Etichete
amintiri, Arta compromisului, Arta conversatiei, doruri, Ileana Vulpescu
Interviu acordat de marea doamna a literaturii romanesti moderne – doamna Ileana Vulpescu, aici. Si o alta viziune asupra vietii. Si un dor redescoperit de cartile ei.
Sunt cateva carti de suflet pe care mi le-am aranjat sub forma de spirala, chiar langa pat. La inceput au fost vreo 25. Pe urma au mai ramas vreo 15. Acum sa tot fie vreo 10. Unele au luat drumul altor maini si acum sunt plimbate prin trenuri – legaturi intre diverse gari ale vietii lor. Unele inca alina suflete alese special. Iar unele stiu sigur ca zac prin rafturi, descoperind doruri si dureri vechi, ramanand neatinse, ca unii martori prea periculosi pentru a-i „deranja”.
Intr-un fel sau altul fiecare din acele carti si-au ales destinatarul mai departe. Vine o vreme cand ea singura cere sa fie transmisa mai departe.
Cartile Ilenei Vulpescu, insa, sunt singurele pe care nu le voi putea gasi un destinatar mai bun decat sufletul meu. Sunt carti care imi framanta dorurile de tot felul ca pe un aluat moale pe care te bucuri, insa, sa il vezi crescand. Sunt cartile care m-au insotit in tot drumul meu din ultimii ani. Sunt cartile care merg linistite alaturi de mine, pe drumul vietii, rad o data cu mine, isi schimba fata o data cu viziunea mea si se maturizeaza o data cu mine.
„Arta conversatiei” si „Arta compromisului”, „Saruta pamantul acesta” si „Ramas-bun casei parintesti”. Atat!
Avea dreptate in interviu pana la urma, amintirile sunt doruri, sau pretexte pentru doruri. Orice amintire legata de un loc, de un om, de o carte sau de o imagine frumoasa se transforma in doruri care revin, revin, revin…
2likebutterflies's Blog 