Etichete

, ,

– Oh, Doamne! Oh, Doamne! Nu se poate! Sa fie adevarat? Imi tremurau si mainile si picioarele ca jeleurile pe care le mancam cand eram mica. “Nu pot sa cred!”  – “Vacanta perfecta!” Ce-o fi? Nici curaj nu am sa deschid cutia. De la luna de miere, nu am mai plecat in nici o calatorie in afara tarii. Asteptam cu atata nerabdare bonusul acesta…In sfarsit!

“Haide sa imi fac curaj!” zic, incercand sa imi pastrez calmul. Cand deschid, vad mai intai hartia minunata de ambalaj pe care scria “Jolidon”. Dau la o parte si in fata mea se regaseste un material moale si delicat, rezistent in acelasi timp, foarte feminin. Acela a fost unul din momentele in care m-am bucurat enorm ca sotul meu imi cunoaste atat de bine masurile. L-am incercat imediat – cadea perfect, mi se potrivea de minune, culorile erau speciale…ce sa mai, costumul de baie pe care mi-l doream de mult timp.

Pe urma am inceput sa caut in cutie sa vad detaliile legate de calatorie, unde totusi?

Am gasit, spre dezamagirea mea, doar un biletel pe care scria: “Ghici unde mergem in vacanta?”

Ha! Nimic care sa ma provoace mai mult. Trebuia sa fie un indiciu undeva…singurul lucru era costumul de baie, deci raspunsul se ascundea acolo. Sa fi fost oare imprimeul de bun gust? Nuante de maro, bej si turcoaz…cer si pamant. Un loc unde cerul si pamantul se intalnesc, un loc magnific, cu mult soare, unde se pastreaza traditiile locale si oamenii inca mai au respect pentru pamant, pentru radacini.

Formatul clasic al chilotului si catarama ma duceau cu gandul ca trebuie sa fie un loc unde lupta pe viata si pe moarte domina intregul ritual al existentei. Eu insami ma imaginam aratand ca o amazoana purtandu-l.

Sotul meu stie ca vacanta perfecta pentru mine inseamna locuri cu semnificatii adanci, locuri special, aproape virgine cu referire la contactul cu oamenii…hmmm, nu poate fi decat Africa…cu siguranta trebuie sa fie Africa. El stie foarte bine ca un imprimeu animal ar fi fost prea evident, iar pentru mine vacanta perfecta inseamna nu numai stat la soare, ci si posibilitatea de a cunoaste locurile unde merg. El stie ca vacanta perfecta inseamna pentru noi cunoastere, relaxare, amintiri. In ordinea aceasta! Si stie ca toate aceste valori ma reprezinta. Acest costum de baie ma reprezinta – inglobeaza intr-un petec de material tot ceea ce sunt eu: respect pentru radacini, pentru ceea ce suntem, respect pentru traditii, visare si realism intr-un singur om.

Image

Imprimeul si culorile ma duceau cu gandul la salbaticie, dar o salbaticie controlata, o salbaticie care este in armonie cu tine, care iti aduce aminte uneori de unde venim si care este natura noastra. Intr-o lume ca o jungla, pamantul African este mai calm si mai apropiat de sufletul nostru decat societatea in care traim.

Este incredibil impactul pe care il poate avea asupra ta, ca om un material sau o combinatie reusita de culori. Se spune ca 90% din informatiile pe care le primim in fiecare zi ne sunt transmise pe cale vizuala…eu as adauga faptul ca si momentele noastre de visare din timpul unei zile tot acolo isi au sursa.

Imi imaginam un tur al celor mai frumoase locuri de pe continentul negru – Tanzania, Zambia, Africa de Sud, Rwanda…imi imaginam intalniri organizate cu tribul Masai, imi imaginam apusuri mirifice de soare deasupra junglei, imi imaginam plaje pustii si calde unde ma voi putea rasfata in noul meu costum…

Uitandu-ma la costumul de baie din fata ea, parca ma invaluia o noua lume, mi se deschideau niste porti virtuale care pana atunci fusesera ferecate cu neincredere si rutina.

Iata cam ce era in mintea mea in momentul acela:

La vreo ora  dupa ce am primit cadoul, primesc sms de la sotul meu: “Ai ghicit unde mergem, leoaica mea?”

“Ha-ha! Deci asta era, chiar mergem in Africa!”

Ii raspund repede: “Am trei variante: Africa, Africa sau Africa!!!!”

Sa va mai spun ca pe urma au inceput grijile noastre inerente: ce accesorii imi iau sa se potriveasca? Ce incaltaminte? Si altele si altele. Abia cand am ajuns acolo m-am linistit cu adevarat si am profitat la maxim de aceasta experienta nemaipomenita.

P.S. Filmul a fost realizat special pentru proba Jolidon, folosind imagini din galeria Jolidon si site-ul http://www.africansafari.com

Articol scris pentru Spring Superblog 2013

Anunțuri