Etichete

, , , ,

Sunt putine femei care au capacitatea, ba nu, puterea de a influenta alti oameni prin spiritul lor. Irene, insa este acest gen de femeie. Este o femeie in toata puterea cuvantului.

O vezi de foarte multe ori asezandu-se singura in cafenea, la o masa preferata dupa motive numai de ea stiute si vezi cum in momentul cand intra intr-o incapere ceilalti devin constienti de prezenta ei. O vezi plecand in vacante singura si bucurandu-se de fiecare minut bine meritat, plimbandu-se pe strazi vechi si apreciind fiecare crapatura din zidurile oraselor vechi. O vezi intorcand capul barbatilor pe strazi, fara a fi o frumusete covarsitoare in sensul acela de frumusete inteles de reviste sau de televiziuni.

Irene, din momentul in care am avut prima oara placerea sa o intalnesc a venit la mine la masa si mi-a spus : « Noi doua trebuie sa vorbim ! ». Nu o cunosteam, nu ma cunostea. Era prima oara cand o femeie venea in fata mea, se aseza cu cea mai pura feminitate pe scaunul din fata mea, ma privea direct in ochi parca trecand dincolo de mine si incepea o conversatie. Am stiut inca din acel moment ca EA va lasa o amprenta asupra mea.

Sigur, cunoscusem barbati care se asezau cu aceeasi nonsalanta in fata unei femei ca in fata unui trofeu deja cucerit pentru a-i propune…diverse ecuatii. Cunoscusem barbati care veneau cu o incredere disimulata in fortele proprii pentru a-mi propune o aventura de o noapte sau nici macar atat.

Ea era diferita. Increderea pe care o emana prezenta ei nu avea nimic artificial. Parfumul acela de crin de tara. Eu nu l-am mai intalnit. Ulterior mi-am dat seama ca venea de la insasi pielea ei. Ea nu folosea parfum niciodata. Spunea ca parfumul nu face decat sa stearga din mirosul unei femei. Ca fiecare femeie, daca stie sa adopte pozitia, stilul si atitudinea potrivita are un parfum care atrage ireversibil orice barbat. Si am crezut-o. Irene era genul de om pe care il credeai indiferent ce iti spunea. STIAI ca nu te minte. Stiai ca iti vorbeste din suflet, din experienta, din ceea ce ea era, din ceea ce devenise ea in decursul anilor.

Am intrebat-o « de ce ? » De ce as fi discutat cu o straina ? De ce mi-as fi pierdut timpul cu o alta persoana care venea la mine, cine stie din ce motiv sa imi intrerupa gandurile. Aveam la vremea respectiva 22 de ani. Putine experiente, putina experienta. Mai ales de viata. Abia deschisesem o cutie a Pandorei care credeam eu ca imi oferise cam tot ceea ce imi putea oferi viata la vremea aceea.

« Pentru ca trebuie sa inveti sa devii femeie ! » mi-a spus ea si eu am pufnit in ras. Ochelarii de soare pe care ii purta i-au ascuns ceea ce abia recent mi-am dat seama ca era un zambet triumfator. Reusise sa obtina o reactie din partea mea. Reactiile exagerate ale oamenilor nu sunt altceva decat manifestarea fricii lor atunci cand sunt pusi in fata unui fapt care ii depaseste. Puteti observa reactii de acest gen la oamenii care sunt in fata sefilor, in fata amantilor, iubitilor sau sotilor care le arata un adevar evident. In fata barbatilor prinsi cu mata in sac. In fata agentilor de vanzari care sunt descoperiti ca de fapt nu au nici o valoare in incercarile lor de a vinde produse in care nu cred.  Peste tot!

“ Pentru ca esti! Pentru ca menirea noastra ca femei este sa infrumusetam in mod ireversibil lumea in care traim. Pentru ca e pacat de tine. Uita-te ce trasaturi ai, uita-te ce forme! Stii ca un artist ar fi innebunit sa devii la un moment dat muza lui ? »

“Mai gandeste-te! » Si mi-a scris numarul ei pe o hartie pe care o scosese din una din posetele ei foarte interesante si chic, foarte la moda.

Am luat hartiuta, convinsa fiind ca niciodata nu o voi suna si nu voi apela la sfaturile ei de femeie atragatoare-moartea barbatilor din lumea intreaga. Am gresit ! Am gresit indeajuns de mult incat la cateva zile dupa intalnirea cu ea sa imi dau seama ca aveam de fapt o nevoie disperata de injectie cu stima de sine. Parca ceva ma indemna cand vedeam hartia acea cu numarul de telefon sa o sun. Ma uitasem atat de mult la numarul acela incat ajunsesem sa il cunosc pe dinafara. Poate ca nu este un lucru rau. Amintirile sunt niste chestiuni foarte afective si relative in acelasi timp. Cateodata ai nevoie si de ceva mai real care sa iti puna ordine in ele, ca niste rafturi de unde stii in permanenta ce obiecte sa gaseti cand ai nevoie de ele.

Am sunat-o intr-o zi. Cred ca eram de fapt foarte curioasa sa vad ce are sa imi spuna, ce are sa ma invete. Imi era frica de ea. Imi era frica sa ma confrunt cu propriile mele esecuri si temeri. Nu am fost niciodata o femeie care sa se considere frumoasa. Intotdeauna am fost frumoasa cand omul de langa mine mi-a spus ca sunt. Fara sa ma consider eu singura astfel.

 « Bine, maine la 10 seara. Vei veni la mine. Sa nu iti aduci nimic cu tine. Vei petrece noaptea la mine acasa. Vei pleca peste 2 zile. Complet schimbata. Pregateste-te sa faci cunostinta cu tine insati. Si gandeste-te ca de acum, nu mai exista cale de intoarcere ! »

La ora zece seara eram la ea, in fata blocului, sunand la interfon. Imi pusesem pe mine o rochie mai decoltata si niste tocuri pentru a-i arata ca daca vroia sa ma invete ce inseamna feminitatea eu puteam sa ii arata ca sunt deja. Daca vroia sa ma invete moda si stilistica, puteam sa ii arata ca am asa ceva. Incercam de fapt sa ma mint singura.

Am urcat in apartamentul ei, la etajul 2 intr-un cartier deloc pompos cum m-as fi asteptat. Imi imaginam tot felul de decoratiuni din filmele de epoca pe care le vazusem, imi imaginam lux, imi imaginam ca este una din damele de companie pe care avusesem (ne) sansa sa le intalnesc la un moment dat.

Nu era nimic din toate acestea. Un pat imens cu lenjerie de bumbac colorat in verde pal, un covor moale si pufos pe jos si un tablou cat un perete care infatisa sanul gol al unei femei. Mai tarziu am aflat ca era chiar poza ei. Intr-o alta camera isi amenajase o camera obscura unde tinea tot felul de aparate de fotografiat. Era fotograf profesionist, foarte cautat si apreciat in strainatate. Colaborase cu multe case de moda, reviste glossy si avusese multe pictoriale chiar si in National Geographic.

Ma atragea poza aia ca nimic altceva din apartamentul ei. Am intrat si ma uitam uluita la tabloul acela care surprindea extrem de bine feminitatea in esenta ei… un san in forma de para, un san de femeie tanara care asteapta. Intotdeauna am avut impresia ca sanul din fotografia aceea astepta ceva…un barbat, o consolare, o apreciere, dar astepta ceva. Atragea ca un magnet. Ma intrebam la momentul respectiv, fara a-mi ascunde jena de a gandi astfel, daca barbatii care trecusera prin camera aceea ramasesera la fel de surprinsi si magnetizati ca mine. « Fotograful am fost eu insami…Ia loc te rog ! »

In camera ei mirosea a proaspat, a aer curat, a femeie. Mult timp dupa aceea am incercat sa regasesc acelasi miros. Mi-am dat seama ca doar o femeie imediat iesita de sub un dus unde nu a folosit nici un fel de gel sau solutie de curatat pielea poate sa miroase asa.

“In noaptea aceasta o sa dormim impreuna. In patul acesta, asa ca ar fi bine sa te obisnuiesti cu el si cu imprejurimile. Mai tarziu vom iesi in oras. Am cateva lucruri sa iti arat. Vom adormi abia dinspre ziua si ne vom trezi tarziu. Maine vom face niste fotografii impreuna si vom discuta foarte mult. Te voi invata sa devii ceea ce iti doresti, ceea ce meriti. La pranz avem rezervata o masa la « Boyer », dupa amiaza mergem la shopping, iar seara tu vei fi cea care va alege ce vrea sa faca. Acesta este programul pentru zilele acestea. »

« Sunt aici sa te ajut sa ajungi la tine insati, nu sa iti fac rau. Sunt fotograf profesionist. Am descoperit pasiunea aceasta cand eram adolescenta si mi-am cultivat-o de-a lungul anilor urmand cursuri ale facultatii de Arta din Paris, pe urma am avut un stagiu de pregatire la Vogue. In cele din urma am decis sa imi dezvolt propria afacere si este foarte bine asa. Sunt foarte multumita cu ceea ce fac si ceea ce castig. Ce iti place cel mai  mult la tine ? Ai intr-adevar o fata expresiva, frumoasa in anumite privinte. Cred ca avantajul tau major sunt ochii, privirea. Este foarte adanca, iar culoarea isi schimba nuanta in functie de starea ta de spirit, cand verde, cand aproape caprui…

 Fii atenta cum iti straluceste pielea pe umeri, clavicule si decolteu. Vezi ? Lucrul asta se intampla foarte foarte rar femeilor. De cele mai multe ori este un privilegiu al femeilor tinere. Cele in varsta sunt obligate sa foloseasca uleiuri speciale care sa creeze efectul acesta. Pe urma, priveste forma sanilor. Majoritatea au sani in forma rotunda. Sanii in forma de para sunt mai rari, mai apreciati…exact ca o comoara rara pe care o descoperi si de care trebuie sa te bucuri. Iar lenjeria intima perfecta, care sa iti puna in valoare calitatile face minuni.

A continuat asa minute in sir, nu stiam cand trece timpul. Mi se parea ca nu sunt acolo, a luat fiecare parte a corpului meu si mi-a descris-o intr-o lumina noua, de om obisnuit cu urmarirea detaliilor, de om care este atent la fiecare rid, fiecare fir de par si fiecare umbra. Dupa ce a terminat cu mine, am inceput sa o analizam pe ea.

« Trebuie sa iti dezvolti placerea de a descoperi corpul uman, de a-l citi, asa cum citesti o carte buna, pasionanta si pasionala. Abia atunci cand vei cunoaste mirosuri, gusturi, reactii, gemete si placerea in sine, vei fi capabila sa te daruiesti si sa il faci pe celalalt sa se daruiasaca in acelasi timp. Explorarea corpului meu a continuat pana undeva spre ora 1-2 noaptea. Ne-am imbracat si am iesit. Am mers intr-unul din cluburile orasului unde o scena era amplasata in jurul barului plin de barbati. Initial refuzasem sa dansez pe scena la fel ca o femeie de rand care iese la agatat. Irene mi-a spus ca « pana nu am curajul sa urc acolo si sa simt senzatia aceea ca sunt dorita, nu voi putea face niciodata fata avansurlor unui barbat ». La inceput a fost greu, mi se parea ca sunt un elefant in mijlocul unei gradini cu flori, ca fac gesturi stangace. Indata ce am depasit momentul de stanjenire si m-am lasat in voia muzicii am simtit cum in mine se schimba ceva. Am capatat incredere. Ma simteam bine urmarita fiind de priviri flamande dar care nu puteau atinge, nu puteau avea. Ma simteam cumva ca avand controlul asupra situatiei. Rolurile de la inceput se schimbasera. Deveneam alta, capatam incredere in mine.

Ne-am plimbat pe strazile orasului, pustii la ora aceea tarzie. Soarele incepuse abia sa isi arate primele raze cand am ajuns la apartamentul ei, inapoi. 

Ea si-a aprins o tigara, a iesit pe balcon sa urmareasca rasaritul soarelui si sa fumeze in liniste.

Inhalam fumul emanat de tigara ei, o priveam din profil cum statea aproape goala, doar in lejeria intima de la Jolidon, cu pielea maslinie si parul strans intr-un coc lejer in crestet, ghemuita pe sezlongul de pe terasa apartamentului ei. Razele soarelui aruncau umbre si lumini pe pielea ei, iar aerul rece al diminetii ii intareau sanii, la fel ca in poza imensa de pe peretele din camera. Era ceea ce englezii numesc o « morning beauty ».

In noaptea aceea nu m-a lasat sa adorm fara sa ma invete sa ma asez in pat si sa dorm.  Niciodata o femeie nu doarme la voia intamplarii. Niciodata nu ne putem permite luxul de a dormi cu fata in sus si sa sforaim, nu ne putem permite luxul de a dormi cu gura deschisa. O femeie adevarata trebuie sa fie frumoasa si naturala si in somn, fara ca aceasta sa para fortat. Trebuie sa inveti sa dormi, iar asta sa fie a doua natura a ta. Am invatat atunci atat de mult, incat am uitat cum era inainte. Nici un barbat nu isi doreste langa el o femeie care sa doarma ca un barbat. Iar sforaitul femeilor este dragut doar pentru ratatii din comediile romantice de la televizor.

Era de o naturalete fermecatoare. Daca as fi fost barbat as fi fost iremediabil indragostita de ea. Dar sunt femeie. Si nu pot decat sa o transform in mentorul si prietena mea foarte buna.

 « Barbatii iti vor arunca in permanenta resturi de cuvinte. O femeie adevarata nu lasa botul, nu da cu usa, nu paraseste locul fara a iesi in avantaj. Intoarce obrazul si da lovitura la care nu se asteapta. Totul este un joc intre barbati si femei – nu exista o miza anume, exista doar pura placere a jocului intre cei doi parteneri.»

Seara am ales 7 fotografii din cele pe care mi le facuse pe timpul zilei si care ulterior au facut parte din expozitia ei din Paris. O parte din banii primiti din vanzarea fotografiilor « mele » au ajuns in contul Institutului de Cercetare pentru Cancer din Bruxelles.

Irene a mai facut parte din viata mea inca vreo cateva luni inainte de a pleca si de a se stabili in Kuala Lumpur. La momentul acesta isi dedica munca pentru scopuri caritabile in lumea a treia, participa la sesiuni de formare pentru copii africani cu probleme de vedere si face sex protejat. In momentul acesta lucreaza la o noua expozitie de pictura pe care o va prezenta in noiembrie in Johanesburg. Iar singura amintire palpabila care mi-a ramas de la ea, in afara de femeia din mine, este aceasta fotografie facuta de mine in dimineata petrecuta impreuna.

 Image

Articol scris pentru Spring Superblog

 

 

Anunțuri