Etichete

, , ,

Image

In camera un miros placut, usor dulceag de trandafiri englezesti invaluia umbrele noastre. Stateam cu spatele la geam, pe fotoliul lui preferat, iar el, in fata mea, acoperind cu mainile calde picioarele mele mereu reci. Afara ninge! Am deschis cu maini tremurande paginile pe care le scrisesem cu o zi inainte. Mi se parea acum ca lumina difuza care venea din dreptul lampii este de fapt un aliat al noptilor albe petrecute fara el. Am inceput sa ii citesc scrisoarea de dragoste scrisa pentru aniversarea lui:

Nebunul de negru – ce piesa perfecta! imi spun in timp ce torn in ceasca firava de portelan un ceai de lotus cumparat pentru momente speciale. Acesta este un moment special, un moment in care amintirile imi vin tavalug in minte si le desfasor ca pe niste fire din pulovere tricotate de maini dibace. La fiecare nod se desfasoara o noua amintire, un nou gest, un cuvant, un zambet, o atingere de maini. Maini calde si ferme de barbat adevarat, de barbat trecut prin viata. De barbat care stie sa framante carnea unei femei ca pe cel mai fin aluat smulgand freamat, smulgand dragoste, smulgand viata cu fiecare gest.

Tu mirosi a piatra de munte. Asa cum iti placea sa cutreieri carari atunci cand te-am cunoscut. M-ai cucerit cu o invitatie de plimbare la munte. Tu nu a stiut niciodata cat de erotic mi s-a parut gestul de a invita o femeie in toata splendoarea ei la o drumetie pe munte. Mi-am spus atunci ca barbatii se diferentiaza in functie de locatia unde isi invita femeile. Sunt cei care au curajul, responsabilitatea, imaginatia de a cuceri cu un munte. Cei care au curajul de a se lua la tranta cu maretia unui pisc si a unui peisaj minunat. Cei care au atata incredere in ei si in ceea ce sunt incat un munte devine nu un adversar, ci un instrument de care se pot folosi la nevoie. Si sunt cei care au calea usoara de a alege marea…Cu marea e simplu. Orice femeie cade la un rasarit sau un apus maret la mare.

In fiecare zi joc sah…Tabla mea de joc este viata, iar partener imi este Dumnezeu.

Sunt inca departe de SAH MAT, in schimb de cateva ori am avut SAH la regina, nu la rege cum este normal. Am reusit de fiecare data sa adun cate un pion…sau cate un nebun in jurul meu astfel incat sa scap. Iar dupa aceea am mai stat o TURA.

Jucam sah cu Dumnezeu, cu un numar impar de piese. Lipsea REGELE! Ciudat, dar partenerul meu de joc m-a lasat sa stabilesc eu regulile si piesele cu care sa joc. Alesesem sa nu am rege in jocul asta. Eram un numar impar care nu vroia sa se imparta la 2 si sa dea cu rest. Eram un numar impar care nu se impartea decat la 1, care era o necunoscuta. Sahul asta pe care il jucam eu era matematica pura? sau doar strategie? sau doar pur hazard? Pana te-am intalnit pe tine…

Tii minte? Era toamna. Septembrie, asa cum il cunoastem toti, cateodata cald, cateodata de nestapanit cu ploile si vanturile si frunzele cazute la pamant, doborate de un frig venit de niciunde. La fel ca tine – venit de niciunde. Un om daruit si primit in momentul potrivit al vietii mele. Un suflet salbatic care avea nevoie de domesticirea unui camin. Un camin sufletesc pe care puteam si eram gata sa i-l ofer. Un camin pentru care m-au pregatit toate celelalte reprize  din viata mea, sperand, visand, daruind si neprimind nimic in schimb. Un capitol care nu se poate incheia niciodata.

Jocul tau de sah nu va avea un sfarsit. Esti acel gen de oameni care atunci cand intra in viata ta si iti atinge coarda sensibila a inimii ramane acolo pentru totdeauna. Cu tine am mereu ceva de adaugt, de inlaturat, de retusat, de descoperit, de intrebat, de raspuns, de iubit. Cu tine nu se termina niciodata.

Tu aveai nevoie de mine. Atunci cand ne-am cunoscut o strangere de mana facea mai mult decat un sarut, iar o imbratisare era echivalenta cu a da nastere. Si a dat! Nastere unui sentiment pe care si acum, la atata timp de la momentul respectiv ma intreb daca a fost real. Daca nu cumva imaginatia bogata imi joaca feste. Daca nu a fost o plasmuire aproape reala a propriei dorinte de a avea omul potrivit aproape. A dat nastere sentimentului de iubire.

Una din celelalte piese ale vietii mele imi spunea la un moment dat ca “un barbat nu iti va adresa niciodata intrebari. El va astepta intotdeauna ca tu sa faci primul pas. Te va tortura cu dorinta de a intreba, de a decoperi, te va tenta ca tu sa faci primul pas si pe urma iti va inchide usa raspunsurilor in nas spunand ca este prea tarziu pentru astfel de destainuiri. De aceea nu trebuie niciodata sa cazi in capcana unor astfel de barbati. Joaca-te! Profita! Adu-l sa iti raspunda fara a pune intrebari.”

Am facut si asta. Am incercat, m-am jucat, am descoperit lucruri si am spus mai mult decat am primit raspunsuri. M-am ingrozit in fata vidului din suletul unora si am fost profund dezamagita sa descopar doar o poleiala de aur pe suflete canite. Cu tine, insa, am stiut in ce intru. Stiam ca tu nu imi vei oferi informatii gratuite. Ca tu esti genul de om care imi spune o intimitate in schimbul altei intimitati mult mai mari. Acesta a fost modul tau de a spune : ”Am nevoie de fericire, de cineva puternic, cineva pentru care verbul A GANDI nu este o necunoscuta; cineva care stie si intelege lucrul acesta. Cineva care sa ma domesticeasca. Cineva care sa imi arate o cale alta decat stiai si iti inchipuiai.

Prima oara cand te-am intrebat ce simti mi-ai raspuns ca “tremura sufletul in mine”. Omul cuvintelor care eram, a facut ochii mici si sufletul mare asteptand continuarea. Continuarea nu a mai venit. Am inteles mai tarziu ca o emotie face uneori cat o mie de cuvinte. Ca daca stii sa pui intrebarea potrivita primesti raspunsuri anticipate tuturor gandurilor tale.

Aveai la vremea respectiva 29 de ani. Intre timp eu am implinit numarul magic 28. Un an, o viata departare intre noi si vise cat cuprinde. Imi aduceam aminte in plimbarile si discutiile noastre de toate, le enumeram impreuna si pierdeam sirul gandindu-ne daca eram noi cei care vorbeau mai tarziu printre razele unui soare de octombrie sau sufletele noastre incatusate de mult. Oamenii cand ies din inchisoare au multe sa isi spuna si sa isi destainuie. Cam asa s-a intamplat cu tine.

Uneori imi spuneai ca doar simti viata. Doar-ul asta mi-a pus mie luni de-a randul semne de intrebare si cearcane sub ochi. Ma gandeam la toti acei oameni care spun ca traiesc dar care nu inteleg nimic din ceea ce este cu adevarat viata. Imi aminteam de toate momentele in care ai impresia ca esti fericit dar totul se transforma in castele de nisip si iti dai seama ca nu a meritat efortul. Imi aduceai aminte de toate visele mici, de trairi foarte aproape de fericire dar care nu se comparau deloc cu sentimentul de a fi viu, de a sti pur si simplu ca ti-ai gasit scopul in viata.

Ai un fel de a privi inauntrul meu de parca imi privesti sufletul. Fericirea pe care o simt eu acum…o simti? Este fericirea de a fi acasa. Cu toate simturile mele. Sa strige asa din tine – ti-ai gasit locul. Cand esti complet. Cand daca mori maine nimic nu mai conteaza. Cand o clipa inseamna cat o viata. Cand un om iti deschide lumi si iti inchide rani. Asta e!

Imi dau seama de cand te cunosc ca nu eram decat o „regina” fara regat de mult timp. Asteptand regele pe care sa il apar mi-am cam pierdut toata oastea. Sa insemne asta ca trebuie sa imi perfectionez arta strategiei?

Cu tine este exact ca atunci cand eram adolescenta si ma cataram pe acoperisurile blocurilor vorbind singura despre sentimentul de plenitudine pe care ti-l da. Despre cat de frumos este sa zbori noaptea in vis si sa simti ca iti cresc aripi cand cineva iti spune “Te iubesc!”. Pe atunci doar o expresie la care speram intr-o zi.

El isi aprinde o tigara…in camera este liniste si o lumina difuza de la veioza… Nu se aude decat respiratia noastra. Privirea imi aluneca asupra mainilor cu degete lungi si puternice.

Un zambet ii apare in coltul gurii. Il privesc in tacere…Aud un ”Te iubesc!” soptit.

Afara a inceput sa ninga…

Articol scris pentru Spring Superblog2013

Image

Anunțuri