Etichete

, , ,

Image

A raspunde intrebarii „Arta este un lux? sau luxul este o arta?” e ca si cum ai incerca sa raspunzi intrebarii „Ce a fost mai intai: oul sau gaina?”

Toti stim ca arta si luxul sunt intr-o legatura stransa, aproape ombilicala as zice, ca nu stim exact daca arta a luat nastere din dorinta de a duce luxul sau opulenta catre un alt grad sau arta a fost cea care a dus la dezvoltarea luxului si opulentei.

Mi-as aduce aminte de faptul ca in antichitate grecii si romanii se inchinau unor zei, care nici mai mult nici mai putin erau protectorii anumitor arte, deci artele au existat inaintea luxului. Ma rog, ma departez de la idee.

Eu imi imaginez parca o situatie asemanatoare cu aceea pe care o vedem prin filme in care o persoana se intalneste miraculos cu o alta persoana care arata exact la fel, face aceleasi gesturi, etc si fiecare incearca sa o convinga pe cealalta ca ea este unica si veritabila. Un fel de „switched places” (locuri schimbate) daca ma intelegeti.

Cum ar suna o astfel de conversatie intre, sa zicem, Lux si Arta? Probabil ceva de genul:

A(rta): -Eu sunt un Lux, nu oricine are acces la mine, nu oricine ma intelege. De exemplu: ca sa mergi in ziua de astazi la orice reprezentatie legate de arta(ca este opera, ca este balet sau alt spectacol), ca sa iti cumperi o carte buna, nu mai vorbesc de un tablou frumos si de calitate…iti trebuie o anumita stare financiara. Nu e ca si cum te-ai duce sa iti cumperi paine in fiecare zi. Plus, ca, ziceam nu oricine poate intelege arta si cred ca trebuie o anumita cultura; cultura pe care o obtii doar calatorind, citind sau mergand la scoli inalte. Q.E.D

L(uxul): – Nu sunt de acord cu tine. Eu sunt o arta. Degeaba ai bani si avere daca nu stii cum sa profiti de lux, daca nu stii sa fii un utilizator premium de produse. Luxul este o arta in masura in care necesita o oarecare eleganta in modul in care il abordezi si modul in care il folosesti. Gandeste-te ca, de exemplu, pianul si recitalurile de pian au aparut atunci cand nobilii au trecut de etapa in care se multumeau pentru mancare buna si haine frumoase. In momentul in care si-au slefuit gusturile – atunci a aparut Divinul – atunci a aparut si pictura, atunci si dansul de calitate. Pana atunci dansau si clovnii sau pacalicii de la curtea regilor. Dar oare putem numi aceasta o arta? Concluzia este: eu sunt adevarata arta, pentru ca necesita aceeasi noblete ca si pentru practicarea artelor.

A: – Hmm, ai si tu dreptatea ta, pana la urma un punct comun exista intre noi, faptul ca suntem cumva interdependente si faptul ca una fara cealalta nu are sare si piper. Totusi, ce facem cu interiorul? Driverele interne care te fac pe tine, ca om de rand, sa vibrezi in fata unei picturi frumoase fara sa stii ca poate a fost realizata de un pictor renumit, sau sa iti pleci „palaria” in fata unei scrieri remarcabile? Hmm? Si nu esti bogat, nici nu traiesti in lux, esti un om simplu care rezoneaza cu frumosul si cu arta doar datorita nobletii sufletului tau?!

L: – Pai da, intrebarea este insa alta: cum facem ca arta sa devina mai accesibila publicului larg? si cum facem sa cizelam unii utilizatori de lux si sa ii indreptam spre arta? Cum facem sa schimbam cumva locurile intre cele doua categorii? Atunci ar fi intr-adevar corect!

A:- Nu acesta este si scopul Elegantine? Nu asta incearca ei sa faca prin publicatia din domeniu? Oare nu este aceasta o incercare de a aduce luxul mai aproape de oamenii simpli si arta de oamenii „luxosi”. Stii cum e? E ca orizontul care incearca sa lege Cerul si pamantul, dar ele de fapt nu pot fi legate niciodata, doar iti da impresia aceasta…depinde din ce perspectiva privesti. Intocmai ca in dezbaterea noastra.

A:- Off, tot ca un Lux orgolios ce esti, incerci sa ai ultimul cuvant. Eu zic sa incercam sa „coloram” lumea in culori mai vii, poate asa este si arta mai vizibila

L: – Inceteaza, stii ca sunt orgolios si stii ca eu sunt adevarata arta

A:- Ba nu!

L:-Ba da si inceteaza!

A: – Ba da….

Articol scris pentru Spring Superblog 2013

Anunțuri