Etichete

, , , ,

second-life

Maestrul si discipolul sau stateau intr-o seara in jurul unei mese, servind un ceai. La un moment dat maestrul ii zise discipolului sau: haide sa jucam un joc! Ai la dispozitie doi saculeti care reprezinta banii in acest joc. Cu ei poti cumpara orice de pe tabla de joc. Alege unul!

Discipolul incantat, incepu sa ii cantareasca in mana pentru a-si da seama care este mai greu. Zise: „Care dintre ei contine mai multi bani?”

Maestrul ii spuse: „Tocmai aici este una din conditii, niciodata nu stii dinainte cati bani sunt in sac. Alege.”

Discipolul a ales unul, iar cand l-a desfacut a vazut ca in loc de bani era un praf auriu care evident, nu putea fi „numarat”.

„Acum uita-te pe aceasta plansa – este in format 7D si este o replica in miniatura a vietii. Aseaza-ti pionul oriunde doresti. Tine minte, insa, ca o alta regula a jocului este ca atunci cand se va termina praful auriu, jocul s-a terminat. Nu poti insa sti exact cat praf ti-a mai ramas in saculet. Jocul se intrerupe automat.”

Discipolul isi dorea de mult timp sa fie din nou copil, sa se joace mai mult, sa nu aiba griji…asa ca alese locul de pe harta reprezentat de un carusel. Indata ce aseza pionul pe tabla de joc, se simti invartit intr-un carusel. In jurul lui o multime de copii radeau si chicoteau…alti copii asemenea lui. Se uita atent, isi vedea mainile de copil, statura si hainele de copil. Se bucura de aceste momente transpus fiind in trecut. Totul insa se petrecea prea repede, ametindu-l. Se vazu indata intr-un birou, alergand, muncind, iar alergand, neavand TIMP pentru el insusi. Se gandi ca era timpul sa isi faca o familie, dar nu avea timp…trebuia sa se reintoarca la birou, sa raporteze, sa tina sedinte, sa calculeze…se gandi ca va avea totusi vreme sa isi faca si o familie, doar nu a intrat timpul in sac?! Dupa ce va munci pentru a strange bani si astfel sa isi plateasca mai multe vizite in „statiile” de pe harta de joc. Iar caruselul continua sa se invarta…

Intr-o zi se trezi simtindu-se extrem de obosit. Se duse la baie sa se priveasca in oglinda si vazu in fata lui un batran cu parul si barba albe, obosit si incercanat. Trist si singur. Nu recunostea nimic din locurile din jur. Privi afara unde vedea copii jucandu-se. Unii erau urcati in caruselul propriu, razand fara griji, fericiti. Si se gandi ca si el a fost la fel acum…acum cateva minute parca!

Insa praful din saculet se termina, jocul fu intrerupt. Caruselul se opri. Discipolul redeveni discipol, iar maestrul era in fata lui. Cu barba alba si lunga, cu parul incaruntit si rar.

„Pentru mine praful auriu se apropie de sfarsit. Al tau inca este plin. Foloseste-l intelept. Praful este timpul de care dispunem in aceasta viata. Este singura moneda de schimb pe care o avem si este cea mai valoroasa! Ne place sa ne „jucam”, ne place sa traim, sa petrecem, sa ne distram, gandindu-ne ca avem vreme sa le facem pe toate. Regula „jocului”, insa, este ca nu stii niciodata cat praf iti ramane de fapt.

In curand, oamenii vor incerca sa castige aceasta lupta cu viata, cu timpul, cu ei insisi, inventand tot felul de jocuri asemanatoare vietii reale. Oamenii vor cumpara jocul din magazin online pentru ca le va fi mult mai la indemana asa. Se vor dezvolta console cu placi video Nvidia care sa creeze simulari ale zilelor noastre. Copiii vor fi antrenati sa traiasca in mediul virtual, sa ia decizii, sa se joace in forumuri de gaming, vor discuta cu prietenii lor in lumea virtuala ca si cum ar face-o in lumea reala. Zilele se vor succeda asemanator cu cele reale – zi, noapte, iarasi zi, iarasi noapte. Jocurile „de-a viata” ii vor pregati pentru viata reala pe care nu vor mai avea vreme sa o traiasca…

Articolul se bazeaza pe una din povestile budiste referitoare la valorificarea timpului si conceptul de viata zen, adaptata bineinteles probei Superblog 2013 lansata de Mediadot.

Anunțuri