E.E. Schmitt – aproape ca E.E. Cummings decat ca e Schmitt. Si nu e poezie. Adica e poezie, dar e in proza. E o poezie de 75 de pagini scrisa cu sufletul inmuiat in cerneala rosie a inimii. Sau despre cum sa traiesti 10 ani intr-o singura zi…12 zile, 120 de ani. Mare lucru!

Citesti cartea asta si ai impresia ca te taie in carne vie putin cate putin, pe urma trece la creier si diseaca neuron cu neuron, pana la ultimul, punandu-i in miscare pentru totdeauna. Fiecare cuvintel te face sa traiesti.

Este o carte care la inceput, din primele randuri am crezut ca este trista. Am citit-o de 3 ori intr-o zi si inca mai cred. Dar Oscar si Tanti Roz este mult prea touching ca sa ramai despre ea cu impresia doar ca este o carte trista. Sunt atatea lucruri frumoase acolo, incat n-ai cum, n-ai cum sa treci impasibil. Pe urma cartea este despre un copil bolnav de cancer care invata sa deal with it, sa fie impacat pana la final cu ideea asta, sa se impace cu lumea, cu totul, sa il descopere pe Dumnezeu. Si chiar ca invatand acest lucru nu ai cum sa fii trist.

Pana recent credeam ca Micul Print este cartea mea de capatai- asa ca o psihoterapie continua. Oscar si Tanti Roz o depaseste. Poate si pentru ca rezonez eu mai bine cu povestea lui. Poate ca mi-ar prinde bine si mie o Tanti Roz acum. Pana o gasesc cred ca o sa continui sa mi-o inchipui. Iar Peggy Blue – well, Peggy Blue a venit si a plecat, la fel ca in carte. Iar cand a plecat deja nu mai era Blue, era normal. Si scrisorile alea catre Dumnezeu – 11+1. Eu nu stiu cum poate un om sa scrie asa cum o face Schmitt si sa si fie real, adica sa existe cu adevarat in carne si oase. O fi fost si el oare un Oscar mai demult? Sau o fi cunoscut vreunul?

Scriu in dodii. Nu stiu cat intelegeti voi cei care cititi acum din post. Si daca nu intelegeti, eu zic sa va luati 2 ore din viata sa cititi cartea. Se gaseste gratis pe scribd, in romana si engleza. Cred, insa, ca beneficiile dupa citirea ei sunt cu mult mai mari.

Mi-ar fi placut mult sa ajung sa vad si piesa de teatru care s-a facut dupa carte. A fost la Bulandra, dar am ratat-o. Desi poate ca e mai bine sa mi-l imaginez eu singura pe Oscar decat sa vad un chip oarecare pe care nu il cunosc. Oscar-ul meu are ochii mari si verde inchis, cateodata caprui si intotdeauna galesi, o fata care obisnuia sa fie bucalata, un par matasos saten inchis care sta fix cum vrea el si un zambet larg…pe care il pierduse, dar l-a regasit…

Uite aici linkul: http://despreteatru.files.wordpress.com/2010/03/ericemmanuel-schmitt-oscar-si-tanti-roz.pdf

Anunțuri