Etichete

, , , ,

Stiti melodia de vara aceasta, da? Titlul este mai mult decat sugestiv oricum. Ei bine, ce credeti voi ca auzeam eu la ora 06.30 duminica dimineata cand somnul era mai dulce?

-Vleau sa cada bai din cel, vleau sa cada bai din cel/O male de bani sa inunde stlada/ Tot ma uit pe geam si spel/Vleau… Mami, mami, ce inseamna inunde? Doamne-doamne alunca cu bani ca nu ale ce face cu ei?

Copila mea de 3 ani jumate care nu avea somn aprinsese televizorul si asculta muzica. Intamplator a dat peste aceasta melodie ale carei versuri le stia oricum pe dinafara.

Cu parul ciufulit si ochii carpiti de somn, ma uit la imaginea care ii incanta ochii verzi ai copilei. Afara inca nu se crapase de ziua si ningea. Ningea cu niste fulgi mari si incarcati de gheata, intocmai ca in povestile lui Christian Andersen. Ma gandeam ce ironie a sortii ar putea sa fie asta – fata mea sa cante despre bani cazuti din cer si afara sa ninga. Avea si ea dreptate intr-un fel: Doamne Doamne nu va ninge cu bani, dar va ninge cu bucurii pentru copii si pentru adulti. Fiecare zapada este o bucurie pentru ei, anunta venirea Mosului si a oamenilor de zapada. Nu neaparat in aceasta ordine.

„Ooo, nu se poate. Azi suntem in 5? Adica diseara trebuie sa vina Mosul?Si n-am cumparat nimic. Si mai ales, cu ce bani…” imi fugi imediat mintea si din gandul visator si nostalgic ma trezii in racoarea brusca si neinduratoare a camerei.

Piciorusele mici si goale ale fetitei se repezira zdupanind usor pe parchet, grabindu-se sa urce in pat langa mine. Imediat ma invalui cu mirosul inocentei ei, mirosul crud de lapte si sperante, de intrebari inocente. Ii mangaiam parul castaniu si buclat care se cuibarise la pieptul meu.

– Imi zici, mama? Imi zici?

– Inundatia este atunci cand este prea multa apa intr-o camera sau intr-un loc pe pamant.

– Adica asa cum a fost cand vecinul a uitat apa deschisa deasupla?

– Da, iubita mea, exact asa.

Dupa ceva vreme am reusit sa termin de imbracat spiridusul care nu avea stare la gandul ca vom iesi afara. Trebuia sa fac in vreun fel sa ii distrag atentia ca sa pot cumpara ceva de Mos Nicolae. Dar ce? Ma uitam in buzunar si abia imi ajungeau banii pentru mancare si facturi. Deh, daca aveam card de cumparaturi Piraeus Visa Exact, imi permisesem „luxul” de a-mi cumpara o masina de spalat pentru ca aceea veche se stricase. Acum banutii erau pe terminate, iar pana la salariu mai erau aproape doua saptamani.

Pana sa ajungem la un centru comercial unde stiam ca au loc de joaca pentru copii am profitat de moment pentru a petrece putin timp cu fetita mea: am facut bulgari de zapada cu care ne-am tot batut, am alergat-o prin zapada depusa in parculetul din fata blocurilor si am gustat fulgii de nea scotand limba afara.

– Mami, uite, scoatem limba la tati. Volbesti cu el sa nu ma spuna lui Doamne Doamne, da?

In timp ce mergeam tinandu-ne de mana am vazut in vitrina unei filiale Piraeus Bank un afis care mi-a atras atentia.

Piraeus

In vitrina bancii vedeam reflectate silueta mea si a fetitei care aburea geamul desenand smiley-uri. Intrand in banca am aflat conditiile generale si mi-au oferit cea mai buna veste posibila: 3% din valoarea cumparaturilor pe care le facusem cu cardul meu avantajos Piraeus imi erau acum returnati. In mintea mea nu era decat faptul ca pot sa ii cumpar fetitei mele ceva, sa ii aduc ei bucuria unui lucru nou, iar mie bucuria de a-mi vedea copilul zambind la descoperirea cadoului din ghetute.

– Multumesc! i-am zis reprezentantei care imi oferise informatia si asa am pornit spre supermarket. Am lasat-o sa se joace pentru o jumatate de ora la locul de joaca unde stiam ca este supravegheata si am pornit in cautarea cadoului potrivit.

Am gasit, destul de repede, pentru ca o bucurie nu vine niciodata singura. Este un glob de sticla pe care atunci cand il intorci invers simuleaza ninsoarea. Iar inauntru, un ingeras care se invarte sub ploaia fulgilor de nea.

A doua zi dimineata, o mana micuta si rece ma mangaia pe obraz. In linistea camerei auzeam zumzetul incet al ingerasului care se invartea sub caderea fulgilor falsi. Era toata numai un zambet.

– Au cazut bani din cel, mama?

– Nu, doar bucurii, ingerasul meu!

Anunțuri