Etichete
Melodia cutiutei muzicale se numeste Memory si a fost compusa de Mantovani.
Cand am ascultat-o prima oara eram in fata unei usi enorme de lemn masiv, vopsita in alb. Parchetul, si acesta foarte vechi, mirosea a motorina si scartaia atunci cand paseai. Pe alocuri, cateva placi se umflasera, dand aspectul unor mici dune. Imbracata de mama cu o rochita pana la genunchi de panza topita alba imi frangeam degetele incercand sa imi astampar emotiile si teama. Geamurile erau deschise, iar vantul caldut de iunie umfla perdelele de voal alb ale camerei in care asteptam. Incercam sa nu ma gandesc la copiii care ma asteptau inapoi sa furam cirese de iunie din copacul unei vecine; nici la lucrarea de control la aritmetica, de „martitreiceasurirele”…
De partea cealalta a usii aceleia se auzeau sunetele cand grave, cand usoare si suave ale pianului care canta aceasta melodie al carui nume atunci nu il stiam si pe care nu il mai auzisem niciodata pana atunci. Ultimele acorduri se auzira, iar linistea care se lasase dupa aceea mi se paru foarte apasatoare. Pana cand usa se deschise cu acelasi scartait asemanator celui de parchet…doar ca mai puternic. De dupa usa aparu un baietel blondut, tuns scurt, cu ochelari cu rame rotunde, care imi zambi stirb. In spatele lui asteptam sa apara vreun zmeu din basmele lui Ispirescu, pe care le citisem in vacanta. Numai ca in locul monstrilor cu trei capete aparuse o doamna in varsta cu ochii mari si caprui care parca inghitise in ea toata bunatatea lumii.
Mama ma adusese sa incep lectiile de pian. Aceasta era etapa in care eram testata pentru a vedea daca am vreo aplecare catre acest instrument. Mama, o femeie care probabil ca s-ar fi potrivit de minune la inceputul secolului al 20-lea, nu vroia sa renunte la ideea de a studia un instrument muzical. Dupa esecuri avute cu vioara, harpa si chitara, considera ca ultima mea sansa va fi pianul. Din pacate, avea sa fie extrem de dezamagita cand, la cateva luni dupa ce am inceput orele de pian, nu puteam duce mai departe de un sfert aceasta superba melodie pe care aveti ocazia sa o ascultati in videoclipul Luxury Gifts.
Continuam sa merg la lectiile de pian pentru un par blond si doi ochi verzi cu ochelari cu lentile rotunde si un zambet stirb. Iar la finalul ultimei mele lectii de pian, acelasi cap blond ma asteptase o ora pe bancuta din fata „camerei de tortura” cum o numeam eu si doua maini cu degete mai lungi decat ale mele mi-au inmanat o cutiuta muzicala cu un colibri care atunci cand se invarteste, canta Memory de Mantovani.
Acum cativa ani, la un concert de pian, o femeie cu maini mici si rochie de panza topita alba s-a intalnit cu un pianist blondut si ochi verzi. Ea purta bijuterii cu cristale, iar el purta mult talent. Amandoi au lasat sa cante cutiuta amintirilor in fundal, atunci cand privirile li s-a incrucisat.
Acum este randul vostru sa scrieti intr-un comentariu pe facebook sau in acest blog, care este amintirea nepretuita pe care vreti sa o impartasiti?
Cea mai frumoasa amintire va fi premiata cu un voucher de reducere de 50% pentru cumparaturi pe site-ul Luxury Gifts, din categoria butoni si bijuterii fantezie.
Castigatorul va fi anuntat pe data de 22 Noiembrie.
(Articol scris pentru Superblog 2013)
Cea mai frumoasa amintire a mea este evident din copilarie. Eram foarte mica, pe vremea cand bunicul meu imi citea povesti inainte de culcare si imi mangaia fruntea 🙂
Mi-e tare draga aceasta amintire 🙂
ApreciazăApreciază
🙂 Chiar asa, Alina, parca fara amintirile din copilarie, viata noastra ar fi pustie.
ApreciazăApreciază
Asa este 🙂
ApreciazăApreciază
In primul rand felicitari pentru articol! E foarte inspirat.
Amintirea mea este legata de sarbatorile de iarna.
Contrar experientei tipice de impodobire a bradului de Craciun, in familia mea bradul era adus de Mos Craciun odata cu cadorile. In fiecare an, cand simt „miros de brad” , imi vine in minte emotia cu care mergeam pana in sufragerie (acolo era bradul) in dimineata de Craciun, cele cateva momente de magie si pozitia de „statuie” pe care o luam la primul impact vizual cu bradul impodobit cu beteala de toate culorile si „instalatie de pom chinezeasca” si bineinteles agitatia specifica deschiderii cadourilor…. E una din amintirile pe care le pastrez cu drag in minte.
ApreciazăApreciază
Ho-ho-ho…poate Craciunul acesta va veni cu un voucher de reducere la o bijuterie 🙂 Oricum, emotia Craciunului incepe sa se faca resimtita deja…
ApreciazăApreciază
momentan simt doar „miros de ger” insa abia astept sa simt din nou „mirosul de brad” 🙂
ApreciazăApreciază
Imi amintesc cu drag cum bunica imi saruta piciorusele si imi fredona cantecele populare.
ApreciazăApreciază
Ce frumos!! Ai vazut si tu cum cei mari au tendinta de a saruta cu drag piciorusele copiilor?! Foarte ghidusa amintirea ta! 🙂
ApreciazăApreciază
Amintirea mea…am atat de multe…cele mai multe le pot culege din copilarie…imi aduc aminte cand eram prin generala si eram la bunici si aveam deceptii, (valurile tineretii de adolescent in devenire:) ma urcam in varful ciresului, culegeam cele mai zemoase cirese si le savuram si priveam Dambovita cum curge si stateam cu orele acolo in varf ca un mierloi…
ApreciazăApreciază
Ai o amintire delicioasa, pot spune 🙂
ApreciazăApreciază
Trebuie neaparat sa-ti povestesc si eu intamplarea mea nepretuita. Eram pe cale sa plec in armata si eram indragostit lulea, prima data in viata, adica sti tu, prima dragoste. Iubita statea in alt judet, eu eram tanar, naiv si evident fara prea multi bani. Banii imi lipseau, insa am reusit sa ma imprumut, m-am suit in tren doar cu bani pentru dus si intors si am plecat sa-mi alin dorul. Ajuns in oras la ea mi-am dat seama ca nu am nici un cadou pentru ea. Am zis, nu-i bai, am banii de bilet pentru intoarcere. Am hotarat ca la intoarcere voi inventa o poveste pentru nasul si m-am oprit la o florarie de unde cu toti banii ce-i mai aveam am cumparat un superb trandafir rosu.
Ajuns in fata iubitei vietii mele am intins trandafirul, am privit-o in ochi si am exclamat cu o voce sugrumata: pentru tine, iubita mea! Ea sa uitat la mine, la trandafir, a zambit, a luat floarea si apoi mi-a zis: nu trebuia! Am simtit cum nervii incep sa trepideze si am vrut sa-i spun ca nu trebuia sa spuna asa ceva, mai ales ca acea floare m-a costat o poveste care trebuia sa fie cusuta fara ata alba.
Am tacut. Ea si-a dat seama ce-a facut, m-a luat in brate si m-a sarutat pana la sufocare, apoi mi-a spus: iarta-ma! Am iertat-o. Acea amintire cred ca imi este tatuata in suflet si in minte.
Multumesc pentru ocazia de a-mi readuce aminte acea intamplare. O zi cu amintiri frumoase iti doresc.
ApreciazăApreciază
Frumoasa povestea ta, Traian…tot legata de iubire se pare. Oare nu acestea ne marcheaza cel mai adanc?! 🙂
ApreciazăApreciază
Pingback: Concurs LuxuryGifts.ro | Litere Stacojii