunilor fizice sunt plantele. Volume impresionante de ceaiuri de toate felurile fierb in milioane de ibrice, fierbatoare si ceainice in lumea intreaga.

De o arsura, un ulcer sau o migrena ne tratam destul de usor cu aceste amestecuri dibaci gandite de natura. Ce facem insa, atunci cand afectiunea noastra nu este una fizica, si psihica, sentimentala, o boala a moralului care nu trece oricate „levantici” am ingurgita cuminti dimineata, la pranz si seara.

Si de cele mai multe ori se intampla ca afectiunile exterioare sa fie date de vreun dezechilibru sau suferinta emotionla peste care nu reusim sa trecem. Ciclul este unul simplu: ai patit o nenorocire, suferi! Din cauza suferintei incepi sa : mananci mai mult sau sa nu mai mananci deloc sau sa fumezi excesiv sau sa te consumi foarte mult sau sa ai o viata complet diferita fata de perioada dinainte de…Automat toate aceste schimbari afecteaza fizicul et voila afectiunea sau chiar boala.

In micul meu „plafar” mi-am pregatit constiincios ani de-a randul diverse tincturi, diverse licori si amestecuri uscate sau proaspete pentru momente de cumpana si nu numai. avantajul – sunt aproape gratuite, efectele se vad pe termen lung si incepand din momentul aplicarii, se potrivesc atat adeptilor bio cat si neincrezatorilor. Elementele au fost testate personal, iar efectele pot fi testate si vazute live 🙂

Iata cateva „articole”:

– pentru sentimentul de dezamagire (oricare ar fi cauza): trezit dimineata foarte devreme si uitat pret de cateva secunde la soare. Daca nu este soare, ne uitam la cer. Pentru liniste. De preferat procedeul se desfasoara in deplina singuratate. Se adauga, dupa gusturi o haina colorata, vesela (galben, rosu, portocaliu, verde, etc)

– pentru sentimentul de tradare: un plans bun. Sters ochii, spalat fata cu apa rece si mancat cateva feliute subtiri de lamaie simpla. Credeti-ma, merge de fiecare data – la cat de acra este lamaia, cu siguranta nu te vei mai gandi la altceva. Plus ca iti stimuleaza circulatia sanguina, iti da o stare de bine si de vitalitate. Pe urma gaseste un citat de incurajare. De exemplu eu de mult timp mi-am inramat o poza pe care scrie simplu: „Keep on hoping!” Iti ramane in minte fara sa vrei si nu te plictisesti.

– apropo de plictiseala, pentru astfel de momente propun asa: iesi afara, vorbesc serios, chiar daca sunt -114 grade sau 120 cu plus. Iesi afara, mergi pe strada, singur(a) de nebun. De preferat sa ai la tine castile cu vreo muzica preferata ceva sau daca nu esti genul care asculta muzica in casti, alternativa este sa te duci in parcul cel mai apropiat unde se joaca niste copii. Cu cat sunt mai mici, cu atat mai bine. O sa ai material de amuzament. Sau vezi un film. Sau citeste ceva, orice iti place. Sau fa-ti ordine in haine. Sau fa parada modei cu ele. Sau dormi. Lucrurile par intotdeauna altfel dupa ce te trezesti din somn!

– pentru sentimentul de singuratate: get the fuck out of it. Ai vreo 6 miliarde de oameni pe lumea asta care se ingramadesc pe o planeta din ce in ce mai mica. Si tie inca ti se pare ca esti singur(a)??

Pe voi ce va face sa treceti peste astfel de sentimente? Ce alte stari ati adauga si v-ar ajuta sa aflati si o alta parere?

Compromisuri …gen

Etichete

alike, asemanarea in cuplu, despre compromisuri

In cupluri se intampla un lucru tare ciudat. Se zice ca in timp, cei 2 ajung sa semene foarte bine, la inceput erau diferiti total.

Lui ii place fotbalul, ei patinajul artistic. Lui berea, ei ceaiul. Ea poarta fuste scurte, el bocanci. In aparenta, incompatibilitati care tin de personalitate, aproape imposibil de impacat. Cu toate acestea, ii vei regasi pe cei doi undeva la mijlocul drumului, frunte in frunte cu fulgi de la perne zburand in toate partile. Este vorba despre micile compromisuri pe care le faci inevitabil intr-o relatie.

Cu timpul el va invata mancaruri favorite, filme preferate, muzica de suflet. Vor incepe cu o melodie mai aproape de genul celuilalt, pe urma inca una si inca una. Mai intai va fi un film, pe urma altul si altul…

O plimbare in anotimpul preferat va deveni momentul asteptat al cuplului si asa mai departe. Interesant este, insa, nu faptul ca se fac compromisuri si cei doi recunosc asta, ci faptul ca nu mai conteaza. Ca atunci cand se intampla, nu vorbim de sacrificiu si sentimentul acela amarui cum ca ai pierdut ceva sau ti-ai imputinat cu ceva propria persoana, ci ca ai adaugat ceva. Ca ai devenit mai complet asa, mai puternic si mai aproape.

Sigur, asta nu se poate intampla decat atunci cand sentimentul este unul sanatos.Care sanatate a sentimentelor o ai sau nu o ai. Iar daca nu o ai, ti-o creezi, ti-o aduci singur sau in „echipa”.

Dar despre cum sa iti insanatosesti sentimentele, data viitoare…

Oameni si oameni

Etichete

karma, oameni

Am intalnit pana acum oameni si oameni. Oameni de miere, cu care iti este drag sa ai de-a face, oameni care stiu sa spune exact acel lucru de care ai nevoie atunci cand trebuie. Ca de exemplu, „multumesc” sau „bine ai venit” sau „am nevoie de un sfat din partea ta”

Pe urma mai sunt oamenii urzica. Adica oameni buni, dar de care nu te poti apropia pentru ca te pisca. Oameni de care te apropii doar cu manusi, numai ca la un moment dat truda devine prea mare, iar rezultatul cam inconsistent. Asa ca in jurul lor atrag doar tot oameni de acelasi fel: oamenii maracine, copaci la care se uita cu admiratie de jos fara a putea ajunge vreodata acolo.

Oamenii hiena – ati vazut vreodata documentare cu hiene? Cam asta se intampla: rad constant, de cele mai multe ori se bucura de raul altuia si asteapta momentul propice pentru a ataca si a smulge din tine. De cele mai multe ori se intampla exact atunci cand esti la pamant din cu totul alte motive. Este simplu: nu sunt puternici incat sa atace cand esti bine, deci – un alt fel de cersetori sufletesti.

Nu spun ca o categorie este mai buna decat cealalta. Spun doar o vorba pe care am auzit-o de la un prieten odata: „DACA NU POTI SA FACI UN BINE, MACAR SA NU FACI UN RAU!”

Greu! Greu pentru ca asta ar insemna sa gandesti de 2 ori si sa vorbesti o data. Asta ar insemna sa te intrebi inainte de a spune ceva: care este scopul? ma ajuta pe mine, cel care spun sau cel caruia ii adresez cuvintele mele cu ceva?

Sigur, din pacate este mai usor sa creezi o stare negativa in ceilalti, in speranta de a te hrani tu cu dezamagirea lor. Face parte din karma negativa a fiecaruia dintre noi: cu cat o hranim mai mult, cu atat ne incarcam si noi mai mult negativ si cu atat vom avea pe urma parte de asa ceva. Cu cat ii dam mai mult pozitiv, cu atat vom avea pozitiv.

Stiti care este partea frumoasa? Ca lucrurile sunt atat de evidente!

Lectiile mele de viata

Etichete

armonie, cum sa gasesti echilibrul in viata, despre echilibru, pace

Promisesem un articol acum vreo 3 zile. Mai tarziu, dar ajunge si pe net. Prin viu grai a cam fost transmis si retransmis, mai ales zilele acestea.

De vreo cativa ani asa, sa tot fie 3-4, cu fiecare ocazie de Revelion, zi de nastere, aruncat moneda sau bancnota in diverse ape, parauri si paraiase, canale eventual, imi puneam aceeasi dorinta. Acum v-o pot spune, ca s-a indeplinit. Anyway, nu functioneaza faza cu aruncatul banilor, ci mai degraba un lung si greu, dureros proces de constiinta si trezire la realitate. Nu mi-am mai dorit nici bani si nici sanatate, nici iubire, nici altceva. Mi-am dorit sa gasesc echilibrul de care aveam nevoie.

Intr-un fel sau altul mi-am dat seama ca acesta este singurul lucru care imi lipsea si care avea sa ma aduca acolo unde vreau. Este singurul liant intre toate celelalte. Inainte aveam oameni buni langa mine, dar sufeream de cancer. Trecusem de tratament, dar nu aveam bani sa ma bucur de ce as fi vrut. Eram indragostita, dar aveam un job mizerabil. Imi gasisem un job ok, dar a revenit boala si tot asa…Niciodata nu reuseam sa le am pe toate.

Ma uitam la oameni care pareau impacati, care se parea ca au de toate. Numai ca, guess what, nu aveau nici ei. Si dupa discutii de cateva minute imi dadeam seama cat de nefericiti sunt, desi in viata de zi cu zi incercau sa demonstreze contrariul.

Si atunci am inteles, echilibrul este cheia. Stiu, este extrem de dificil sa iti gasesti echilibrul. Cum naiba sa faci sa nu dai mai mult intr-o parte si mai putin in alta? Cum sa faci sa te dedici tuturor si inclusiv tie fara a te imputina?

Pana am inteles ca totul tine de perspectiva cu care vezi lucrurile si actionezi. Totul tine de intelepciunea cu care imbratisezi totul in viata. De cum incerci sa vezi partea pozitiva din tot si sa iei tot ca pe o lectie. Lectii mici care fac parte dintr-o lectie mai mare aceea legata de Iubire.

Totul in jurul nostru este iubire. Iubirea fata de tot si toate este scopul nostru. Cand intelegem sa nu ne mai impotrivim sentimentului, sa acceptam lucrurile care ni se intampla si faptul ca TOT, dar absolut tot ceea ce ni se intampla este consecinta PROPRIILOR FAPTE, atunci suntem pe drumul cel bun.

A fost un proces indelungat, de lupta cu mine insami, de recadere in ceea ce eram inainte, de ridicare la nivelul de acum, de revolta fata de propria persoana, momente in care totul mi se parea un mare bullshit si momente de pace, care nu se compara cu nimic.

Atunci vin toate. fara sa iti dai seama.

Let’s fight!

Etichete

blogwars

Un nou an, un nou concurs. Drogul scrisului si concursurilor a fost deja inhalat…ca in plin camp de razboi cand iti dau cu gaze…sa speram ca nu vor fi lacrimogene. Asadar, pentru prima data – Blogwars 3. M-am inscris!

Da drumul clantei!

Etichete

armonie, cum gasesti fericirea, despre echilibru, viata ca o casa

Cand stii ca pur si simplu trebuie sa dai drumul clantei de la usa si sa mergi mai departe? Clanta este o metafora pentru toate micile sau marile probleme pe care fiecare dintre noi le pastreaza, de care inevitabil ne lovim si care deschid sau inchid usi in fata sau in urma noastra.

Vine un moment (sau vin mai multe) cand tii o clanta cu tot dinadinsul si te tot gandesti daca sa tragi usa dupa tine sau nu. Delicata situatie. Gandeste-te ca intre timp se pornesc o gramada de curenti de aer care te pot afecta pe tine sau pe cei din camera respectiva. 

Ne aflam in astfel de situatii pentru ca poate este acolo o lectie pe care trebuie sa o invatam, iar daca nu avem curajul sa facem pasul de a da drumul clantei inseamna ca nu ne-am insusit acea lectie cum se cuvine. Adica nu am inteles-o si nu am acceptat-o. Am tratat-o superficial.

Stiti? exista acea zicala romaneasca, cum ca daca te agati de clanta de la usa inseamna ca ai o datorie? Ei, asa cred ca se intampla cu toate usile din viata noastra. Atunci cand ne agatam asa si nu stim ce sa facem inseamna ca avem o datorie de platit. Poate fi una morala, una spirituala sau un pas in evolutia noastra. Pana nu vom inchide acea usa, nici nu putem merge mai departe sa cunoastem celelalte camere ale vietii noastre. Vom ramane blocati in cele cateva pe care am avut ocazia sa le cunoastem pana atunci sau, cazul si mai grav, vom ramane intr-o singura camera toata viata noastra, gandindu-ne cat de tristi, dezamagiti, nefericiti si cat de bitchy este viata cu noi.

Am scris acest articol pentru a raspunde altfel unui comentariu venit din partea unui prieten care dupa aproape un an nu a reusit sa accepte o decizie. Care si dupa tot acest timp improsca intr-un fel sau altul cu noroi persoana „vinovata” de acea decizie. Cercul este vicios. Sa zicem ca dispretul, ura si suferinta pricinuite de acel episod sunt „clanta” lui in acest caz. Din cauza faptului ca nu a invatat lectia data de acel moment, nici nu a putut gasi forta necesara pentru a-i da drumul si a merge mai departe. Mai mult decat atat, ii creeaza o stare de neputinta majora. Care este cel mai usor mod de a te de-responsabiliza? Gasind un alt vinovat in afara de el insusi pentru faptul ca nu poate da drumul clantei. Pe principiul: e vina ta ca acum sunt slab si nu am putere sa trag usa aceea dupa mine. E vina ta ca ma trage curentul stand asa intre usi. E vina ta ca persoanele care se afla in acea camera sufera din cauza curentului de aer. Eu nu pot face nimic.

Dar guess what, intotdeauna NOI avem si sansa de a inchide sau nu usa, de a o bloca, de a o incuia sau de a continua asa toata viata.

Toate, absolut toate momentele din viata noastra sunt lectii. Lectii pe care invatandu-le evoluezi. Catre ce? Catre ceea ce trebuie sa fii, catre adevaratul EU, catre impacare cu sine si cu ceilalti si catre armonie. Gasind armonia si echilibrul, gasesti fericirea.

Si nu, nu este demagogie, este lectie invatata. Maine vorbesc fix despre echilibru.

Ce ne spunem cand nu ne vorbim?!

Etichete

Ce ne spunem cand nu ne vorbim, Chris Simion, Compania D'aya, recomandare carte, teatru, Teatrul evreiesc

Revin la recomandari de lectura. Si teatru. Si dezvoltare personala si lasat neuroni sa zburde putin nestingheriti prin cap ca nu dauneaza grav sanatatii. Nici macar celei mintale.

Cartea (pe care o gasiti aici) scrisa de Chris Simion costa aproape 30 de lei si sunt cativa banuti super bine investiti. Sigur, cu criticile de rigoare ale sufletelor pragmatice care vor spune ca este mult prea melancolica, mult prea pinky pe alocuri, parca prea siropoasa. Not me, though! 

Povesti de viata si fragmente care seamana al naibii de bine cu realitatea personala a propriului drum cu sens unic pe care merg constant.

Pentru ne-iubitorii de lectura recomand varianta teatrala a cartii de la Teatrul D’Aya si Teatrul evreiesc. 

Iar pentru teasing, iata un citat esenta:

În doi apare un exerci?iu extraordinar de frumos, pe care nu ai cum sa îl încerci de unul singur. Nevoia de a nu trai prin tine, ci prin celalalt. Bucuria de a face pentru celalalt ceea ce îi face placere ?i dorin?a de a renun?a la ac?iuni care nu îl fac fericit. Daca schimbul  este reciproc ?i daca aceasta inten?ie exista de ambele par?i, apare o senza?ie rara de împreuna, de  împlinire. Genul acesta de cuplu se întîlne?te accidental astazi” (p. 200).

Doamnelor si domnilor…Aplauze!!

 

Avertisment (si) scris de acum

Etichete

avertisment, prosti, prostie umana

Faptul ca foarte multi oameni pe planeta asta sunt prosti este arhicunoscut. La fel ca si activitatea lor de a-si sterge scuipatul de la gura cu maneca (scurta ce e drept) a semi-doctilor . Pentru ca, doamnelor si domnilor, zicala romaneasca „prostul nu e prost destul daca nu e si fudul” este valabila la scara larga. 

Nu, nu o sa ma leg de aparitiile, creaturile si aratarile de la teve, ziare si alte canale media incalzite cu abur cald de la conducte sparte de petarde (cunoscute si sub numele de pitipoance).

Nu o sa ma leg nici de speciile batute de Dumnezeu, cei care s-au nascut asa sau cei care printr-o conjuctura nefericita a sortii au cazut in cap cand erau mici si de atunci au ramas cu gaura in cap, tragandu-i curentul constant. 

O sa ma leg de cei care aleg sa fie extrem de prosti, constient, prin comportament si atitudine, deci si prin actiuni. Prostia constienta si voita (chiar daca poate parea un paradox) is painful. Da, o stiti unii dintre voi, este aia in care oamenii aleg sa faca bot si sa nu comunice atunci cand ii deranjeaza ceva. Aia in care oamenii gasesc activitati asemanatoare cu aceea a cainelui care moare de drum lung. Aia in care oamenii au impresia ca experienta intr-un domeniu sau vechimea intr-un anumit loc te plaseaza automat in starea unui guru autoatestiutor si dispretuitor al muritorilor de rand (nu conteaza ca poate pe tine chiar nu te-a dus capul sa pleci dintr-un loc pe care il urasti sau ca experienta in domenii vaste si nu neaparat interconectate face din tine un om mai performant, nevermind that).

Ok, iar acest articol este un avertisment scris catre cei foarte prosti care vor avea nesansa de a se afla prin zona mea de confort. Cred cu tarie ca daca nici la pumni verbali in gura nu reactioneaza, urmatoarea etapa va fi bomba atomica. Cu riscul de a nu supravietui decat 5-10 oameni in lume.

Spuneti voi daca nu ar fi o lume mai frumoasa cu unicorni pe cer si norisori roz, fara ei?!