Despre rautate

Etichete

Cain si Abel, oameni rai, rautate, Yin si Yang

Desi despre oameni rai sau rautaciosu am mai scris tangential, cred eu ca a venit momentul sa ii dedic un articol intreg. La un moment dat, in viata unui om se intampla ceva care sa il faca sa reflecteze la aceasta trasatura umana, sa o analizeze, sa incerce sa o inteleaga si sa o accepte. Da, am scris bine, sa o ACCEPTE. La fel cum accepti prostia sau mandria, la fel cum accepti iubirea sau bunatatea. La fel cum acceptam toate lucrurile frumoase si toate lucrurile urate care ni se intampla.

Vedeti, nu se pune problema razvratirii contra unei trasaturi firesti, unei trasaturi care ne-a insotit inca de la primul om si care cel mai probabil, va fi acolo chiar si in ultima clipa – disimulata sau nu, intr-o masura mai mica sau mai mare.

Spuneam mereu ca daca prostia are o justificare uneori, rautatea nu are nici una. Tocmai din motivul ca prost poti sa fii nu neaparat din cauza ta, ci poate din cauza unor factori externi. Poate nu ai avut acces la o educatie. Poate ai trait intr-un mediu care te-a dus spre aceasta panta. Poate este o trasatura de familie. Un coeficient de inteligenta scazut si atat.

Dar rautatea, rautatea nu are nici o scuza. ALEGI  sa fii rau, alegi sa faci rau si alegi sa imbratisezi rautatea in viata si comportamentul tau. Intotdeauna ai aceasta libertate de a alege daca sa faci sau sa spui cuiva ceva cu rautate sau cu bunatate. Unii aleg prima varianta.

Din pacate, de cele mai multe ori rautatea vine o data cu prostia. Atunci este cel mai grav caz. Pentru ca, din punctul meu de vedere, acolo nu mai poti schimba nimic. Orice incercare de remediere, de cauterizare a raului…ramane fara rezultat.

Este unul din momentele acelea cand NU ii inteleg pe cei care viseaza o lume plina de bunatate si iubire. Lumea aceasta este facuta din dualitati de genul, Cain si Abel, Yin si Yang, rai si iad, bunatate si rautate, victima si calau. Iar aceasta nu putem, adica nu avem noi puterea, rabdarea si capacitatea sa o schimbam vreodata. Nu ne ramane decat sa o acceptam si sa ne ferim!

Publicitate

Arta conversatiei…altfel

Etichete

amintiri, Arta compromisului, Arta conversatiei, doruri, Ileana Vulpescu

Interviu acordat de marea doamna a literaturii romanesti moderne – doamna Ileana Vulpescu, aici. Si o alta viziune asupra vietii. Si un dor redescoperit de cartile ei.

Sunt cateva carti de suflet pe care mi le-am aranjat sub forma de spirala, chiar langa pat. La inceput au fost vreo 25. Pe urma au mai ramas vreo 15. Acum sa tot fie vreo 10. Unele au luat drumul altor maini si acum sunt plimbate prin trenuri – legaturi intre diverse gari ale vietii lor. Unele inca alina suflete alese special. Iar unele stiu sigur ca zac prin rafturi, descoperind doruri si dureri vechi, ramanand neatinse, ca unii martori prea periculosi pentru a-i „deranja”.

Intr-un fel sau altul fiecare din acele carti si-au ales destinatarul mai departe. Vine o vreme cand ea singura cere sa fie transmisa mai departe.

Cartile Ilenei Vulpescu, insa, sunt singurele pe care nu le voi putea gasi un destinatar mai bun decat sufletul meu. Sunt carti care imi framanta dorurile de tot felul ca pe un aluat moale pe care te bucuri, insa, sa il vezi crescand. Sunt cartile care m-au insotit in tot drumul meu din ultimii ani. Sunt cartile care merg linistite alaturi de mine, pe drumul vietii, rad o data cu mine, isi schimba fata o data cu viziunea mea si se maturizeaza o data cu mine. 

„Arta conversatiei” si „Arta compromisului”, „Saruta pamantul acesta” si „Ramas-bun casei parintesti”. Atat! 

Avea dreptate in interviu pana la urma, amintirile sunt doruri, sau pretexte pentru doruri. Orice amintire legata de un loc, de un om, de o carte sau de o imagine frumoasa se transforma in doruri care revin, revin, revin…