Oameni

Etichete

oameni, patul lui procust

Exista oameni care seara se aseaza intr-un pat, iar dimineata descopera ca stapanul acestuia este Procust.

Exista oameni care cauta cu ardoare cel mai inalt copac dintr-o padure, se catara in el pentru a admira privelistea care li se intinde la picioare, apoi se dau jos si taie copacul pentru ca nu se incadreaza in peisaj; nu este in rand cu ceilalti; nu are acelasi nivel si strica armonia naturii.

Exista oameni care dintr-o gramada de mere cauta cu ardoare pe cel lovit pentru a-l putea scobi in locul respectiv; cat mai adanc; pentru ca oricum nu valoreaza nimic asa stricat.

Exista oameni care pentru a parea ei inalti aleg sa calce pe capetele celor mai scunzi in loc sa urce treapta cu treapta.

Exista oameni care cred ca usile inchise ale caror chei nu le poseda, se deschid mai usor cu piciorul decat cu o vorba „sesamica”.

Exista oameni care pandesc intocmai cum o leoaica isi asteapta prada. O miscare gresita si esti victima sigura; a dispretului, a ignorarii, a violentei, a suferintei.

Exista oameni care se cred Dumnezei si Irozi si Pillati pe rand; sise asteapta ca restul sa se comporte ca niste miei.

Exista oameni care poarta lanturi pe care le-au ales candva ca fiind podoabe alese.

Exista Sisifi.

Publicitate

5 sfaturi pentru a-ti pastra cititorii pe blog

Etichete

concursuri, cum sa iti pastrezi cititorii, divide et impera, page rank, Superblog

Exista aceasta framantare in randul bloggerilor: Domne, cum sa fac sa nu imi pierd cititorii pe toata perioada cat sunt prin in vreun concurs si trebuie sa scriu „la comanda”. Sau in cazul in care sunt plecat in concediu pe varf de munte si n-am net? Sau in cazul in care pur si simplu nu am inspiratie si chef de scris si vreau o pauza.

Lasi ca bloggerul talentat care esti, peste 100 sau 200 de vizitatori unici pe zi si dupa o saptamana de absenta sau o luna, nah, gasesti sub 50. Se intampla tuturor desi nu ar trebui. Se intampla pentru ca oamenii in general sunt inconsecventi, pentru ca in fiecare zi apar noi si noi bloguri poate mai „tari” decat al tau si pentru ca pana la urma, in blogging nu e ca-n casnicie. Cand devii follower si fan al unui blog nu inseamna ca trebuie sa ii fii si fidel.

Asadar, 5 sfaturi. Apropos de asta, ati vazut cat de bine „vand” acest tip de rubrici gen 3 sfaturi, 5 idei, 10 pareri despre. Oamenilor le plac numerele. Pari organizat cand numerotezi frumos ideile pe care le ai.

Sfatul 1. Deruteaza-i! Pe principiul divide et impera.

Daca cititorii sunt inconsecventi si vor sa citeasca stiluri variate, atunci fii variat. Scrie si siropos si tehnic si haios si spooky si in toate felurile. Pana la urma, daca TU insuti/insati nu esti o persoana anosta, dece ar fi blogul tau asa?

Sfatul 2. Anunta-i!

Anunta-ti cititorii cand lipsesti. Sau cand nu ai chef. Sau spune-le de la inceput ca uneori ii tii locul Omului Invizibil si se intampla sa dispari in ceata fara sa dai semne. Sa nu se panicheze. Ca in casniciile open minded unde cei doi isi pot gasi si alti parteneri dar se intorc invariabil la celalalt.

Sfatul 3. Mituirea! 🙂

Stiu, multi isi vor duce mana la gura stupefiati. Cum?? Da! Tu participi la concursuri, da? Adica tu castigi niste chestii acolo. Sau nu. Dar daca castigi si te falesti cu chestia asta, atunci nu vad de ce nu le-ai da si lor ceva. Sau de ce nu ai organiza un concurs pe blog cu un castig simbolic din ceea ce tu ai castigat deja. Oamenii se „baga” la concursuri inclusiv daca premiul este un pix. Credeti-ma pe cuvant.

Sfatul 4. Concursurile

Daca tot sun la capitolul acesta, concursurile sunt o solutie buna. Aduc trafic. Concursurile si subiectele care fac buzz. Cum a fost cel de dupa Superblog.

Sfatul 5. Scrieti-l voi, bloggerii care va ganditi la acest subiect si mai treceti pe la mine 🙂 Sunt tare curioasa ce solutii ati gasit pe propriul pake rank.

 

 

 

 

Despre rautate

Etichete

Cain si Abel, oameni rai, rautate, Yin si Yang

Desi despre oameni rai sau rautaciosu am mai scris tangential, cred eu ca a venit momentul sa ii dedic un articol intreg. La un moment dat, in viata unui om se intampla ceva care sa il faca sa reflecteze la aceasta trasatura umana, sa o analizeze, sa incerce sa o inteleaga si sa o accepte. Da, am scris bine, sa o ACCEPTE. La fel cum accepti prostia sau mandria, la fel cum accepti iubirea sau bunatatea. La fel cum acceptam toate lucrurile frumoase si toate lucrurile urate care ni se intampla.

Vedeti, nu se pune problema razvratirii contra unei trasaturi firesti, unei trasaturi care ne-a insotit inca de la primul om si care cel mai probabil, va fi acolo chiar si in ultima clipa – disimulata sau nu, intr-o masura mai mica sau mai mare.

Spuneam mereu ca daca prostia are o justificare uneori, rautatea nu are nici una. Tocmai din motivul ca prost poti sa fii nu neaparat din cauza ta, ci poate din cauza unor factori externi. Poate nu ai avut acces la o educatie. Poate ai trait intr-un mediu care te-a dus spre aceasta panta. Poate este o trasatura de familie. Un coeficient de inteligenta scazut si atat.

Dar rautatea, rautatea nu are nici o scuza. ALEGI  sa fii rau, alegi sa faci rau si alegi sa imbratisezi rautatea in viata si comportamentul tau. Intotdeauna ai aceasta libertate de a alege daca sa faci sau sa spui cuiva ceva cu rautate sau cu bunatate. Unii aleg prima varianta.

Din pacate, de cele mai multe ori rautatea vine o data cu prostia. Atunci este cel mai grav caz. Pentru ca, din punctul meu de vedere, acolo nu mai poti schimba nimic. Orice incercare de remediere, de cauterizare a raului…ramane fara rezultat.

Este unul din momentele acelea cand NU ii inteleg pe cei care viseaza o lume plina de bunatate si iubire. Lumea aceasta este facuta din dualitati de genul, Cain si Abel, Yin si Yang, rai si iad, bunatate si rautate, victima si calau. Iar aceasta nu putem, adica nu avem noi puterea, rabdarea si capacitatea sa o schimbam vreodata. Nu ne ramane decat sa o acceptam si sa ne ferim!

Echilibristica 24/7

Etichete

echilibrul viata personala-viata profesionala, superblog 2012, TMI

Munca este viata si viata este munca/ Din zori si pana-n noapte traim in pericol

…Pericolul de a pierde relatia cu tine insuti/insati, daca nu esti atent si te ia valul. Versurile acestea sunt adaptate pentru a evidentia intr-un mod plastic faptul ca daca te mai numesti si Raluca Stroescu si lucrezi la Ernst & Young cate 124,3 ore pe zi ai toate sansele sa nu mai apuci ziua de maine.

Hai sa vedem putin – cele 25 de cursuri la activ in calitate de trainer, pe soft skills si vreo cateva mii de interviuri de angajare sustinute reprezinta destul material “istoric” de exemplificat pentru tema propusa in cadrul Superblog 2012 de echipa TMI.

Internetul si cartile sunt pline de sfaturi, teorii, situatii si studii de caz despre “Cum sa..” (orice), despre gasirea adevaratului drum, despre analiza meticuloasa a elementelor din viata ta reala astfel incat sa te organizezi cat mai bine, etc.

Haide sa ne imaginam o zi oarecare din viata lui Popescu (nu conteaza cine este Popescu, asta e, are un nume mai comun). “Popescul” nostru are o sotie si 2 copii (poate la fel de bine sa aiba si 1, dar de dragul dramatismului el va avea 2). Sotul lucreaza, sotia lucreaza. La inceput totul a fost bine si frumos, nu lucrau mai mult de 10 ore pe zi nici unul, dar de cand cu criza si reducerile de personal, ei au fost printre cei norocosi (daca se poate numi asa) care nu s-au regasit pe lista de disponibilizari. Dar volumul de munca a crescut, asa ca in loc sa stea cate 10 ore, acum stau 11 sau chiar 12 ore la serviciu. Copiii sunt crescuti de bunici sau de vreo bona filipineza care ii invata engleza de la televizor (pe copii, nu pe bunici). Popeasca vine acasa si incepe sa mai faca una alta prin casa ca, deh, omul trebuie sa si manance si sa aiba haine curate pentru a doua zi la munca. Popescu ajunge acasa si incepe sa faca temele cu aia mici. Ajung sa adoarma undeva pe la ora 12-1 dupa ce incearca sa poarte o conversatie cat de cat normala intr-un cuplu – despre plata facturilor, despre faptul ca s-a terminat laptele din frigider si ca sambata vor trebui sa mearga la munca astfel anuland planurile de a iesi la plimbare cu cei mici; dar asta e, lasa ca au ei timp, la anul, in cele 3 zile de concediu pe care vor putea sa si le ia, bineinteles umbland cu laptopul intr-o mana, telefonul in alta si copiii aciuati de picioarele lor ca sa nu stea dupa ei daca raman in urma. De fapt cred ca port bebe-urile pentru astfel de cazuri s-au inventat – economie de spatiu personal in scopuri profesionale.

Popeasca a uitat ca atunci cand a terminat facultatea visa sa scrie carti, ea fiind foarte buna la asa ceva, castigase si cateva premii inainte. Acum manuscrisul ei zace pe undeva prin sertar. Editurile pe care le consultase ii dadusera termen pentru corecturi, dar nu a mai avut timp sa se ocupe de ele si…asta e, cand o iesi la pensie, poate..!

“Popescul” era pasionat de energie si inginerie. Inainte sa ajunga aici, urmarea si citea cu interes tot ce aparea nou in domeniu, mergea la conferinte si avea propriile proiecte in acest sens. Acum adormea seara in brate cu acelasi numar din revista tehnica cumparata in urma cu 2 luni, incercand sa terminede citit  un articol despre energii regenerabile.

In fiecare dimineata cei doi isi spun ca e timpul sa faca ceva, sa iasa din starea asta, sa isi organizeze prioritatile. Uite – cea mica plange pentru ca nu mai au timp de ea, iar fiul cel mare petrece prea mult timp pe internet din acelasi motiv. Dar tot in fiecare dimineata trec pe langa avizierul cu lista de plata la intretinere; pentru asta sta 1 ora in plus la serviciu; iar celalalt trece chiar pe langa o agentie de somaj, unde o gramada de oameni stau la coada pentru viza si iar isi zice ca mai bine baga a treia si accelereaza sa ajunga mai repede la serviciu decat sa fie printre ei.

Popestii in situatia aceasta sunt un caz fericit. Cred insa ca oricine, cu putin mai multa perseverenta si organizare poate obtine ceva mai bun din ce are. Imi aduc aminte de o poveste motivationala cu un tip care munceste munceste munceste, invata, obtine super joburi, super salarii, super pozitii in firme, isi cumpara lui si familiei lui orice isi doreau, pana la un punct cand se hotaraste sa ia o pauza si sa se relaxeze, avand destui bani incat sa isi permita acest lux. El spune familiei ca de atunci incolo se va bucura de ei si de viata, vor petrece tot timpul impreuna, etc. Si zbang, a doua zi nu se mai trezeste!

Cred cu tarie de povestioarele astea care au un final al carui efect este asemanator cu o galeata de apa rece turnata pe tine dimineata cand dormi mai adanc, este exact ce ai nevoie sa faci o schimbare in viata ta atunci cand nu te simti fericit.

Mai cred foarte mult si in zicala aceea care spune ca “atunci cand nu mai stii incotro s-o apuci, trebuie sa iei o pauza!” Asta iti recomand sa faci – ia o pauza de cateva minute, cateva ore, cateva zile sau saptamani.

Iar daca ar fi sa scriu un fel de decalog asa pentru a-ti gasi echilibrul intre viata profesionala si cea personala acesta ar suna cam asa:

1. Ia o pauza! In care sa …
2. Te bucuri de lucrurile marunte din viata ta (ca de exemplu zambetul copilului tau, un rasarit sau un apus, o plimbare de mana cu sotul sau sotia, cititul unei carti bune, o ceasca de ceai cu o prietena, o ploaie calda, etc). Fiecare dintre noi are lucruri marunte care il fac sa se simta bine. Daca te simti neimplinit sau nefericit este pentru ca ai uitat de ele! Scopul este acela de a…
3. Descoperi ceea ce conteaza cu adevarat pentru tine in viata. (Stiti iarasi povestea aceea cu cei 2 prieteni care se plimba pe strazile din New York? Agitatie mare, zgomot infernal si la un moment dat, unul ii spune celuilalt:”Auzi? Canta un greier!” iar celalalt ii raspunde: “Ce ai innebunit? Cum poti sa auzi un greier in zgomotul asta?” Primul se duce si ia din ghiveciul de la usa de la intrare a unui hotel un greier. Dupa care face un experiment in care mergand pe strada, arunca o moneda. La zgomotul facut de aceasta cateva zeci de capete se intorc sa vada unde a picat). Ca este familia si timpul petrecut cu ei, ca este ascensiunea profesionala, fiecare dintre noi suntem diferiti si ce bine ca este asa (vorba unei reclame)! Este ceea ce se mai numeste in alti termeni “descoperirea vocatiei”.
4. Ai descoperit ce conteaza? Du-te mai departe. The pursuit of happiness! Ce invatam din filmul cu acelasi nume de la Will Smith este faptul ca merita sa lupti pentru ceea ce te face fericit. Urmeaza-ti planul no matter what!
5. Invata sa te bucuri de rezultatele obtinute. La ce te ajuta sa lupti pentru ceva daca nu te bucuri de rezultate? La ce te ajuta sa stai cu familia daca nu esti atent la ei? La ce te ajuta sa faci bani daca nu iti cumperi ceva ce iti doresti sau nu vizitezi un loc la care visai de mult?
6. Lucrurile cu adevarat importante nu sunt masurabile in bani. Stiti si voi reclama aia cu “zambetul copilului meu…nepretuit!” Banii si jobul nu sunt un scop, sunt un mijloc pentru scopul final – acela de a fi fericit sau de a-i face pe cei dragi fericiti. Multi confunda scopul cu mijlocul!
7. Ai timp! Exista o vorba care spune ca Dumnezeu nu iti da nici mai mult, nici mai putin timp decat ai nevoie pentru a face lucrurile care trebuie. Daca simti ca nu ai timp pentru ceva ce tu consideri important, inseamna ca il pierzi cu nimicuri. Identifica-le si scapa de ele! Daca simti ca ai prea mult timp la dispozitie, inseamna ca pierzi esentialul din ce ai de facut. Identifica si actioneaza!
8. Invata sa mergi pe sarma…cu cap! Echilibrul intre viata personala si cea profesionala este ca mersul pe sarma. Atentie si concentrare! De ce aleg oamenii sa mearga pe sarma, in general? Pentru ca le plac provocarile, pentru adrenalina, pentru bucuria succesului, pentru testarea limitelor. De ce aleg oamenii sa mearga pe “sarma”? Din aceleasi motive. Doar ca uneori nu suntem pregatiti pentru ceea ce urmeaza. Risca! Renunta la ceea ce te face sa te simti nefericit, inchistat, prins in capcana. Transforma-ti pasiunile si hobby-urile in modalitati de a te intretine si a te dezvolta. Fii propriul tau sef!
9. Ai cazut? Ridica-te! Ai ajuns sus? Admira peisajul! Indiferent de locul unde te afli in incercarea de a gasi echilibrul ai 2 solutii: MERGI mai departe sau MERGI mai departe. Ai esuat? Invata din greseli si ia-o de la capat! Ai reusit? Opreste-te si admira ceea ce ai facut. Da mai departe! Intreaba-te ce poti face mai bine data viitoare!
10. Invata sa fii propriul tau sef! Din toate punctele de vedere. Si asta incepe de acasa, de cand iti organizezi timpul si treburile casnice, relatia cu familia, pana la sarcinile de serviciu. Cu cat esti mai bun manager personal, cu atat vei ajunge mai repede la echilibru. Un bun manager este cel care gandeste, care vine cu solutii, care asculta, care (se) dezvolta, care are viziune. De ce nu ai putea aplica aceste trasaturi pe propria piele?

Era o povestioara (da, stiu, Ion Creanga era fratele meu mai mare), cu un profesor universitar  (sigur o stiti, e doar arhi cunoscuta in Time management) care pune intr-un borcan niste pietre mai mari, pe urma unele mai mici, pe urma nisip si in final apa pentru a demonstra ca trebuie intotdeauna sa ne concentram pe lucrurile importante in viata, abia apoi sa facem loc celorlalte. Pietrele mari sunt familia, pasiunile, vocatia, motivatia noastra de a merge mai departe, ceea ce ne face fericiti. Pietricelele sunt slujba, bunurile personale. Nisipul si apa sunt celelalte lucruri marunte cu care ne confruntam. Daca vom pune mai intai pietricelele si nisipul, nu vom mai avea loc pentru pietrele mari, astfel incat timpul nostru va fi pierdut cu lucruri care nu sunt importante. Puteti citi intreaga poveste aici.

In concluzie, cred ca solutia sta in atitudinea pe care o ai fata de spatiul personal si cel profesional. Tu si numai tu, cel implicat in ele poti schimba ceva. Stii, schimbarea chiar vine din interior! Perspectiva ta asupra lucrurilor este cea care face diferenta. Daca Popestii sunt nefericiti si incarcati este pentru ca aleg sa fie asa. Cum ar fi ca unul din ei sa riste? Sa is idea demisia de la jobul care il face nefericit si ii mananca timpul si s-ar dedica pasiunii sale, obtinand venituri din asta? Cum ar fi sa isi implice intreaga familie in acest scop? Cum ar fi daca ar gasi sursa inspiratiei sale in timpul petrecut cu cei dragi? Think about it!

A FI sau…A FI gelos/geloasa?

Etichete

cate tipuri de gelozie exista?, de ce sunt oamenii gelosi?, gelozia la barbati, gelozia la femei

The thing is: aveam in minte vreo 3 subiecte care mi-au cam antrenat neuronii in ultima vreme. Ceva gen maraton de la Jocurile Olimpice. Juriul format din propria-mi persoana a decis: voi scrie, iar voi veti citi despre gelozie.

Din „numerele” urmatoare avem: despre Femeia-barbat bine, fenomen care imi agaseaza retina si urechile din ce in ce mai des si 3 – despre compromisurile dintr-o relatie (ce, de ce, cum, cand, pana unde, chestii de genul).

So, the winner is: gelozia.

Bun, eu cred ca trebuie diferentiat foarte clar intre gelozia la femei si gelozia la barbati. Pe urma, sa avem in minte clar un lucru – si asta intotdeauna (da, stiu, nu e usor, cateodata uitam de tot de asta): toti oamenii sunt gelosi. Believe me, cine zice ca nu e, ori nu tine la persoana aia, deci i se rupe rau de tot (franjuri gen), ori nu recunoaste (deci este un cabotin, prin urmare nu avem ce cauta langa un asemenea specimen).

Mai mult, gelozia prinde forme si nuante diferite, in functie de extrem de multe variabile (exact ca la matematica) – un fel de curcubeu diform in care cei mai multi isi baga picioarele cu gratie.

Uite cateva exemplare:

Gelozia morbida:

cine este tipul care era la coada la paine si se uita la tine INSISTENT (a se remarca faptul ca omul poate s-a uitat pentru fix 0,3 secunde)? Tu chiar ai de gand sa te imbraci asa (singurele „obiecte” care invita la dezmat imaginar fiind poate gleznele sau bratele)? Ti-o tragi cumva cu TIPA de la flori? Ti-a zambit cam lasciv (da, e normal, doar femeia incasa o suma incredibil de nesimtita pentru un buchet amarat de flori, cred si eu ca avea zambetul lasciv). Verifica telefonul de 10 ori in 2 minute, tresara la fiecare apel sau vibratie. Pe scurt: no confidence, no respect, no love, no LIFE no nothing!

Intelegeti specimenul, da? nu mai e nevoie de alte exemple. Problema cu adevarat grava este ca de cele mai multe ori se lasa si cu batai, rupt de picioare, avortat copii si mult mult spatiu in gura (mai mult decat necesar)

Gelozia cu iz de adolescenta tarzie

Baby (parca il vad pe Banica Jr aici), cine e tipul/tipa asta de pe facebook care ti-a dat like la poza noastra de la nunta? Uite ce urat/a e! Spune-mi ca ma iubesti!

Totally fucked up situation, indeed! De cele mai multe ori vine cu santaj emotional la pachet!

Gelozia „corporate”

Daca mai vad ca ii zambesti lu’ Lenuta de la parter dormi pe pres la usa la noapte. Sau: Ia-ti si tu camasa aia bej, ce daca e necalcata si descusuta si ti se vede paru’ de la subrat?! Pentru cine vrei tu sa te aranjezi?

Tricky and unplanned! Ce sa faci, ce sa faci? Probabil ca un croitor sau persoana de la firma de curatatorie va deveni cel mai bun prieten al tau, forever and ever best friends.

Anyway, astea sunt cateva exemple. Ce ma intereseaza si m-a interesat intotdeauna (folosindu-ma, recunosc, pe post de cobai) este: DE CE? De ce oamenii sunt gelosi? ce face diferenta intre grade si modalitati de comportament?

Parerea mea este ca:

1. vine dintr-o nesiguranta, neincredere in propria persoana si in cel de langa tine (e acceptabil pana la un punct al relatiei, mai precis, la inceput cand cei 2 nu se cunosc destul de bine)

2. vine din dorinta de a innoi ceva din relatia respectiva, un pic de adrenalina,. un pic de tachinare si meniul e gata (which is not necessary a bad thing). For fun!

3. din latura asta a noastra posesiva, de a ne conjuga cu verbul A AVEA nu A FI (despre care vorbeam si datile trecute). Avem sentimentul ca omul de langa noi ne apartine ca un obiect si daca ni se ia jucaria sau vine alt copil si baleste la ea ne crizam.

4. pur si simplu pentru ca esti o petarda de om care nu vede mai mult de atat (in special in cazul de tipul 1 al geloziei).

Sunt geloasa? Da! Insa ce te faci cand provoci gelozia in celalalt doar pentru a-i testa in permanenta limitele? Ce te faci cand celalalt mai si cade in capcanele tale? Ce te faci cu sentimentul ala de: ai adus cea mai buna prietena a ta (si cand spun buna nu ma refer la suflet) si vezi, pentru ceea ce sunt cele mai lungi fractiuni de secunda din viata ta, lucirea aia de lup flamand cand se uita la sanii/fundul/buzele/ansamblul aleia. Problema nu este ca se uita. Problema este ca se uita ASA. Ca vezi in ochii celuilalt viitorul lui comportament.

Atunci stii ca se termina. Intotdeauna stii cand se termina sentimentele tale pentru celalalt. Uneori poti sa retii si ora. Si minutul. Atat de limpede e. Stii, pur si simplu!

Multe sunt de spus pe tema. O sa revin cu subiectul. Prea suntem noi oamenii inevitabil loviti in cupluri cu biciul ala fin al nuantelor si aluziilor.

Completati voi subiectul?

Escaping Hell

Etichete

despre nemultumirea oamenilor, despre viata si moarte, Orfeu si Euridice

Cateodata Iadul seamana izbitor de bine cu trecutul. Ati observat? Cateodata umbrele noului taram imi seamana extrem de bine cu propriile amintiri…bantuind zi si noapte si ele pierdute fara sa stie pe unde. Cateodata ii invidiem pe cei morti pentru  lipsa lor de amintiri, uneori ei insisi sunt amintirile, uneori ne bucuram de lupta asta zilnica de a ne apropia de ideea de a fi umani…total lipsita de sens pentru majoritatea…o cautare neobosita pentru multi dintre noi, dar niciodata destui.

Orfeu si Euridice din poveste ne dau o lectie de viata (sau de moarte) care ar trebui sa ne cam vindece de „fantome” – invatam ca moartea, la fel ca si viata nu sunt decat niste spatii cu granite extrem de flexibile. Nimic nu e batut in cuie. Cand nu ai, esti capabil de orice, rupi asa zisele limite, te duci si te intorci dintre viata si moarte fara probleme…dar cand ai, ei, atunci intervine problema: cand ai, fie iti doresti sa dispara, fie iti bagi picioarele si pierzi, deci, vei ajunge la NU AI.

Vedeti cum suntem? aleeergam dupa himere toata viata cand de fapt solutia este simpla – sa fii in permanenta, de la bun inceput, constient ca nu ai si gata. Iar tot ceea ce facem pana la urma este doar o incercare de a ne gasi un rost. Spunem ca ne dorim o viata mai buna si pe urma? Spunem ca ne dorim sa fim noi insine mai buni, si pe urma? Spunem ca vrem ca oamenii de langa noi sa fie mai ok, mai zambitori, mai, mai, mai; in permanenta MAI ceva. Si pe urma??

Eu va provoc sa imi demonstrati ca gresesc, ca undeva logica mea e stramba si schioapa si oarba si totally unfuckable astfel incat sa incetam naiba o data sa dam cu piciorul lucrurilor pe care le avem. DEJA!

Despre sacrificii inutile

Etichete

despre sacrificii, povestea pelicanului

Mi-am amintit zilele astea de o poveste…stiti si voi cum e: poate ca uneori povestile vin la noi, nu noi le citim. Era despre un pelican. Oarecare. Stiti ca pelicanii sunt pasarile care atunci cand nu gasesc mancare pentru a-si hrani puiii, isi rup cu pliscul din carnea lor si le dau puilor bucatele. Iar povestea e in felul urmator:

Dupa o iarna lunga, un pelican cauta zile in sir mancare pentru cei 2 pui. Intr-un final se intoarce la cuib si incepe sa isi hraneasca odraslele din propria carne. Zile in sir, isi rupea bucatele in ciuda durerii cauzate si a faptului ca este din ce in ce mai slabit. Din cauza aceasta, pelicanul nostru moare. La care unul din pui zice: „Ah, ce bine, ma saturasem sa mananc acelasi fel de mancare in fiecare zi!”

E despre sacrificii inutile. Despre sacrificii pe care toti le facem mai devreme sau mai tarziu, fara a sti decat la final ca au fost inutile. Cand taci si induri si strangi din dinti, cand zgarii peretii cu mainile goale si iti sfasii carnea, sufletul si toata fiinta ta pentru un scop (indiferent ca este un OM sau o CAUZA, etc) tu pastrezi in minte momentul ala cand totul va lua sfarsit si vei ajunge sa te si bucuri de sacrificiile tale. Cand stii ca dincolo de furtuni va aparea si un curcubeu. Momentul ala in care OMUl pentru care tu faci sacrificii STII ca apreciaza, stii ca nu a fost totul in zadar. Stii

Ei? ce se intampla atunci cand momentele alea nu mai vin? Nu le mai apuci? Sau poate mesajul nu ajunge acolo unde trebuie? Ce faci cand iti dai seama ca totul a fost in zadar? Cum te mai ridici? Cum gasesti puterea sa o iei dupa aceea din nou de la capat, cu alte si alte sacrificii?

Cea mai veche meserie din lume

Etichete

despre prostitutie, gemenele Fokkens

Atentie, continut aproape licentios!

Am citit ca in Amsterdam existau 2 gemene de vreo saptej’ de ani care se prostituau de la 18 ani. Foarte tare, frate! Da’ pe urma am aflat ca s-au pensionat. Nasol! Ma intreb daca, la fel ca in orice meserie din care te retragi si pe urma mai continui sa oferi consultanta sau iti mai gasesti job part-time pe meseria ta, si ele vor face la fel?!

Cum e: vrei sa devii protituata profesionista? Hai sa iti ofer consultanta. Sau: ofer servicii intre orele 14.00 si 16.00, nu raspund la bip-uri, ca la anunturile matrimoniale.

Pe gemene le cheama Fokkens…this is Fokking fantastic. E ca si cum te-ar chema Zidaru si te faci zidar…gen. Mai deunazi vorbeam cu cineva despre prostitutie si despre faptul ca uite, desi unii o blameaza, daca o faci cu pasiune, ca pe orice meserie, e chiar laudabil. Cu atat mai mult daca rezisti, omule, 52 de ani?!

Ma intreb daca au vrut vreodata sa isi dea demisia? Sau daca au avut conflicte cu seful in care le ameninta ca le da afara? Dar fisa postului cum arata? Criteriile de performanta care erau?

Defect profesional, m-am apucat sa construiesc eu ceva de genu’ pentru ele. Iacata:

Denumirea postului: Prostituata. Sunt acceptate si alte denumiri ale postului, precum: curva, tarfa, boarfa, stoarfa, profesionista si fetita

Departamentul: Dormitor, sufragerie, masa din bucatarie, cabina de la dus. In principiu, nu exista un birou fix, este pliabil in functie de necesitati

Relatii de colaborare: cu femei si/sau barbati din acelasi departament

Subordonari: poate conduce activitatea sau se poate supune, in functie de situatie

Responsabilitati: Fucking, screaming, teasing, faking

Nota* discutiile si sarutul nu fac parte din fisa postului, dar trebuie sa fie disponibila a le efectua, la cererea sefului direct (clientul)

Criterii de performanta: largimea zambetului pe fata clientului la iesirea din…sedinta; numarul de sedinte in timpul unei zile; suma negociata intr-o zi si/sau per client; creativitatea;

Instrumente de lucru: gura, maini, catuse, franghii, dildo-uri si orice alte alimente potrivite atingerii scopului final.

Pozitia de lucru agreata: orice pozitie care la final pastreaza membrele si organele angajatului in aceeasi ordine si pozitia ca inainte de inceperea lucrului

 

 

La cererea „publicului” :)

Etichete

cautari pe net, chestii haioase, prostie umana

Ca la decernarile de premii Oscar, incep si eu: „Multumesc mamei mele pentru sustinere, multumesc publicului care ma citeste in fiecare zi…” neeeeaaaahhh, prea e roz si cu zorzoane, prea e regizat si artificial, prea acru…prea de la tara 🙂

Faza e ca – stau si eu 2-3 zile pe bara (dar din aia orizontala, nu verticala. Si fara scena. Si fara muzica de bar) si ma relaxez. Cum stau eu asa si ma uit la pescarusi, publicul imi cere revenirea pe micile lor ecrane. Ce sa-i faci daca esti bun?! Da’ recunosc ca ma mai gadila asa usor orgoliul in talpa cand se intampla.

Azi o sa va impartasesc si voua chestii haioase despre termenii pe care ii folosesc oamenii ca sa ajunga la blogul meu. Stiu, am mai facut asta cred ca acum vreo 2 ani. Slabut, slabut, zic. Atunci era floare la ureche, sa vedeti acum ce vine din urma. Deci, multumim cu plecaciuni wordpress-ului care ne da posibilitatea sa vedem statistici de genul. Sa inceapa show-ul asadar:

1. avem categoria „cautatorul de limba romana pe care nu o gaseste in ruptul capului si insista”. Nominalizarile sunt:

– „ati fi lehamite”, evident scris legat. Banuiesc ca nu se cunoaste cuvantul – bai ala sau aia care ai cautat asta: lehamite inseamna „scarba”, stii tu, aia pe care o vezi pe chipul oamenilor cand deschizi gura si nu stii sa vorbeste coerent. Da, aia, exact aia!

– „jocuri care aduce ploaia” – baiii, Care Este, Deciii, Vanghele. 1 – ca nu SE exista jocuri care ADUCE  ploaia si 2 – se zice ADUC, ca E mai multe…mai multe jocuri. Gata, acum esti cu un neuron mai destept. Nu te simti mai bine?

– „cum STI daca esti sau nu inteligenta”. OK, haide sa elucidam misterul, atunci. In cazul tau, oricine ai fi: NU ESTI!. Ti s-a luat o piatra de pe suflet. Si data viitoare cand mai ai dubii de genul, uita-te intr-o gramatica de limba romana. Daca vezi ca acolo, cuvantul STII se scrie cu 2 i, nu cu unul si tu l-ai scris cu 1, inseamna ca poti sa te stergi linistita de saliva de la gura

2. Categoria „dex rapid din lene de a deschide o carte”. Iata nominalizarile:
– „cum se scrie casnica”  Ba, esti prost? pai daca l-ai scris deja, de ce il mai cauti? Sau ai mult timp la dispozitie si te plictisesti

– „cum se zice la sarma” si mai ales, aceasta persoana este insistenta. A cautat de vreo 6 ori acelasi lucru si deci, de 6 ori a intrat pe site-ul asta si nu a gasit raspunsul. Ce ne dovedeste asta?? Ia sa vedem, deci, daca mergi pe un drum si dai de zid, deci nu poti sa treci dincolo, te intorci, mai mergi o data pe acelasi drum, dai de acelasi zid. Zidul ala va fi mereu acolo. Ce te face sa crezi ca daca dai de 5 ori cu capul in el, a 6-a oara, ca prin miracol, zidul nu va mai fi acolo? Cat de tamp sa fii? Si nu, nu vei gasi niciodata raspunsul acestei intrebari care te framanta pe tine atat de rau, la mine pe site. Hai ca poate te-am elucidat acum, ce zici? Mai incerci o data? Doar-doar!

– „cate stari de suflet sunt”. Boooon, banuiesc ca s-a vrut a fi ceva inteligent, da’ care nu i-a iesit. Exista chestii inteligente si profunde si chestii care se vor asa dar ies cu totul aiurea. Asta e una din aia. Adica, sa inteleg ca ai stat intr-un clopot de sticla pana acum si habar nu ai ce e aia stare de suflet? Sau, repet, te vrei a fi profund si nu iese?

3. Categoria „Dildau”. Scuze, daca ajung din greseala minori pe aici. Asta da, e „buna rau” categoria asta. Nominalizarile:

– usurel asa: „imbratisari intre 2 persoane”

– ceva mai hard: „povesti pentru adulti”

– ceva si mai hard: „povesti sexoase”

– cel mai hard: „imbratisari sexoase intre 2 femei”. Ooo, da!

Nu, nu imi exersam cunostintele legate de gradele de comparatie ale adjectivului, ma uitam insa cat de „TRIST” sa fii sa cauti pe Google asa ceva. Frate, haide sa iti vand un pont: exista canale speciale unde poti afla de la A la Z cam tot ce vrei despre subiect. Si cine naiba mai zice in zilele noastre „imbratisari sexoase”. What the fuck!, ca sa fiu in spiritul categoriei

4. Categoria „un fel de terci fara nici un sens”

– fiti atenti la asta ca e tare: „rapunzel replici pt print unde esti tu rapunzel?”. OOOOkkkk…deci Rapunzel este o persoana importanta in aceasta ecuatie. Dar se pare totusi ca pe Rapunzel nu o duce prea tare capul din moment ce se intreaba ce replici sa ii dea printului la intrebarea:Unde esti tu, Rapunzel? O fi oare chiar atat de greu sa te auto-localizezi in spatiu? O fi fost oare Rapunzel pierduta si ii era greu sa gaseasca puncte de reper? Ramane un mister care pana in zilele noastre nu stim daca a fost descoperit sau nu. Cert este ca istoria lui Rapunzel se repeta. Avem un cautator de google care nici el/ea nu stie clar ce sa raspunda unei intrebari banale. Trist, trist. Mai trist decat ala din categoria de mai sus!

– Altul tare rau:”Cartile care ne prostesc melodie”. Nu zau, chiar s-a facut o melodie unde se abereaza despre asta? Si mai sunt si oameni care o asculta? FratiCAAAA CArtile (ca sa vorbesc asa pe limba ta sa ma intelegi mai bine) nu te prostesc decat daca te bate unul cu ele in cap pana lesini. Doar atunci ai o sansa, si aia minima, sa se intample asta. Asa ca pune naiba mana si asculta altceva. Sau CITESTE CA NU MUSCA!

– Bestiala:”ca sa cunosti un om trebuie sa mananci”. Nuuuu, asta cred ca ori era din vreo manea ceva vers ori ai tu o pana de memorie. Ca sa cunosti un om NU trebuie sa mananci. TRebuie sa casti ochii si urechile. Asta e, usor, la fel ca si cautatul pe net prostii. Usor de tot!

– WOWW, uite si un sadic/a: „imagini cu barbati tristi”. Cineva uraste rau de tot barbatii de vrea sa ii vada suferind, sau in chinuri. E asa, ca atunci cand auzi de unul ca i-a murit cineva drag si tu te duci acasa si incepi cu d’alea: yes, yes, yes! Sadicule! Sadico! (Cred totusi ca era femeie)

– avem un Alzheimer: „am uitat ca mai sunt si altii”. Rau ai facut! Cum puiii mei sa te trezesti asa dimineata si vezi oameni prin jur. Si atunci iti dai cu palma peste frunte: „Pffai de capu’ meu, bai, uitasem ca mai sunt si altii!!” Si nu numai asta, dar pe urma mai si cauti pe net ca sa te convingi ca asa e?!

Gata, asta e lista. Aleasa pe spranceana. Asteapta voturi de la voi, sa stiti. Care e cea mai cea mai. Stiu, concurenta este al naibii de stransa, dar stiu ca se poate!

Multumesc familiei…publicului…wordpress-ului si prostiei umane, evidenta in toata imensitatea si splendoarea ei!

 

Femeile si masinile – Think about it, girl! (Provocare)

Etichete

Audi R8, branduri de masini, masini, masini de lux, masini sport

Nu. nu este vorba de eterna dezbatere despre „cat de prost conduc femeile si ce destepti suntem noi barbatii la volan”, dar poate ajung si acolo vreodata – asa, in calitate de sofer cu acte in regula si cu o pasiune aproape morbida de a conduce.

Revenim: actually, problema se pune astfel – Daca ar fi sa fii o masina, ce marca ai fi?
Ideea nu imi apartine, se regaseste intr-o carte (evident, eterna mea sursa inepuizabila de…orice) a lui Khaled Hosseini (A thousand splendid suns – splendid book indeed, btw). Si acolo era un episod in care el o intreaba pe ea chestia asta. Si ea raspunde simplu – Volga!

Faza e in felul urmator, nu ne referim la ce masini ne PLAC, ci masina care credem noi ca suntem. E de fapt o chestiune de perceptie a propriei persoane. Esti o masina de lux, genRolls Royce asa? esti o masina sport, gen Bugatti? esti o masina puternica si de clasa A, gen Mercedes? esti o masina simpla cu care iti faci treaba, gen Dacie sau Logan sau Matiz? Esti o masina de familie, gen nu stiu, Skoda Octavia? sau esti o bicicleta? sau o trotineta? Sau o caruta pur si simplu…Yep, radeti voi cat radeti, dar uitati-va in jur ca o sa gasiti extrem de multe „carute”.

Pe urma, esti o masina misto dar lasi un prost sa isi bage picioarele in dotarile tale si caleste motoru’ ca bou? Sau esti o masina misto care blocheaza automat volanul cand simte prostie multa multa pe scaunul soferului? Esti o masina care se lasa sparta de orice trecator? Sau esti o masina care, la fel ca in filmele cu James Bond ii trage vreo 2 in mecla celui care incearca sa iti sparga parbrizul? Te lasi zgariata? Te lasi nespalata cu lunile pana vine unu’ si scrie cu degetul „SpalaMA”, scris legat evident, intotdeauna 🙂

Ai fi o masina rosie? sau neagra? sau alba? sau o culoare din astea neutre, gen bej sau gri metalizat?

Ai fi o masina tunata sau una cu dotari standard? Ai fi o masina cu un consum mediu sau consum mare? Una cu 2 usi – de intrare si iesire sau una cu 4 – intrare, iesire si spatiu de harjoneala pe bancheta din spate?

Si mai mult decat atat, dupa ce va raspundeti voi la asta, ia rugati-i pe soferii vostri vizibili, invizibili, mai buni sau mai prosti, mai experimentati sau mai incepatori, cu carnet sau fara sa va spuna ce fel de masina ati fi. Uite un joc interesant in 2, cu conditia sa fie sincer.

Chiar astept raspunsuri 🙂

Si pentru ca asa e frumos, sa incepi tu cand propui ceva, eu as fi asa: un Audi R8 V12 TDI, culoare..hmm…galben aprins. Si neaparat cu deschiderea usilor tip fluture, ca altfel nu avea cum – which means, ca nu e in dotarile standard. Uite mai jos imaginea, asa, pentru admirare de airbag-uri :))

 

Life and death

De departe cel mai tare citat pe care mi-am aplecat mandrete de privire in ultimii sa zicem 5-6 ani este asta, al lui Salman Rushdie, cica:”We all owe death a life!” Spuneti si voi, ce poate fi mai special de atat? Sa datoram mortii o viata. Nu invers…Now is the moment when I should say: fuck the chemo, long live the life, right? :)) Right!

Si exact cand citeam eu asta, mi-am dat seama: bai, tara arde si baba se piaptana in citate filozofice si citiri care mai de care mai profunde. Pai frate (ca tot mi-am castigat dreptul de a fi singura care foloseste apelativul in cercul meu de prietene) mai uitam cel putin pe facebook. La momentul in care eu citeam asta si meditam la sensul vietii, cel putin 15-20 de oameni isi posteaza: poze din vacanta, poze luate de la altii de pe net si distribuite ca bestiala, poze cu telefonul in oglinda de la buda fara ca macar sa se deranjeze sa isi mute paharul cu periuta de dinti folosita din cadru, schimbari de domiciuliu, schimbari de nivel la Bubble Saga sau Candy Crash (who the fuck is candy crash si bubble saga and why people care about it?? ), moise guran se preocupa de soarta economiei, iar vreo cativa tocmai s-au casatorit si deci isi pun poze de la nunta sau din luna de miere.

Fuck, desi il folosesc, tot nu vad rostul facebook-ului. Tot cred ca daca NU  ai facebook poti sa existi sanatos si linistit toata viata ta. Tot cred ca Zuckerberg a fost cel mai destept om din ultimele decenii profitand de mediocritatea noastra ca sa isi faca o gramada de bani. Si tot cred ca sunt multi, foarte multi oameni care nu vad in facebook decat o modalitate de a se crede populari cand de fapt pe strada nu ii cunoaste nimeni.

Revin la citat, ca nu ma puteam abtine: Fuck the chemo!

Genialii si semintele

Sau despre cum am devenit noi, romanii o specie ierbivora rumegatoare si scuipatoare de seminte la tot pasul.

Ma plimbam acum vreo cateva zileprin parc – stiti si voi, chestia aia cu bucuratul de natura, admirat boraci care cand nu se uita parintii iti trag cate un sut sau scot limba la tine pentru ca maica-sa a uitat sa ii educe, alea…

Si ce vad? Kilograme, tone de coji de seminte. Jur, nu era banca in parc neinzestrata cu un covor scortot si fosnitor de coji de seminte. Era ca la magazinele de decoratiuni interioare: diverse forme, diverse marimi, diverse straturi si chiar diverse nuante. E simplu: vrei sa stai pe banca? N-ai nici o sansa fara sa duci pe urma acasa cel putin cateva mostre din delicatesa gastronomica de la care vreun taran nu s-a putut abtine a rumega.

E ca atunci cand un caine vede un copac care i se pare lui mai misto asa si se duce fix la el sa isi lase amprentele. Nu conteaza ca pomul ala e vai de mama lui, pe jumatate uscat, nu conteaza ca e un rahat de arbust cu tepi care l-ar putea intepa exact unde nu ar vrea, nu, scopul lui in viata este sa lase urme si tot cainele sa stie ca ALA  e copacul unde EL isi face veacul.

Bun, cam asa e si cu mancatul semintelor si lasatul cojilor pe langa banci. Taranii care fac asta nu sunt cu nimic mai presus decat bietele animale care nu au mai mult de 100 de grame de creier. Ca atat au. Ca atat li s-a dat. Ca atat pot! Baaa, da noi avem de vreo 5 ori mai mult creier. Chiar nu putem mai mult de atat?

Si ce vad? Un exemplar din specia din ce in ce mai putin rara a celor descrisi mai sus. Let’s picture this, shall we?

Ei doi. Evident erau la vreo intalnire sau ceva daca e sa ma iau dupa cum arata ea. Evident erau in pauza la arat sau strans porumbii daca e sa ma iau dupa cum arata el. Ea: tanara, decoltata, minijupata, cocotata pe tocuri. In ultimele zile este clar ca nu facuse altceva decat sa viziteze solarul si sa sparga banii de alocatie pe asa ceva. Era toata numai ochi pentru taranul de langa ea. Dar nu,nu, nu. Nu de ea vroiam sa va vorbesc, ci de EL.El, acest mascul feroce, acest Fernando de Romania in devenire…cum isi alesese el tricou rosu cu 2-3 numere mai mici decat marimea normala pentru a i se vedea burta de la bere din dotare…cum isi pusese el pantaloni 3 sferturi (care apropo, barbati, sunt cel mai oribil lucru pe care l-ati putea purta – dar despre asta in alt episod) si slapi. OOO, da, slapii vara sunt ca tanga iarna. Daca nu ai, se numeste ca nu existi. Si ce daca ai uitat sa te speli pe picioare. Ai slapi, esti cool!

Si cum manca fratilor seminte asa manca, scuipa in stanga, scuipa in dreapta, scuipa si pe duduia de langa ea, dar nu-i nimic pentru ca ea, o caprioara indragostita peste cap ce se afla, stergea matern urmele dovezilor lui de masculinitate de pe frumusete de rochie de spandex. Frate, nu am vazut niciodata o treieratoare de floarea soarelui (nu stiu sigur daca exista, dar daca exista sunt sigura ca facea exact ca tipul ala.

A doua zi am revenit in parc. Da stiu, am tenta de masochism, mi s-a mai spus. De curiozitate m-am uitat acolo unde statuse cuplul de acum celebru. Ce sa vezi? Frumusete de covor person ce se tesuse in jurul bancii, de iti era mai mare mila sa calci pe el de frica sa nu te alegi cu SIDA de la urmele aluia de saliva.

Suntem un neam de mari mancatori de seminte. Stiati ca media de consum de seminte de floarea soarelui (nu le mai punem la socoteala pe cele de dovleac si alte soiuri asemanatoare comestibile) este mai mare pe cap de locuitor, decat consumul de sapun si deodorant??

Pe voi nu va sperie chestia asta?

Take it, damn it!

Just take it, what is offered to you, freely, to strings attached, take it!

This is a message for you, that you will never understand. Any of you, I guess.

When life gives you something for free, why people don’t understand that is their duty to take it and cherish it and just say THANK YOU and those 2 words can be the heaven for the one who offered you this?

What happens when you spend dozens of years bleeding your heart just to be sure, really sure that you are alive. What happens when you just KNOW  that this IS ACTUALLY  the END  of it and that nothing else comes back?

How much blood can there still be in a human’s soul and mind so that he/she just keep running and running, chasing those damn kites that will always be taken from you one way or another?

Just asking, though…

For you, a thousand times over

It’s about doing things over and over, starting from THE END and finishing with what should just be the START, pushing on and on, pulling weights of thoughts and hopes and smiles that will never again become true.

For you, a thousand times over and over, never running tired, never cherishing the breaks, the last drop of it.

„For you, a thousand times over, princess” – bleeding the bottom of my heart and the hem of the deep blue dress I used to wear back home because of all the roads I had to walk to come to you, because of all those rusty chains you used to bind me tightly with

What is he to you? …

Intrebarile pescarusului

Etichete

Eric Bach, Jonathan Livingston

Cine nu a citit povestea pescarusului Jonathan Livingston ar face bine sa o citeasca. Alaturi de Micul print si inca vreo alte 5 sau 6 eu zic ca este un must have literar, educational si social.

Acasa invatam sa ne purtam frumos si mai exista Manualul bunelor maniere, la scoala (eventual) ne invata sa stim cate ceva din mai multe. Despre viata nu prea ne invata nimeni. Despre oameni iarasi nu ne invata nimeni. Ne invatam singuri, ne invata viata in sine. Dar daca ar fi sa avem niste manuale de viata, eu cred ca lista ar trebui sa includa cel putin aceste doua carti.

Acelasi autor, insa, spunea asa, ca intrebarile cele mai dificile sunt 4:

1. Cand te-ai nascut? (When were you born)

2. Unde esti acasa? (Where is home)

3. Unde te indrepti? (Where are you going)

4. Ce faci? (What are you doing)

Si sa urmarim cum, adresandu-ne singuri sau celor din jurul nostru, aceste intrebari, raspunsurile se schimba. E ca si cand intrebi oamenii mai des: Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? Eu un altfel de ” Care este visul tau?” – la care oamenii au incetat de mult sa mai raspunda. Sa ISI mai raspunda.

Poate nu ar fi rau sa ne mai luam un pic de timp din cand in cand sa ne raspundem. Poate ne-am rataci mai rar. Poate am spera mai des. Poate am ajunge mai repede la destinatie. Exact ca pescarusul Jonathan Livingston!

Voi ce ati raspunde la cele 4 intrebari?

Who’s my special Polish friend?

Etichete

curiosity

Not much to say this time. Being in a real hurry. I was just wondering though… 🙂

Let’s see if he/she has the courage to say 😛

Puterea unei imbratisari

Etichete

imbratisari, inima

Am pierdut imbratisarile…Noi, oamenii am uitat puterea unei imbratisari. Vad scrisa sau aud „stii, ai oricand umarul meu atunci cand simti nevoia unui sprijin” – citesc fraza cu variatiuni destul de des, o vad in filme, etc. Si cand e chiar sa ai nevoie…ia-o de unde nu-i!

Oamenii au devenit reci. Acum vorbesc de invadarea spatiului privat, de lucruri non-personale si pastrarea relatiilor intre ei la un nivel avantajos reciproc din punct de vedere al intimitatii celuilalt. Cred ca este un lucru pe care ar trebui sa il invatam din plin de la copii.

Ei nu stiu nici de spatii private, nici de violarea intimitatii, nici de multe alte lucruri pe care adultii le inventeaza ca sa justifice lipsa lor de simtire. Cu toate astea, vad oameni care atunci cand un copil ii ia de dupa gat si se sprijina cu toata fiinta lor mica, se topesc de tot de placere.

Pai atunci, de ce nu pot sa aplice acelasi tratament si oamenilor mari?

Uite, o sa vorbesc despre sentimentul pe care il ai cand imbratisezi pe cineva. Sa imi spuneti voi pe urma daca nu e mai mare pacatul sa iti refuzi asa placere…

Mai intai exista dorinta de a cuprinde acea persoana in brate si inima te impulsioneaza sa te duci mai aproape. Mintea este de prisos in acele momente. Adica e clar un sentiment si un gest pe care il faci 100% cu inima nu cu mintea. Si deschizi bratele. Celalalt si le deschide si el, evident ca un gest de „Vino – it’s safe”. Si pe urma nu mai stii ce se intampla ca decat simti trupul celuilalt langa tine si e ca un impuls electric. Atunci si doar atunci stii ca gata, indiferent ce s-ar intampla acolo e ok! E acasa! Pe urma bratele se inchid in jurul trupului celuilalat si incepe stransoarea. Sentimentul ala de apartenenta si de stabilitate. Si pe urma undeva in aer sau pe pamant nu conteaza, dar cumva inimile bat la fel. Una intreaba, cealalata raspunde, una plange, cealalta reconforteaza, una striga, cealalta ii spune „ssssh, totul e ok”.Si pe urma itit vine sa ramai asa!Mult timp!

 

Nu conteaza daca imbratisarea este intre un barbat si o femeie sau intre doua femei. Curios este ca daca 2 barbati fac asta cumva li se pare ciudat. Am vazut intamplandu-se gestul asta intre 2 barbati doar la inmormantari! Trist! Cica daca 2 barbati se imbratiseaza e gay! Nu frate, e dovada de human being, what the fuck!

AS DA O LEGE: SA SE IMBRATISEZE OAMENII MAI DES! Ori de cate ori simt nevoie. E gratis, ce dracu’! Daca si la astea tinem cont si numaram, pai atunci ce ne mai ramane?

Imbratisarile sunt speciale! Sunt uneori mai speciale decat sarutul. Tocmai pentru ca nu tine cont de sexul celuilalt, deci more options!

Sunt fan cei care la un moment dat desfasurau o campanie „Huggs for free!” Eram departe ca altfel m-as fi dus si eu acolo…

 

Cum se zice…?

Etichete

apatie, cum se zice

Cum se zice la starea aceea in care iti vine sa zgarii peretii cu unghiile ca sa simti ca te doare si, deci, traiesti?

Cum se zice la starea aceea in care daca vrei sa te trezesti si tot corpul este amortit intr-atat incat vrei sa zaci cam doua vieti de acum incolo?

Dar aceea in care te uiti in spate si nu iti vezi urmele pasilor nici in aer, nici pe pamant, dar daca te uiti in fata vezi urme izbitor de asemanatoare cu ale tale semn ca deja ai trecut pe acolo candva?

Cum se zice la starea aceea cand te pomenesti singur, in mijloc unor intersectii nemarcate si nesemaforizate de ganduri bolizi care sunt puse pe fast forward si tu esti cu o amarata de bicicleta?

Cum se zice atunci cand vrei asa sa te bagi sub un cearsaf alb, proaspat spalat si luat de pe sarma primavara si inchizi ochii sa nu mai stii de nimic si de nimeni?

Cum se zice cand vrei sa tii un copil in brate – acel copil si nimeni altul?

Tu ai raspunsuri?…

Maturizare vs Responsabilizare

Etichete

corporatism, maturizare, responsabilizare

Treaba cu maturizarea fortata la oameni este la fel cu fertilizarea la plante (despre care aud obsesiv de mult in ultima vreme). Concluzia este aceeasi – nu are nici un beneficiu in afara de faptul ca te face sa cumperi.

Daca stam sa ne gandim, cand vorbim de piata muncii sau de piata de produse vorbim de unul si acelasi lucru. Produse care vand. Cu cat arati mai bine, cu cat te misti mai bine, ai o imagine mai placuta si trisezi aratand cat de mare si tare esti tu ( cand de fapt inauntru ai o gramada de seminte stricate si esti lipsit de gust), cu atat esti mai cumparat. Cercul vicios este acela ca oamenii care cumpara genul acesta de produse sunt de doua categorii: shallow, so shallow very shallow sau oameni care pur si simplu nu au alta optiune decat aceea de a cumpara ceea ce piata le ofera. Daca Doamne fereste se trezeste vreun nonconformist sa vrea „produse BIO” – plateste o carca de bani pe el (la propriu si la figurat); iar daca vreun ratacit chiar isi doreste sa cultive produsele el insusi este vazut ca un brontozaur, acest taran al corporatismului.

Iata-ne ajunsi in situatia unei „maturizari” fortate…vazuta ca si responsabilizare. Din pacate pe termen de la scurt la foarte scurt, la inexistent.La minus! si pe urma ingheata. Fix precum calota glaciara cu care de altfel stiti foarte bine ce se intampla.

De ce le place oamenilor sa considere lipsa de responsabilitate comunicarea deficitara?

Un gard mai special

Era un om, mare la figurat si doar normal la propriu, pe numele lui G.K. Chesterton, care zicea ca” Niciodata sa nu darami un gard daca nu stii de ce a fost ridicat”

Ma gandeam ca replica asta se poate aplica perfect pentru orice alt lucruri pe care oamenii si le pun dimprejur: garduri, ziduri, esarfe, atitudini, vorbe. Chiar si priviri. Ma refer la acelea atat de reci incat ingheti instantaneu cand ai contact cu ele si pe care la un moment dat in viata ta, cand ajungi sa patrunzi prin vreo bresa/gaura/garda jos lasata sau uitata prin cine stie ce minune ajungi sa iti placa ce vezi. Si dupa ce ai vazut/cunoscut/cercetat/gustat/obisnuit, etc vrei cu tot sufletul tau sa rupi/darami, dobori, pur si simplu arunci in aer ceea ce sta intre tine si frumusetea aia pe care ai zarit-o pentru un scurt moment inainte sa fie tencuita la loc, sau cusuta, sau lipita (in functie de obiect).

Si chiar asa: cei mai multi o fac: crud, fara sa se intrebe in nici un fel daca este sau nu bine ce fac, intra prin spartura fara sa intrebe daca celalalt nu ar fi mai bine sa ii deschida poarta, sau usa. Doar sa intrebe.

Daca am sti motivele pentru care celalalt a preferat sa se inchida poate ca ar fi mai usor nu sa darami, ci sa intelegi si sa iti argumentezi pornirea de a darama.

Din orice unghi ai privi, parca tot egoist ramane. Cred ca sunt unele ziduri care nu trebuie daramate niciodata. Ele trebuie lasate acolo pentru ca la un moment dat tot o sa rogi pe posesor sa isi ridice unul, ca sa mentii o distanta.

Dar, e adevarat un lucru: un mester bun te ajuta sa iti faci un zid trainic, frumos, colorat in loc de unul urat, cenusiu, netencuit si de care iti e frica sa te apropii.

Aviz amatorilor.