La trecutu-ti mare, mare viitor!

Etichete

HDD, magazin online, promotii Azerty, superblog 2012

“Ce-ti doresc eu tie, dulce tehnologie,

Azerty-ul meu de glorii, magazinul meu de dor?

Stick-urile nervoase, HDD-ul de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!”

Cum recita cu foc, asa recita cea mai moderna unitate de stocare – un HDD extern fasnet, suplu, de doar 100 de grame si capacitate de 1terabyte.

Parintii stateau emotionati pe rafturile showroom-ului deschis de magazinul Azerty si asteptau ca festivitatea de deschidere sa se termine. Vedeau cum copilul lor crescuse si evoluase o data cu tehnologia. Erau atat de mandri, incat emanau o gramada de energie in jur, atat de multa ca incepusera sa vibreze toate celelalte electronice.

Isi aminteau si acum prima oara cand venise pe lume – era o discheta dragalasa si cam dolofana, aproape patrata. Nu stia sa faca multe, avea doar 2.88MB si neastamparata fiind, se zgaria adesea, avand nevoie de reformatari multiple.

Cand a crescut putin mai mare, deja a inceput sa foloseasca gloss-uri si culori diverse. Prietenii o numeau CD. Crescand, si capacitatea ei de acumulare a cunostintelor a crescut pana la aproape 900 MB. Toti mandri fiind de ea, dragalasa si extrem de populara…

Ce te faci insa ca nu se multumea draga de ea doar cu atat. Cu cat timpul trecea avea nevoie de mai multa informatie, citea tot ce prindea, asa ajunse intr-un timp foarte scurt la calitatile unui Flash stick USB. Principala ei calitate era aceea ca pe langa bagajul vast de cunostinte, pana la 16GB (deci vorbim de un alt nivel), era si mare amatoare de calatorii – portabila fiind, micuta, formele ei devenind mult mai suple, toti o luau peste tot. Nu se stia niciodata unde puteai avea nevoie de ea. Fata buna, da o mana de ajutor oricui. Saritoareee…nevoie mare!

Crescand inca si mai mult, ajunse sa nu se mai impiedice des, deci si juliturile si nevoia de formatare scazura drastic, in timp ce memoria ei sa imbunatatea cu fiecare zi – pana la 2 TB.

Singura “problema” este ca unitatea noastra de stocare este cam versatila si cam prea flusturatica – se preteaza si la telefoane si la aparate foto, si la calculatoare si la Ipod-uri. Asta e, pana si-o gasi si ea mediul potrivit…!

Parintii ei isi dadura silinta sa mearga la cei mai buni specialisti care sa o pregateasca pentru viitor: vizionari in tehnologie, specialisti in componente electronice, cel mai des petrecea timpul cu Magazinul Azerty – mare admirator si fan al tehnologiei si electronicelor- ca sa se actualizeze cu ceea ce mai era nou. Glumea cu ofertele la HDD externe, isi dadea ghionturi cu suratele mai mici decat ea gen stick-uri de memorie. Tot mergand la Azerty prinsese drag de mediul online, asa ca in curand numai acolo petrecu timpul. Isi luase nickname-ul de Cloud – Serviciul cloud.

Cativa ani mai tarziu, dupa ce absolvi Facultatea de Informatica, Magna cum laudae, unitatea noastra de stocare reveni acasa, la parintii ei pentru a le arata rodul investitiilor si muncii lor.

“Va multumesc dragii mei pentru toata truda voastra de acum cativa ani. Datorita voua sunt cea mai sofisticata unitate de stocare existenta. In primul rand, de la voi mi-am insusit valori extrem de rare in ziua de azi, precum transparenta si sinceritatea. Datorita invelisului transparent, se poate vedea exact cum functionez. Nu am nimic de ascuns si imi asum cu mandrie ceea ce sunt azi. Am trecut prin multe transformari, am evoluat mult, iar in momentul acesta ma pot lauda cu un bagaj de cunostinte nelimitat. Practic, cam toata informatia pe care o poate acumula cineva intr-o viata, spatiul meu de stocare se dilata in functie de necesitatea utilizatorului.

Uite, o data mi s-a intamplat ca cineva sa vrea sa-mi transfere continutul electronic al unei biblioteci uriase. Daca eu nu dadeam dovada de flexibilitate, el ar fi trebuit sa isi imparta continutul in mai multe parti.

Sunt atat de discreta acum, incat pot fi purtata inclusiv intr-un ceas de mana, alaturi de bateria acestuia. Trebuie, insa, sa fii atent cu mine, pentru ca ma poti pierde usor. Sunt pretentioasa si cer ingrijire si dexteritate. Este si normal dupa atata evolutie sa trebuiasca sa dea si utilizatorul meu ceva la schimb, nu?

Asa ca dragii mei parinti, in momentul acesta analizez foarte multe oferte de casatorie, venite care mai de care de te miri unde. Cele mai recunoscute companii nationale si multinationale isi doresc sa ma aiba alaturi de ei. Cred, insa, ca voi decide asupra celor mai profesionisti. Ce ziceti de viitorul meu sot – Azerty?”

Articol scris pentru Superblog2012.

Toscana (file de jurnal)

Etichete

Nh Hoteles, superblog 2012

21 iunie 2013

“Buon giorno, principessa!”

“Prospetimea racoroasa a cerceafurilor albe , curate, de bumbac imi rasfata pielea, iar mirosul fin, floral ma imbie sa mai raman macar cateva minute in pat. Prin fereastra larga a camerei intra razele soarelui de iunie, invaluind totul intr-o atmosfera mirifica, de basm.

Albul peretilor si culorile pale ale draperiei si perdelei dau, in sfarsit, contur ideii de Rai, iar florile de portocal din coltul camerei nu fac decat sa intregeasca aceasta imagine de vis.

Ma ciup usor – “nu, nu visez, sunt perfect treaza!” Iata atmosfera de vis in care ma aflu intr-o zi superb de joi, la ora 09.46, 21 iunie, Amalfi, Italia, planeta Pamant (cred)…

Puteam sa aleg oricare din cele 400 de hoteluri din 25 de destinatii posibile ale lantului NH Hotels, dar mi-am dorit dintotdeauna sa vad partea aceasta a Italiei. Din momentul in care am vazut prima oara filmul “Sub soarele Toscanei” si am ramas iremediabil indragostita de oameni, de locuri, de peisaje, de apa turcoaz…de timpul care trece imbietor de incet, aproape ca mangaierea unui amant pasional.

Ma ridic din pat, abia –abia, iar racoarea marmurei ma trezeste la realitate. Vad cusatura fina NH pe lenjeria de pat si pe prosoapele care zac pe jos dupa ce cu o seara in urma m-am rasfatat intr-o cada imensa cu multa spuma din produsele Agua de la tierra. Si acum pielea imi pastreaza iz de portocale si lapte. Ma indrept catre balconul camerei unde ma asteapta pe masuta un mic dejun pe tava, delicios si apetisant. Ma intreb cum o fi ajuns acolo atat de repede si prompt?! Ori personalul are incaltari cu pernute anti-zgomot, ori vreun detector de clienti treziti astfel incat sa fie totul atat de bine pus la punct.

De la balcon vad coasta Toscanei, Marea Tireniana si superba terasa a hotelului, piscina mare cu apa limpede. Deja sunt cativa turisti care s-au incumetat de dimineata la plaja. Insa locul meu preferat este zona din afara restaurantului, unde pe langa niste oameni extraordinari cu un zambet larg de fiecare data, ma intampina aranjamente florale si bolte colorate de plante si flori.

In seara aceasta am o programare la masaj in centrul SPA al hotelului, iar maine sauna. Mancarea este delicioasa si deja ma gandesc la un plan cum sa ma dau bine pe langa unul din ospatari poate reuseste sa imi faca rost de reteta cu pui de aseara care a fost bestiala. Desi nu cred ca o sa fie nevoie, aseara aveam pofta de pepene verde, care nu era in meniu. Ma gandeam ca o sa primesc un refuz politicos, in schimb, m-am trezit cu un “Bineinteles, o sa fac tot posibilul sa aveti ceea ce ati dorit, imediat!”

Maine am vorbit cu domnisoara de la receptia hotelului sa inchiriez o masina electrica pentru o plimbare pana in Positano, pe malul marii. Pana ma voi intoarce eu becurile ecologice folosite de cei de la hotel se vor fi aprins, iar totul va fi invaluit intr-o aura speciala si intima, iar mie imi va lipsi atat de mult imbratisarea iubitului meu…

Ma grabesc sa inchiriez un laptop de la receptia hotelului (alt serviciu pentru care imi vine sa ii pup) si sa scriu un e-mail iubitului meu. Ma vad tastand, plina de entuziasm:

“Dragul meu, cere-ma mai repede de sotie daca nu, te cer eu!  Trebuie neaparat sa prindem oferta NH Hotels din luna septembrie pentru luna de miere, iar mie mi-au ramas atat de multe de vazut in Amalfi!…Si desi NH Hotels au un hotel si in Romania, parca as mai gusta o data din atmosfera aceasta idilica de aici…Daca nu zici DA, sa stii ca nu ma mai intorc in Romania!

P.S Daca ti se pare ca sunt ciudat de binedispusa pentru cineva care tocmai s-a ars la soare, sa stii ca este doar datorita energiei pozitive a angajatilor de aici!”

Articol scris pentru Superblog2012, etapa NH Hotels

Echilibristica 24/7

Etichete

echilibrul viata personala-viata profesionala, superblog 2012, TMI

Munca este viata si viata este munca/ Din zori si pana-n noapte traim in pericol

…Pericolul de a pierde relatia cu tine insuti/insati, daca nu esti atent si te ia valul. Versurile acestea sunt adaptate pentru a evidentia intr-un mod plastic faptul ca daca te mai numesti si Raluca Stroescu si lucrezi la Ernst & Young cate 124,3 ore pe zi ai toate sansele sa nu mai apuci ziua de maine.

Hai sa vedem putin – cele 25 de cursuri la activ in calitate de trainer, pe soft skills si vreo cateva mii de interviuri de angajare sustinute reprezinta destul material “istoric” de exemplificat pentru tema propusa in cadrul Superblog 2012 de echipa TMI.

Internetul si cartile sunt pline de sfaturi, teorii, situatii si studii de caz despre “Cum sa..” (orice), despre gasirea adevaratului drum, despre analiza meticuloasa a elementelor din viata ta reala astfel incat sa te organizezi cat mai bine, etc.

Haide sa ne imaginam o zi oarecare din viata lui Popescu (nu conteaza cine este Popescu, asta e, are un nume mai comun). “Popescul” nostru are o sotie si 2 copii (poate la fel de bine sa aiba si 1, dar de dragul dramatismului el va avea 2). Sotul lucreaza, sotia lucreaza. La inceput totul a fost bine si frumos, nu lucrau mai mult de 10 ore pe zi nici unul, dar de cand cu criza si reducerile de personal, ei au fost printre cei norocosi (daca se poate numi asa) care nu s-au regasit pe lista de disponibilizari. Dar volumul de munca a crescut, asa ca in loc sa stea cate 10 ore, acum stau 11 sau chiar 12 ore la serviciu. Copiii sunt crescuti de bunici sau de vreo bona filipineza care ii invata engleza de la televizor (pe copii, nu pe bunici). Popeasca vine acasa si incepe sa mai faca una alta prin casa ca, deh, omul trebuie sa si manance si sa aiba haine curate pentru a doua zi la munca. Popescu ajunge acasa si incepe sa faca temele cu aia mici. Ajung sa adoarma undeva pe la ora 12-1 dupa ce incearca sa poarte o conversatie cat de cat normala intr-un cuplu – despre plata facturilor, despre faptul ca s-a terminat laptele din frigider si ca sambata vor trebui sa mearga la munca astfel anuland planurile de a iesi la plimbare cu cei mici; dar asta e, lasa ca au ei timp, la anul, in cele 3 zile de concediu pe care vor putea sa si le ia, bineinteles umbland cu laptopul intr-o mana, telefonul in alta si copiii aciuati de picioarele lor ca sa nu stea dupa ei daca raman in urma. De fapt cred ca port bebe-urile pentru astfel de cazuri s-au inventat – economie de spatiu personal in scopuri profesionale.

Popeasca a uitat ca atunci cand a terminat facultatea visa sa scrie carti, ea fiind foarte buna la asa ceva, castigase si cateva premii inainte. Acum manuscrisul ei zace pe undeva prin sertar. Editurile pe care le consultase ii dadusera termen pentru corecturi, dar nu a mai avut timp sa se ocupe de ele si…asta e, cand o iesi la pensie, poate..!

“Popescul” era pasionat de energie si inginerie. Inainte sa ajunga aici, urmarea si citea cu interes tot ce aparea nou in domeniu, mergea la conferinte si avea propriile proiecte in acest sens. Acum adormea seara in brate cu acelasi numar din revista tehnica cumparata in urma cu 2 luni, incercand sa terminede citit  un articol despre energii regenerabile.

In fiecare dimineata cei doi isi spun ca e timpul sa faca ceva, sa iasa din starea asta, sa isi organizeze prioritatile. Uite – cea mica plange pentru ca nu mai au timp de ea, iar fiul cel mare petrece prea mult timp pe internet din acelasi motiv. Dar tot in fiecare dimineata trec pe langa avizierul cu lista de plata la intretinere; pentru asta sta 1 ora in plus la serviciu; iar celalalt trece chiar pe langa o agentie de somaj, unde o gramada de oameni stau la coada pentru viza si iar isi zice ca mai bine baga a treia si accelereaza sa ajunga mai repede la serviciu decat sa fie printre ei.

Popestii in situatia aceasta sunt un caz fericit. Cred insa ca oricine, cu putin mai multa perseverenta si organizare poate obtine ceva mai bun din ce are. Imi aduc aminte de o poveste motivationala cu un tip care munceste munceste munceste, invata, obtine super joburi, super salarii, super pozitii in firme, isi cumpara lui si familiei lui orice isi doreau, pana la un punct cand se hotaraste sa ia o pauza si sa se relaxeze, avand destui bani incat sa isi permita acest lux. El spune familiei ca de atunci incolo se va bucura de ei si de viata, vor petrece tot timpul impreuna, etc. Si zbang, a doua zi nu se mai trezeste!

Cred cu tarie de povestioarele astea care au un final al carui efect este asemanator cu o galeata de apa rece turnata pe tine dimineata cand dormi mai adanc, este exact ce ai nevoie sa faci o schimbare in viata ta atunci cand nu te simti fericit.

Mai cred foarte mult si in zicala aceea care spune ca “atunci cand nu mai stii incotro s-o apuci, trebuie sa iei o pauza!” Asta iti recomand sa faci – ia o pauza de cateva minute, cateva ore, cateva zile sau saptamani.

Iar daca ar fi sa scriu un fel de decalog asa pentru a-ti gasi echilibrul intre viata profesionala si cea personala acesta ar suna cam asa:

1. Ia o pauza! In care sa …
2. Te bucuri de lucrurile marunte din viata ta (ca de exemplu zambetul copilului tau, un rasarit sau un apus, o plimbare de mana cu sotul sau sotia, cititul unei carti bune, o ceasca de ceai cu o prietena, o ploaie calda, etc). Fiecare dintre noi are lucruri marunte care il fac sa se simta bine. Daca te simti neimplinit sau nefericit este pentru ca ai uitat de ele! Scopul este acela de a…
3. Descoperi ceea ce conteaza cu adevarat pentru tine in viata. (Stiti iarasi povestea aceea cu cei 2 prieteni care se plimba pe strazile din New York? Agitatie mare, zgomot infernal si la un moment dat, unul ii spune celuilalt:”Auzi? Canta un greier!” iar celalalt ii raspunde: “Ce ai innebunit? Cum poti sa auzi un greier in zgomotul asta?” Primul se duce si ia din ghiveciul de la usa de la intrare a unui hotel un greier. Dupa care face un experiment in care mergand pe strada, arunca o moneda. La zgomotul facut de aceasta cateva zeci de capete se intorc sa vada unde a picat). Ca este familia si timpul petrecut cu ei, ca este ascensiunea profesionala, fiecare dintre noi suntem diferiti si ce bine ca este asa (vorba unei reclame)! Este ceea ce se mai numeste in alti termeni “descoperirea vocatiei”.
4. Ai descoperit ce conteaza? Du-te mai departe. The pursuit of happiness! Ce invatam din filmul cu acelasi nume de la Will Smith este faptul ca merita sa lupti pentru ceea ce te face fericit. Urmeaza-ti planul no matter what!
5. Invata sa te bucuri de rezultatele obtinute. La ce te ajuta sa lupti pentru ceva daca nu te bucuri de rezultate? La ce te ajuta sa stai cu familia daca nu esti atent la ei? La ce te ajuta sa faci bani daca nu iti cumperi ceva ce iti doresti sau nu vizitezi un loc la care visai de mult?
6. Lucrurile cu adevarat importante nu sunt masurabile in bani. Stiti si voi reclama aia cu “zambetul copilului meu…nepretuit!” Banii si jobul nu sunt un scop, sunt un mijloc pentru scopul final – acela de a fi fericit sau de a-i face pe cei dragi fericiti. Multi confunda scopul cu mijlocul!
7. Ai timp! Exista o vorba care spune ca Dumnezeu nu iti da nici mai mult, nici mai putin timp decat ai nevoie pentru a face lucrurile care trebuie. Daca simti ca nu ai timp pentru ceva ce tu consideri important, inseamna ca il pierzi cu nimicuri. Identifica-le si scapa de ele! Daca simti ca ai prea mult timp la dispozitie, inseamna ca pierzi esentialul din ce ai de facut. Identifica si actioneaza!
8. Invata sa mergi pe sarma…cu cap! Echilibrul intre viata personala si cea profesionala este ca mersul pe sarma. Atentie si concentrare! De ce aleg oamenii sa mearga pe sarma, in general? Pentru ca le plac provocarile, pentru adrenalina, pentru bucuria succesului, pentru testarea limitelor. De ce aleg oamenii sa mearga pe “sarma”? Din aceleasi motive. Doar ca uneori nu suntem pregatiti pentru ceea ce urmeaza. Risca! Renunta la ceea ce te face sa te simti nefericit, inchistat, prins in capcana. Transforma-ti pasiunile si hobby-urile in modalitati de a te intretine si a te dezvolta. Fii propriul tau sef!
9. Ai cazut? Ridica-te! Ai ajuns sus? Admira peisajul! Indiferent de locul unde te afli in incercarea de a gasi echilibrul ai 2 solutii: MERGI mai departe sau MERGI mai departe. Ai esuat? Invata din greseli si ia-o de la capat! Ai reusit? Opreste-te si admira ceea ce ai facut. Da mai departe! Intreaba-te ce poti face mai bine data viitoare!
10. Invata sa fii propriul tau sef! Din toate punctele de vedere. Si asta incepe de acasa, de cand iti organizezi timpul si treburile casnice, relatia cu familia, pana la sarcinile de serviciu. Cu cat esti mai bun manager personal, cu atat vei ajunge mai repede la echilibru. Un bun manager este cel care gandeste, care vine cu solutii, care asculta, care (se) dezvolta, care are viziune. De ce nu ai putea aplica aceste trasaturi pe propria piele?

Era o povestioara (da, stiu, Ion Creanga era fratele meu mai mare), cu un profesor universitar  (sigur o stiti, e doar arhi cunoscuta in Time management) care pune intr-un borcan niste pietre mai mari, pe urma unele mai mici, pe urma nisip si in final apa pentru a demonstra ca trebuie intotdeauna sa ne concentram pe lucrurile importante in viata, abia apoi sa facem loc celorlalte. Pietrele mari sunt familia, pasiunile, vocatia, motivatia noastra de a merge mai departe, ceea ce ne face fericiti. Pietricelele sunt slujba, bunurile personale. Nisipul si apa sunt celelalte lucruri marunte cu care ne confruntam. Daca vom pune mai intai pietricelele si nisipul, nu vom mai avea loc pentru pietrele mari, astfel incat timpul nostru va fi pierdut cu lucruri care nu sunt importante. Puteti citi intreaga poveste aici.

In concluzie, cred ca solutia sta in atitudinea pe care o ai fata de spatiul personal si cel profesional. Tu si numai tu, cel implicat in ele poti schimba ceva. Stii, schimbarea chiar vine din interior! Perspectiva ta asupra lucrurilor este cea care face diferenta. Daca Popestii sunt nefericiti si incarcati este pentru ca aleg sa fie asa. Cum ar fi ca unul din ei sa riste? Sa is idea demisia de la jobul care il face nefericit si ii mananca timpul si s-ar dedica pasiunii sale, obtinand venituri din asta? Cum ar fi sa isi implice intreaga familie in acest scop? Cum ar fi daca ar gasi sursa inspiratiei sale in timpul petrecut cu cei dragi? Think about it!

Let’s Play, Boy!

Etichete

Coty, parfumuri senzuale, Playboy, superblog 2012, VIP

“Tony, baby, prepare for what is going to be the hottest date of your life!” si gandindu-ma la asta, imi incalt pantofii sexy cu toc cui, ma inconjur de senzualitate cu cativa stropi din noul Playboy VIP for Her de la Coty, pozitionati strategic: o picatura pe gat, exact acolo unde pulseaza vena cand iti bate inima cu putere, un strop in decolteul adanc, plin si frumos si ghici…un strop pe interiorul coapsei. Nu mult, exact cat sa lase o idee de …ceva indefinibil.

O ultima privire in oglinda pentru verificat:

–  Parul bogat, tuns mediu, roscat, mai mult deranjat (asa ca dupa o harjoneala rapida cu barbatul visurilor tale) – checked

–  Rochie alba, mulata cu decolteu adanc. Vezi si nu prea, mai mult intuiesti–checked

–  Pantofi cu toc – checked

–  Bronz natural uniform – checked

–  Ruj rosu dar nu foarte rosu, lucios si ultra rezistent – checked

–  Machiaj de bun gust si discret  – checked

–  Hmmm, Playboy VIP – checked

–  Vorbe si minte?  – checked

–  Sex-appeal…esteee

Limuzina ma asteapta de vreo 10 minute in fata. Stiu, nu e frumos sa intarzii, dar ma bazez pe indemanarea soferului tanar pe care l-am zarit de la fereastra cand am iesit de la dus. “Pare genul care face slalom printre masini daca ii zambesti putin in oglinda retrovizoare” zic si cobor repede cu liftul.

Antonio va fi acolo, iar petrecerea cu siguranta a inceput de cateva minute. Imi torn un strop de sampanie rose pentru curaj. Privesc satisfacuta, in timp ce sorb picaturile din licoarea transparenta, catre sofer. Ma urmareste intens cu privirea. Ii place, iar in extremitati simt o amorteala de placere.

Asa cum ma asteptam, drumul dureaza destul de putin. Tipul de la volan vrea sa impresioneze cu o viteza dusa mult peste limita admisa…ceea ce nu este tocmai bine intotdeauna. Uneori e bine sa o iei…usor si sa te bucuri…de calatorie. Dar acum ii multumesc pentru ca sunt contra-timp. Imi deschide usa si cand trec pe langa el bratele noastre se ating in treacat. Il vad cum i se dilata putin narile inhaland mirosul fin al parfumului meu, iar in coltul gurii ii zaresc un zambet abia perceptibil.

In zona petrecerii sunt o multime de reporteri, ziaristi, paparazzi…ca de obicei. Ma grabesc sa intru mai repede in cladire unde ma intampina 1 hostess si imi indica zona barului. Deja sunt multe fete cunoscute, ma opresc cateva secunde sa salut o parte dintre persoanele pe care le cunosc. Tinta mea, insa, nu sunt ei, ci tipul acela inalt si brunet, bine facut si al naibii de sexy care sta de vorba cu o tipa oarecare din multime. Sigur, la genul acesta de petreceri nici o tipa nu este una “oarecare” in sensul propriu si nici un barbat nu este un “necunoscut”. Il zaresc pe Keanu (Reeves) si ii fac discret cu mana. “Da, stiu, inca mai primesc mesajele tale, dar zau daca am avut timp sa iti raspund. Iesim la un Martini, cum sa nu, o sa imi verific agenda si te anunt cand sunt disponibila. In seara aceasta sunt, insa ocupata!”

Ma asez in raza vizuala a lui Antonio Banderas. Tipa care tot incearca sa il atraga intr-o conversatie (fara reusita, daca este sa ma iau dupa fata lui plictisita si modul in care da pe gat scotch-ul din pahar) sta cu spatele la mine. Comand un pahar de sampanie si ma asez picior peste picior facand sa se ridice inca putin rochia peste picioarele frumoase. Privesc destul de intens in directia lui si este foarte usor sa ma observe. Privirile noastre se intalnesc. Imi zambeste si ii raspund. Privirile ii aluneca asupra mea si pret de o secunda zaresc o umbra de dorinta in ochii lui caprui si mari Nu trece mult si ma vad abordata de unul din participantii la petrecere. Accept compania fara a fi, insa, prea atenta la conversatie. Este o modalitate buna prin care pot flirta cu Antonio si sa ma mentin ocupata in acelasi timp.

Il vad cum scapa repede de tipa cu care vorbea si ramane singur, parand absorbit de modul in care zdrangane usor cuburile de gheata in paharul aproape gol de scotch. Profit sa scap si eu de “partenerul de joaca” si ma indrept catre el, avand grija sa merg cat mai lent astfel incat sa aiba timp sa ma priveasca.

– Nu pari a te distra foarte tare la petrecerea asta. Zic eu privind in ochii lui si insotind cuvintele de un zambet dulce.

– Acum incepe sa devina mai interesanta, raspunde el. Ma intrebam daca o sa vii tu la mine sau va trebui sa il alung eu pe tipul ala cu care vorbeai.

– Nu stiam ca ai sa vii de data aceasta. Ma bucur ca ai facut-o!

– Nu am facut-o …inca! Raspunde el zambind relaxat…”de data aceasta?” inseamna ca m-ai mai cautat?

– Bineinteles ca te-am cautat printre invitati. Imi doream sa ne intalnim.

– De ce?

– Pentru a te cuceri!

A inceput sa rada multumit de raspuns, nepierzand contactul vizual nici o clipa.

– Ai tupeu, imi place! Si crezi ca o sa reusesti?

– Sunt sigura de asta. Nu ai nici un motiv pentru care sa nu cazi in mrejele mele, am spus atingandu-i umarul cu mana si venind putin mai aproape de el. Putem iesi pe terasa?

– Sigur, haide inainte sa iti mai comand niste sampanie?

– Vrei sa ma ametesti? Parca asta era treaba mea, pentru a te cuceri mai repede.

– Te grabesti?

– Nicidecum!

– Atunci prefer sa fiu foarte treaz. Daca ma ametesc probabil ca nu ma voi putea delecta cu prezenta ta asa cum se cuvine.

– Cum se cuvine? Intreb avand grija sa ii arat o curiozitate reala.

– Pe deplin!

– Intotdeauna mi-au placut barbatii care merg pana la capat…

Pornim spre terasa, este putin mai racoare…am grija sa ma asez destul de aproape de el in adierea usoara a vantului astfel incat mirosul parfumului si al pielii mele sa ajunga la el, sa il invaluie, sa il innebuneasca putin cate putin.

– Mirosi foarte bine, sa stii.

– Stiu. Tu arati foarte bine.

A inceput iarasi sa rada usor, de data aceasta el venind mai aproape si aruncand o privire galesa in decolteul meu.

-Cum crezi tu ca se va termina jocul asta? Care este miza cuceririi mele? zice

– Pur si simplu placerea momentului, discutia, flirtul, schimbul de replici…

– Ah, deci nu am nici o sansa sa te duc in pat in seara asta?

– Asa ti-ai dori?

– Cam da…tu ce crezi?

– Sigur nu in seara asta…poate altadata…poate nu neaparat in pat…daca esti cuminte…

– Pai nu prea sunt!

– Vad…dar e pe riscul tau

– Te joci cu focul! Zice urmarindu-mi linia taliei si a soldului. Il las sa imi aseze mana calda pe sold, exact in dreptul oaselor, apasand usor

– Exista posibilitatea sa te razgandesti? Intreaba el in soapta si apropiindu-si buzele periculos de mult de gatul meu. Il simt si il aud cum respira mai greu

– Exista posibilitatea sa te fi cucerit deja? Raspund eu jucaus si tragand de papion sa se desfaca, dar lasandu-l sa agate neglijent in jurul gatului.

– Poate ca da…poate ca nu!

– Atunci te las sa te hotarasti, zic eu zambind dulce si dracesc, retragandu-ma putin, destul incat sa nu mai fiu prinsa intre corpul lui si bara rece a balconului. Daca te hotarasti, sa stii ca maine te invit la o partida de…inot si lenevit pe sezlong acasa la mine. Si plec.

A doua zi in jurul pranzului primesc un mesaj pe telefon: “Let’s do it in Seychelles instead of your place, shall we? My man will take you in 1 hour. Take no bath suit with you. A”

Raspund: “De unde stii unde locuiesc?”

Raspunde: “Cand o femeie ca tine cucereste un barbat ca mine isi asuma riscul ca acesta sa caute sa afle totul despre ea.”

P.S. Este inutil sa spun ca intreaga conversatie a fost purtata de fapt in engleza, da? Si ca articolul a fost scris pentru concursul Superblog 2012, etapa Coty, da? Ma duc sa-mi fac bagajul repede. Si sa imi arunc un costum de baie printre haine…

Laptopul si barbatul ti-l alegi!

Etichete

Asus, Azerty, Dell, HP, laptop Vaio, superblog 2012

Dap! M-am hotarat sa plec la agatat! Luuuummmeee, luuuume, Azerty a lansat la Superblog 2012 proba in care, pe alese, ajungi la…laptopul potrivit! E cam ca la targ asa: multi multi barbati si multe multe device-uri de genul.

Si barbatul si laptopul ti-l alegi pentru cat mai mult timp. Nu vrei sub nici o forma unul slab dotat care sa iti “moara” in brate cand ti-e lumea mai draga. Echivalentul lunii de miere la proaspat casatoriti ar fi sa zicem cand trebuie sa termini un raport important si laptopul tau adoarme (sau se blocheaza) usor usor pana sa apuci sa ii dai save, iar un restart nu te ajuta cu nimic. Dificila problema daca se intampla asta. Nu prea ai la dispozitie multe solutii. Sigur, reformatarea e de dorit, dar asta nu tine de performantele laptopului neaparat, asa cum la barbati chestia cu adormitul nu tine de educatie.

In primul rand e vorba de performante – stiti cum se zice: “Conteaza sufletul, nu aspectul!” Well, asa e, dar nici nu ne dorim vreun BOSCH-orog de prin 1900 toamna greu cat casa pe care sa nu poti si tu sa il scoti in lume de hidos ce e. Revin, insa, asupra subiectului dupa ce analizam…sufletul.

Bun. Vrem asa:

–          Unul de familie buna (musai un HP sau Dell sau chiar Vaio). Vaio ar fi de dorit, dar trebuie sa ne gandim si la faptul ca este posibil sa aiba si fite, care vin la pachet o data cu “vita nobila”(pret ridicat)

–          Performante si dotari. Ooooo, da, asta e partea care imi place: hard rezistent si mare (cel putin 500 GB); super frecventa de 3000 Mhz; sa se prinda rapid de ce ii spun,ca fiind olteanca vorbesc repede si nu vreau sa se uite la mine ca la praz (deci un RAM de cel putin 6000 MB)

–          Ne trebuie si memorie neaparat, adica nu vrem sa il trimitem la piata si sa vina acasa cu morcovi in loc de cartofi sau Word in loc de Excel (dar am vorbit un pic mai sus de cei 500 GB, se stie)

–          Greutate: frate nu vrem nici un fomist, dar nici Mister Shaorma +Ceafa de porc+cartofi prajiti de 3 ori pe zi. Asadar, cred ca o greutate intre 2 si 2,5 kg ar fi ideala.

–          Sistem de operare Windows 7 ( ca in Windows 8 ne prindem urechile si ne trage curentul iarna)

–          Bateria? Sa dureze, sa dureze, sa dureze…6 celule Li-Ion de macar 6 ore, ca avem planuri mari. Trebuie sa fie pretabil a fi folosit si pe pat si sub pat si pe masa si sub masa si pe balcon si in padure si ….mmmda,mai putin la dus…

Hai sa revenim si la design: am vrea sa fie rosu – laptop rosu, pasiunea femeilor si sensibil la lenjerii provocatoare. Ochii cu luciri de LED ca sunt mai clare si capacitate memorie video (ca sa ma recunoasca mai usor noaptea) Radeon HD de cel putin 1024 MB dedicata (adica doar mie, da??) si proiectarea imaginii pe o tehnologie led back light. Micut, dragut, finut, numai bun de luat acasa si de facut pe “mamica” cu el pentru ca, nu-i asa, toate ne dorim la un moment dat un copil de care sa avem grija.

L-am cautat pe site-ul celor de la magazinul Azerty pana l-am gasit: Laptop Sony VAIO SVE1511W1ESI. True love, dragoste la prima atingere de tasta Enter. Dupa 5 luni de lupte pentru organizarea festivitatii, cu strans din dinti, renuntat la creme pentru strangerea banilor, flatat, mers la magazine si flirtat cu el pe raft, adus ofrande, etc etc, s-a hotarat sa fie al meu. In fata reprezentantului Azerty, Vaio a spus “DA” in fata tejghelei si eu am spus timida si emotionata tot un “DA”, acceptand dupa aceea sa ii fie ridicata tipla transparenta de protectie…”pana ce moartea ne va desparti”…

Ce bine ca sunt, ce mirare ca esti…!

Etichete

Craciun, decizii importante, Luxury Gifts, superblog 2012

Am citit undeva la un moment dat ca suntem de fapt suma alegerilor pe care le facem in viata. Cei de la Luxury gifts propun in Superblog 2012 o tema despre alegeri care ne-au schimbat viata.

Mai intai in mintea mea a fost asa un blank total. Cam asa se intampla de obicei atunci cand vrei sa iti aduci aminte de ceva important. Se goleste totul din mintea ta si pe urma esti invadat de o gramada de amintiri care mai de care mai importante pana iti este greu sa alegi. “Care e mai importanta? Care a avut efectul cel mai vizibil si mai puternic? Care ar putea avea efectul de “wow”? “

Doar ca wow-ul asta e tare relativ. Ceva ce mie mi se pare wow altora poate li se pare apa de ploaie si invers. Vezi? Cam totul in viata este in tonuri de gri, mai deschise sau mai inchise, acel fucking rainbow despre care vorbesc oamenii din jur nu am putut niciodata sa il zaresc. Zici ca se ascunde in mod expres de ploile din viata mea. Bun, nu-i nimic, ne descurcam cu ce avem, dar va atrag atentia ca probabil la sfarsitul articolului unii se vor duce sa isi taie venele iar altii vor rade pe infundate de “bine ca nu mi s-a intamplat mie”; altii vor spune doar ca “uite-o si pe aceasta Drama Queen care vrea sa impresioneze”. Cred ca uneori in viata e bine si trebuie sa fii extrem de creativ, dar cateodata e bine sa si tai in carne vie amintirile pentru a te elibera. Am ales a doua varianta.

Decizia care mi-a schimbat cu adevarat viata a fost aceea de A TRAI!

Veneam dupa un tratament extrem de greu, extrem de complicat si extrem de “fucking life sucking” (scuze, dar nu cred ca exista traducere – puteti folosi google translate) incat singurul lucru la care ma puteam gandi era acela de “de ce naiba sa ma mai trezesc dimineata daca tot acelasi va fi rezultatul?” Pe scurt, doctorii nu imi dadeau prea multe sanse sa apuc primavara care mie imi placea atat de mult si daca as fi facut-o, cel mai sigur ca as fi umblat cu perfuziile dupa mine pe aleile cu pomi infloriti, asa, pe jumatate vie si cu un picior in groapa sapata adanc – undeva la 2 metri.

Mie niciodata nu mi-a placut in mod special Craciunul – toata tevatura aia cu braduti mici sau mari taiati si mutilati care pe urma se regasesc pe la tomberoane, toata acea nebunie cu “hai sa ne aducem atunci aminte ca avem rude si ca avem prieteni ca sa avem pe urma de cine fugi dupa Sarbatori”, toata acea ipocrizie cu “oare ce cadou o sa primesc, ca stai putin ca tu ai primit un cadou mai mare si mai frumos ca al meu si pe mine ma iubesc oamenii mai putin”; mi se luase de toate alea si vroiam doar sa se termine naiba mai repede pentru ca viata sa reintre in normal. Cat de normal putea fi…

Si zbang! Vine vestea – stii, bucura-te de Craciunul asta ca s-ar putea ca pe urmatorul sa nu-l mai prinzi. Huh? Asta cand a mai venit? Pai daca asta nu e cadou misto de Craciun, atunci nu stiu care ar fi putut sa fie. Ce bijuterii cumparate de tata? Ce Merry Christmas si Mos Craciun? ASTA  era viata reala si trebuia sa ma descurc cu ea. La fel ca noi toti ceilalti.

Si atunci, in anul ala, pentru prima oara chiar am crezut ca daca imi pun o dorinta se va implini. Era noaptea de ajun, toti din casa adormisera. In camera era miros de scortisoara de la canile cu vin fiert care se bausera. Auzeam focul trosnind in soba si limbile de foc care cuprinsesera bustenii aruncau umbre jucause pe peretii albi. Spuneau o poveste de Craciun. Eram la fereastra urmarind acele mici bijuterii Luxury Gifts cu cristale care coborau din cer catre pamant, in goana lor de a se sfarama de alte si alte cioburi. Pe jos numai cristale cazute acopereau urmele de pasi ale vreunui trecator pierdut.

Miracolul Craciunului – da, auzisem de asta, dar a ramas intotdeauna pentru mine o expresie frumoasa care iti da speranta celui condamnat la moarte. Ma bucuram in schimb de toata avalansa aceea de simturi deschise, de tavalugul mirosului, al zgomotelor delicate, al imaginilor care imi jucau in fata ochilor. In curand urma sa vina si Mos Craciun. Fusesem cuminte – nu batusem baieti si nici nu furasem din prajiturile de pe platou inainte de ziua de Craciun. Ba chiar ma si pieptanasem in ziua aceea. Ce motiv ar fi avut Mosul sa ma ocoleasca? Doar ca in noaptea aceea aveam eu alte dorinte decat carti si stilouri cu cerneala. Vroiam sa ma lase sa visez ca SE POATE sa traiesti. Sa ma lase sa cred ca daca TU iti doresti ceva cu toata fiinta ta, atunci lucrul acela se va si intampla. Sa ma lase sa cred ca POT sa DECID eu SA TRAIESC. M-am rugat sa imi dea acest cadou pana am adormit nu stiu cand si cum…

Iar a doua zi m-am dus in curtea bunicilor, acolo unde petreceam Craciunul si, desculta, m-am apucat sa ma joc prin zapada. Aruncam zapada moale in sus si o lasam sa imi cada pe fata si pe par, pe maini…sa ma ninga, sa ma boteze pentru a doua oara…pentru ca in momentul acela s-a intamplat: fiacre fulg de nea care se topea in contact cu pielea mea calda intra in mine, in vene, curgea o data cu sangele pana in degetele de la picioare…ma umpleam de viata; am hotarat ca indiferent de consecinte, eu va trebui sa traiesc, sa lupt, sa ma bucur de toate lucrurile astea marunte din jur. Am decis ca viata NU ne este data, ci trebuie sa ne-o castigam, sa o meritam. Iar eu o merit!

Aveam de citit carti, aveam de vazut locuri in lumea asta, aveam de gasit un om bun si special care sa imi fie aproape, aveam de facut 2 copii frumosi si zvapaiati care sa imi aduca aminte in fiecare zi de faptul ca daca TU renunti, nimeni nu va lupta in locul tau. Aveam de scris carti intregi si de visat vise, de jucat jocurile momentelor speciale din viata noastra. Aveam atat de multe de facut ca simplul fapt de a prinde primavara viitoare era doar inca o bijuterie in caseta cu bunatati pretioase a vietii.

Am decis sa traiesc!

Superblog 2012

Etichete

superblog 2012

Am decis: accept provocarea si ma arunc in competitie. Sa castige cel mai iscusit in manuirea condeiului electronic! 🙂

Daca vreti sa va alaturati si voi la competitie, cititi regulamentul de pe site-ul organizatorului. Sa aveti un blog deja, it’s a must!