Etichete

, ,

Era in 1917 cand zgomotul clopotelului de alama din dreptul usii scoase un zgomot cristalin in timp de niste pasi fermi se apropiara de masa unde schita ceva pe un caiet subtire cu foaie velina.

– Bonjour, Mademoiselle! spuse tanarul care tocmai intrase, cu un zambet larg si ochi caprui plini de lumina.

Fata isi ridica repede capul la auzul vocii atat de cunoscute, sari in picioare si spuse:

– Bonjour, Monsieur! Comment pourrais-je vous aider? (Cu ce va pot ajuta?) i-a intors serioasa salutul, dar abia abtinandu-se sa nu sara sa il imbratiseze.

– As dori…poate un sarut din partea logodnicei mele? Credeti ca este cu putinta?

– Pierre! Oh dragul meu, te-ai intors! zise fata trecand in fata tejghelei si strangandu-si in brate logodnicul. Lacrimi de bucurie ii alunecau pe obrajii cruzi. Te-ai intors! Quel bonheur! (Ce fericire!)

– Uite, ma cherie, ti-am adus un cadou! spuse intinzand un pachet mare, invelit in hartie maronie si legat cu o sfoara

Fata il primi cu mainile tremurand. Se uita cand la cadou, cand la logodnicul ei. Abia avea curajul sa il deschida. Ar fi vrut sa il pastreze asa, ca pe o icoana si sa aiba grija ca nimic sa nu il atinga. Pierre, insista:

– Haide, nu il deschizi? Eu l-am ales, personal. O sa iti placa? spuse el strangandu-i mainile cu putere.

– Sigur, sigur. Dar ce este?

– Nu ai decat o solutie: sa vezi ce este inauntru.

Fata deschise cadoul, plina de emotie. Isi trecu mainile pe deasupra cutiei desfacute fiindu-i frica sa atinga materialul care se afla inauntru.

– Cea mai fina dantela pentru cea mai frumoasa viitoare mireasa.

– Pierre! Vorbesti serios?

– Oui, mon amour! La toamna, cand voi reveni definitiv de pe front.

– Adica vrei sa spui ca vei pleca iarasi??

– Trebuie! Am venit doar pentru cateva zile. Dar nu iti face griji, voi veni la tine. Vom avea o nunta frumoasa! Vom invita o multime de lume! Ne mutam la tara in Provence sau in Romania, la tine si vom face o multime de copii. Vrei?

– Vreau, sigur ca vreau. Dar…imi este foarte frica!

– Va trece repede. Eu am un motiv foarte bun pentru a reveni. Iar tu…ei bine? Nu esti tu cea mai priceputa croitoreasa de tout Provence? (din toata regiunea Provence). Ti-am adus materialul pentru ca asteptarea sa fie mai usoara daca lucrezi la rochia de mireasa pana ma intorc.

– Oh Pierre, ma faci asa de fericita!

– Si tu pe mine, Ariadne!

Ariadna petrecu urmatoarele luni desenand cele mai frumoase modele de rochii de mireasa, alegand intre ele, pana o gasi pe cea mai potrivita si mai deosebita dintre toate. Chiar in seara aceea incepu sa lucreze la ea. Mai intai vroia sa croiasca un model identic al rochiei dintr-un material mai ieftin si mai putin pretentios, astfel incat sa nu distruga materialul  daruit de iubitul ei.

Ziua si-o petrecea la casa de moda la care era angajata, iar seara lucra la rochia de mireasa pe care avea sa o poarte la nunta. Nu era o simpla rochie la care lucra, doar atingand materialul fin isi imagina logodnicul cautand materialul potrivit, dragostea cu care l-a ales, planurile pe care le aveau. Masina de cusut Singer era confidenta ei in fiecare seara, era martorul ei in visele pe care le broda cu indemanare seara de seara si cusatura cu cusatura.

Image

Masina ei Singer cunoastea tot amarul din ultima vreme, neavand nici o veste de la Pierre. Parca in acele momente cusea si mai frumos, si mai delicat, parca pentru a o incuraja in speranta Ariadnei.

Cu cateva zile inainte de nunta Ariadna termina minunata rochie de mireasa. O bijuterie creata pentru un moment unic in viata ei. Era extrem de incantata de reusita ei si tocmai se pregatea sa iasa din casa pentru a merge la un magazin de electrocasnice de unde sa cumpere o husa speciala pentru prietena ei Singer. Se intorsese doar pentru cateva secunde cat sa isi ia palaria, iar cand se uita inapoi il vazu – stand in cadrul usii, parca mai inalt si parca mai chipes decat si-l amintea, cu riduri mai multe si ochii la fel de frumosi. Pierre se intorsese asa cum ii promisese! Era viu si nevatamat, era acolo, zambind asa cum facea intotdeauna. Ce a urmat apoi a fost o nunta de vis, ca-n povesti.

– Si pe urma ai aparut tu, bunico?

Bunica mea obisnuia sa imi povesteasca in fiecare Craciun cel putin, despre strabunica mea, mama ei si istoria familiei noastre.

– Oui, ma cherie! Iar la nunta mea, mama mi-a daruit aceeasi rochie de mireasa pe care a purtat-o ea. Obisnuia sa imi spuna ca insasi Coco Chanel ar fi rugat-o sa ii aduca rochia minunata la casa ei de moda pentru a o vedea si si-a exprimat admiratia fata de felul in care aceasta fusese cusuta. Pe urma mama ta a purtat-o la nunta ei, iar acum este in familia noastra de aproape un secol. Acum o vei purta tu, iar traditia rochiei de mireasa in familie trebuie sa o duci mai departe. Este traditia noastra de familie! Trebuie sa fii mandra de ea si de sangele tau. Sa nu uiti niciodata ca strabunicul tau a fost francez, ca a luptat in primul razboi mondial si a fost decorat de insusi imparatul Frantei pentru faptele sale.

Image

Uite, iti voi lasa aici masina de cusut a familiei noastre. Tu vei duce mai departe darul cu care a fost binecuvantata fiecare femeie din neamul nostru. Ia-o si pretuieste-o!

Asa am inceput eu, cand aveam vreo 14 ani, sa folosesc masina de cusut Singer, de fiecare data cand aveam putin timp liber, pregatindu-ma din timp pentru a crea rochia de mireasa a viitoarei mele fiice. Modelul Mademoiselle se apropie cel mai mult de sufletul meu, invaluind talentul si performanta ei in povestile cu iz frantuzesc ale bunicii.

Nota: Aceasta poveste este adevarata si face parte din „cronica noastra de familie” de mai bine de aproape 100 de ani. Proba propusa de Marketonline pentru Spring Superblog a „ajutat-o” sa apara acum si pe blog.

Anunțuri