Alpin…ism cu suflet

Etichete

azare Straja Alpin, darul ospitalitatii, povesti de suflet, Superblog2013, Vila Alpin

Eu si sotul meu suntem amandoi fani ai muntelui si ai aventurilor extreme de vacanta. Adica, provocari de genul: scapat de atacul ursilor, mini avalanse cu supravietuire la limita si ratacit noaptea pe drumuri de munte necunoscute, clar nu sunt straine de noi, ba din contra.

Numai ca de data aceasta vroiam sa experimentam ceva diferit. Vroiam un weekend care sa nu fie doar aventuri montane, dar si ceva romantic, ceva antrenant ca sa ne scoata din rutina de zi cu zi de la serviciu, dar si ceva relaxant astfel incat sa nu picam rupti de oboseala la sfarsitul mini-vacantei. Adica, intelegeti pe scurt, ca-n film: „nici prea scunda, nici prea-nalta, nici prea slaba, nici prea grasa, nici prea tanara, nici prea batrana, ia-o de unde nu-i.”

Buun, dupa cateva investigatii in zonele montane unde am fi putut merge, ne-am hotarat sa ajungem in weekend la Straja. Pun mana pe telefon si sun direct la vila Alpin sa fac rezervarea. Sa va spun cum a fost?

Pai, rezultatul se cantareste in 2 kilograme in plus pentru mine si 3 pentru sotul meu. Mancare extraordinara si „ca la mama acasa”. Eu ii spun si acum sotului meu care isi admira cu deznadejde burtica nou crescuta: „Na, gogosi ai vrut, gogosi ai avut; paine pe vatra ai vrut, paine pe vatra ai avut, sarmalute in foi de vita cine a comandat cate doua portii”!” si el imi zambeste gales pentru ca amandoi stim de placinta cu dovleac a Dnei Mimi de care nu ma mai saturam…

Seara, foc de tabara cu vin fiert si respirat aer de munte pe butuci, acoperiti cu paturi groase de lana din dulapul cu bunatati al Dnei Adriana. Ne-a parut rau insa, ca nu am bifat ceva tare tare special – semineul de camera care ar fi facut ca relaxarea noastra sa ajunga undeva cam pana pe la povestile de iarna ale bunicilor, in zgomot de lemne trosnind in soba…Poate data urmatoare cand ne ducem, gasim si semineul.

Nu zic, ca parte de aventuri tot am avut – escaladare pe munte am facut cu ajutorul serviciilor oferite de gazdele noastre, cazaturi la greu pe partia de ski si frumusete de vanatai dupa „sedintele” de paint ball, care, de acum incolo propun sa se numeasca PAIN ball, peisaje mirifice si mioritice la inaltime de 1400 de metri…

Experienta cu gazdele minunate de la pensiunea Straja imi aduce aminte de o poveste zen. Se spune ca in Japonia antica un om bogat ii darui unui batran sarac ca si pomana, un cos. Inainte, insa, umplu acel cos cu gunoi si i-l dadu batranului pentru a-l umili. Batranul, ajunse acasa, goli cosul, il curata, il spala si il umplu cu flori. Lua cosul si il duse bogatului de la care il primise. Bogatul il intreba: „De ce mi-ai dat un cos frumos cu flori, cand eu ti-am dat un cos plin cu …gunoi?” Iar batranul nostru raspunse: „Fiecare om daruieste ceea ce are in inima!”

Multumim pentru cazarea la Straja si pentru darul ospitalitatii voastre, oameni frumosi!

Articol scris pentru Superblog 2013.

Publicitate

Maestrul si perfectiunea

Etichete

branza, Delaco, miez de lapte, perfectiune

In Japonia, un maestru zen discuta cu samuraiul pe care il pregatea.

Samuraiul zice:

” Maestre, as vrea ca totul sa fie perfect in jurul meu, eu sa fiu perfect, lucrurile sa fie perfecte, viata sa fie perfecta. Invata-ma cum sa fac!”

Maestrul ii spuse: „Rugamintea ta imi aduce aminte de povestea unui om care isi dorea acelasi lucru ca si tine. Oamenii ii spuneau Miez de lapte, pentru ca era alb si bun la suflet. Ei bine, omul nostru zi si noapte se ruga sa faca lucrurile perfecte in jurul lui. Vroia ca totul sa fie alb, pur si bun. Zi si noapte se ruga el, pana cand intr-o zi se trezi si vazu ca rugaciunea ii fusese indeplinita. Totul in jur era alb ca branza, casa, scaunele, obiectele, copacii, absolut totul. Omul nostru zambi multumit si dadu sa se ridice din pat, numai ca toate obiectele fiind albe, nu mai putea distinge nimic, asa se impiedica de scaune, cazu pe treptele propriei case si se lovi de copacii din jur. Asa ca Miez de lapte reveni la rugaciunea sa. De data aceasta se ruga sa revina totul la normal, cum era inainte. „Doamne, mi-am dat seama ca eram perfect si eu si lucrurile din jur asa cum erau inainte. Am cautat perfectiunea pentru ca sunt fan branza, pentru ca oamenii m-au numit Miez de lapte si pentru ca am vrut ca totul sa fie la fel de bun si de frumos. Dar deja lumea este perfecta si utila asa cum este ea.”

In urmatoarea dimineata Miez de lapte planse de bucurie vazand intr-adevar schimbarea, vechile sale lucruri asa cum erau, scaunul de lemn, uneltele de fier si delicatesa lui favorita – Miez de lapte, asezata frumos pe masa si distingandu-se dintre toate cele.”

Asa ca Maestrul ii zise samuraiului: „Tu deja esti perfect, esti asa cum trebuie sa fii! Totul in jur este asa cum trebuie, fara culoare nu ai putea vedea clar lucrurile din jurul tau si nu ai putea aprecia corect micile picaturi de perfectiune pe care ni le da viata – ca este un strop de miez de lapte, sau un apus magnific de soare. Asa ca du-te! Du-te si picteaza marea panza alba si perfecta a vietii tale, in culori minunate!”

La aceasta poveste zen adaptata, bineinteles, ma gandesc cand ma gandesc la Miez de lapte. Articol scris pentru Superblog 2013.