Etichete
5000 euro, Banca Transilvania, card de credit Star, stea, Superblog
06.30, duminică dimineaţa când somnul era mai dulce. Sfârşit de octombrie, toamnă friguroasă. Aud o voce cristalină lângă mine:
-Vleau să cadă bai din cel, vleau să cadă bai din cel/O male de bani să inunde stlada/ Tot mă uit pe geam şi spel/Vleau… Mami, mami, te-ai tlezit? Mami, ce înseamnă inunde? Doamne-Doamne aluncă cu bai că nu ale ce face cu ei?
Copila mea de 3 ani jumate care nu avea somn aprinsese televizorul şi asculta muzică. Întâmplător a dat peste această melodie ale cărei versuri le ştia oricum pe dinafară.
Cu părul ciufulit şi ochii cârpiţi de somn, mă uit la imaginea care îi încânta ochii verzi ai copilei. Afară încă nu se crăpase de ziuă şi ploua cu frunze colorate de toamnă. Ploua cu frunze ca în visul meu de când eram mică şi îmi petreceam copilăria la ţară aruncându-mă în grămada de frunze adunate de bunicul meu. Mă gândeam ce ironie a sorţii ar putea să fie asta – fata mea să cânte despre bani căzuţi din cer şi afară să plouă cu frunze. Avea şi ea dreptate într-un fel: Doamne Doamne nu plouă cu bani, ci cu bucurii simple pentru copii şi mai ales pentru adulţii care ştiu să vadă frumosul din lucrurile mărunte. Pentru că viaţa este şi despre…Mami haide să alergăm prin ploaie! nu numai despre Off, iar a venit toamna! Vorba reclamei.
„Ooo, nu se poate. Azi suntem în 26? Adică mâine este ziua ei?! Şi n-am cumpărat nimic. Şi mai ales, cu ce bani…?!” îmi fugi imediat mintea şi din gândul visător şi nostalgic mă trezii în răcoarea bruscă şi neîndurătoare a camerei. Centrala termică se stricase şi aşteptam salariul sau mai degrabă o minune care să mă ajute să cumpărăm alta până nu vine iarna.
Picioruşele mici şi goale ale fetiţei se repeziră zdupănind uşor pe parchet, grăbindu-se să urce în pat lângă mine unde îi era cald. Imediat mă învălui cu mirosul inocenţei ei, mirosul crud de lapte şi speranţe, de întrebări inocente. Îi mângâiam părul castaniu şi buclat care se cuibărise la pieptul meu.
– Îmi zici, mama? Îmi zici?
– Inundaţia este atunci când este prea multă apă într-o cameră sau într-un loc pe pământ.
– Adică aşa cum a fost când vecinul a uitat apa deschisă deasupla?
– Da, iubita mea, exact aşa. Şi zicând acestea tocmai mi-am adus aminte că trebuie să repar tavanul din baie care căzuse.
După ceva vreme am reuşit să termin de îmbrăcat spiriduşul care nu avea stare la gândul că vom ieşi afară. Trebuia să fac în vreun fel să îi distrag atenţia ca să pot cumpăra ceva de ziua ei. Dar ce? Mă uitam în buzunar şi abia îmi ajungeau banii pentru mâncare şi facturi.
Până să ajungem la un centru comercial unde ştiam că au loc de joacă pentru copii, am profitat de faptul că ploaia se oprise, pentru a petrece puţin timp cu fetiţa mea: am făcut ploaie de frunze căzute, am îmbrăţişat copacii şi am alergat-o prin parcul plin de bălţi.
În timp ce mergeam ţinându-ne de mână am văzut în vitrina unei filiale a Băncii Transilvania un afiş care mi-a atras atenţia.
În vitrina băncii vedeam reflectate silueta mea şi a fetiţei care aburea geamul desenând smiley-uri. În mintea mea nu era decât faptul că pot să îi cumpăr fetiţei mele ceva, să îi aduc ei bucuria unui lucru nou, iar mie bucuria de a-mi vedea copilul zâmbind la descoperirea cadoului. Şi faptul că puteam să cumpărăm centrală în apartament de la Altex şi în sfârşit nu vom mai tremura de frig; şi voi putea repara tavanul cu produse cumpărate din Dedeman; şi îmi voi duce fetiţa într-o frumoasă excursie de weekend undeva la munte, unde va fi zăpadă, care îi place enorm.
Şi uite-aşa mi-a venit ideea cadoului potrivit pentru ea… Am găsit, destul de repede, pentru că o bucurie nu vine niciodată singură. Este un glob de sticlă pe care atunci când îl întorci invers simulează o ploaie de stele. Iar înăuntru, un îngeraş care se învârte sub ploaia de stele.
Seara îi cântam ca de obicei cântecelul preferat – „Străluceşti micuţă stea”, numai că de data aceasta aveam în minte numai afişul de la bancă despre cardul de cumparaturi şi punctele STAR, aşa că am încurcat puţin versurile melodiei şi a ieşit mai degrabă aşa:
Străluceşti, micuţă stea,
Dar ce eşti, nu pot afla¦
Stai deasupra băncilor,
Cardul meu strălucitor
Străluceşti, micuţă stea,
Fără tine n-aş putea!
Iar când banii toţi s-au dus
Tu speranţă mi-ai adus
Tu, micuţă, străluceşti,
Şi la shopping mă-nsoţesti…
Străluceşti, micuţă stea,
Fără tine n-aş putea!
De la bancă, mică stea,
Visul voi realiza…
Nici dobândă n-oi primi,
Dacă-n rate voi plăti,
Străluceşti, micuţă stea,
Fără tine n-aş putea!
(Varianta originală, aici: )
A doua zi dimineaţă, o mâna micuţă şi rece mă mângâia pe obraz. În liniştea camerei auzeam zumzetul încet al îngeraşului care se învârtea sub căderea steluţelor mici. Era toată numai un zâmbet.
– Au căzut bani din cel, mama?! Ia uite, steluţa mea nolocoasă (adică STAR Forte, cardul meu de credit) ne-a dat asta!
Erau 5000 de euro pe care să îi cheltuim pe zâmbetele noastre largi şi călduroase. Prima oară am crezut că e tot visul care se prelungeşte, dar nu, era adevărat. În plus, la fiecare sesiune de cumpărături puteam obţine puncte STAR care puteau fi valorificate în bani pentru alte cumpărături din magazinele partener. 1 punct = 1 leu. Puteam să cumpăr în rate fără dobânda din peste 7500 de magazine partener cu diverse domenii de activitate.
Weekendul următor picioruşele fetiţei mele nu mai erau reci, acum aveam centrală nouă; iar eu mă relaxam după ce ea a adormit, cu un pahar de vin în cadă, admirând tavanul impecabil din baie. De Crăciun aveam planificată vacanţa la munte…Ce îmi puteam dori mai mult?! Visul meu devenise realitate – fetiţa mea era fericită, iar eu aveam din nou zâmbetul pe buze.
Pentru că viaţa este mai mult despre…Ce bine că ne avem una pe cealaltă! şi despre Te ubec, mama! …nu despre Offf, iar este portofelul gol! Vorba reclamei.
Articol scris cu mare emoţie pentru Superblog 2015 🙂
2likebutterflies's Blog 