Etichete

, , ,

Descopar si eu dupa o gramada de timp de cand au aparut, seriile „Spartacus”. Nevermind faptul ca Andy Whitfield is much too hottie si ca in primele episoade din sezonul 2 scenaristul si regizorul au avut frigiderul plin de carne zile in sir pentru ca l-au scos…nevrand bineinteles. Deci, lasand la o parte asta, daca transpunem „Gods-ii” si „arena” in viata de zi cu zi ce avem noi aici? „Ce avem noi aici?”

Pai avem o lupta pe viata si pe moarte intre oameni de acelasi fel care se cred zei si de fapt sunt cersetori. Astazi unul din colegii de la munca (sa vedeti ce discutii filozofice se petrec intre noi la primele ore ale diminetii) vorbea despre trasatura caracteristica a omului de a se compara cu ceilalti si de a-i da mereu, dar mereu mereu cu virgula.

Nu, ca daca Maricica are o geanta de piele de crocodil, eu trebuie sa imi iau geanta de piele de nisetru ca sa fiu motul de pe…geanta. Si daca Gigel a fost la cel mai de fite bar din oras si a spart doua miare cu fratia, altul trebuie sa vina si sa sparga trei. Ca asa e romanul nostru – i se pare ca daca are ceva in plus e mai smecher. Si daca are ceva in minus (adica daca nu are ceva) e clar – el e cel mai batut de soarta, cel mai nefericit, cel mai uitat de Dumnezeu si se tanguie ca el nu a gresit cu nimic in viata asta si nu merita asa ceva. Pe urma daca il intrebi de ce e asa nefericit zice ca l-a vazut pe unul ca are Mertan si el are un amarat de Audi.

Vezi? de-aia gasim cocosi de tabla pe acoperisurile romanilor, de-aia a aparut sclipiciul si gloss-ul si de-aia exista cainii chihuahua. Sunt exemplul perfect de „mot” asezat acolo unde nu mai era nevoie de nimic. Dar asa – sa se oftice dusmanii…!

Anunțuri