Munca este viata si viata este munca/ Din zori si pana-n noapte traim in pericol
…Pericolul de a pierde relatia cu tine insuti/insati, daca nu esti atent si te ia valul. Versurile acestea sunt adaptate pentru a evidentia intr-un mod plastic faptul ca daca te mai numesti si Raluca Stroescu si lucrezi la Ernst & Young cate 124,3 ore pe zi ai toate sansele sa nu mai apuci ziua de maine.
Hai sa vedem putin – cele 25 de cursuri la activ in calitate de trainer, pe soft skills si vreo cateva mii de interviuri de angajare sustinute reprezinta destul material “istoric” de exemplificat pentru tema propusa in cadrul Superblog 2012 de echipa TMI.
Internetul si cartile sunt pline de sfaturi, teorii, situatii si studii de caz despre “Cum sa..” (orice), despre gasirea adevaratului drum, despre analiza meticuloasa a elementelor din viata ta reala astfel incat sa te organizezi cat mai bine, etc.
Haide sa ne imaginam o zi oarecare din viata lui Popescu (nu conteaza cine este Popescu, asta e, are un nume mai comun). “Popescul” nostru are o sotie si 2 copii (poate la fel de bine sa aiba si 1, dar de dragul dramatismului el va avea 2). Sotul lucreaza, sotia lucreaza. La inceput totul a fost bine si frumos, nu lucrau mai mult de 10 ore pe zi nici unul, dar de cand cu criza si reducerile de personal, ei au fost printre cei norocosi (daca se poate numi asa) care nu s-au regasit pe lista de disponibilizari. Dar volumul de munca a crescut, asa ca in loc sa stea cate 10 ore, acum stau 11 sau chiar 12 ore la serviciu. Copiii sunt crescuti de bunici sau de vreo bona filipineza care ii invata engleza de la televizor (pe copii, nu pe bunici). Popeasca vine acasa si incepe sa mai faca una alta prin casa ca, deh, omul trebuie sa si manance si sa aiba haine curate pentru a doua zi la munca. Popescu ajunge acasa si incepe sa faca temele cu aia mici. Ajung sa adoarma undeva pe la ora 12-1 dupa ce incearca sa poarte o conversatie cat de cat normala intr-un cuplu – despre plata facturilor, despre faptul ca s-a terminat laptele din frigider si ca sambata vor trebui sa mearga la munca astfel anuland planurile de a iesi la plimbare cu cei mici; dar asta e, lasa ca au ei timp, la anul, in cele 3 zile de concediu pe care vor putea sa si le ia, bineinteles umbland cu laptopul intr-o mana, telefonul in alta si copiii aciuati de picioarele lor ca sa nu stea dupa ei daca raman in urma. De fapt cred ca port bebe-urile pentru astfel de cazuri s-au inventat – economie de spatiu personal in scopuri profesionale.
Popeasca a uitat ca atunci cand a terminat facultatea visa sa scrie carti, ea fiind foarte buna la asa ceva, castigase si cateva premii inainte. Acum manuscrisul ei zace pe undeva prin sertar. Editurile pe care le consultase ii dadusera termen pentru corecturi, dar nu a mai avut timp sa se ocupe de ele si…asta e, cand o iesi la pensie, poate..!
“Popescul” era pasionat de energie si inginerie. Inainte sa ajunga aici, urmarea si citea cu interes tot ce aparea nou in domeniu, mergea la conferinte si avea propriile proiecte in acest sens. Acum adormea seara in brate cu acelasi numar din revista tehnica cumparata in urma cu 2 luni, incercand sa terminede citit un articol despre energii regenerabile.
In fiecare dimineata cei doi isi spun ca e timpul sa faca ceva, sa iasa din starea asta, sa isi organizeze prioritatile. Uite – cea mica plange pentru ca nu mai au timp de ea, iar fiul cel mare petrece prea mult timp pe internet din acelasi motiv. Dar tot in fiecare dimineata trec pe langa avizierul cu lista de plata la intretinere; pentru asta sta 1 ora in plus la serviciu; iar celalalt trece chiar pe langa o agentie de somaj, unde o gramada de oameni stau la coada pentru viza si iar isi zice ca mai bine baga a treia si accelereaza sa ajunga mai repede la serviciu decat sa fie printre ei.
Popestii in situatia aceasta sunt un caz fericit. Cred insa ca oricine, cu putin mai multa perseverenta si organizare poate obtine ceva mai bun din ce are. Imi aduc aminte de o poveste motivationala cu un tip care munceste munceste munceste, invata, obtine super joburi, super salarii, super pozitii in firme, isi cumpara lui si familiei lui orice isi doreau, pana la un punct cand se hotaraste sa ia o pauza si sa se relaxeze, avand destui bani incat sa isi permita acest lux. El spune familiei ca de atunci incolo se va bucura de ei si de viata, vor petrece tot timpul impreuna, etc. Si zbang, a doua zi nu se mai trezeste!
Cred cu tarie de povestioarele astea care au un final al carui efect este asemanator cu o galeata de apa rece turnata pe tine dimineata cand dormi mai adanc, este exact ce ai nevoie sa faci o schimbare in viata ta atunci cand nu te simti fericit.
Mai cred foarte mult si in zicala aceea care spune ca “atunci cand nu mai stii incotro s-o apuci, trebuie sa iei o pauza!” Asta iti recomand sa faci – ia o pauza de cateva minute, cateva ore, cateva zile sau saptamani.
Iar daca ar fi sa scriu un fel de decalog asa pentru a-ti gasi echilibrul intre viata profesionala si cea personala acesta ar suna cam asa:
- Ia o pauza! In care sa …
- Te bucuri de lucrurile marunte din viata ta (ca de exemplu zambetul copilului tau, un rasarit sau un apus, o plimbare de mana cu sotul sau sotia, cititul unei carti bune, o ceasca de ceai cu o prietena, o ploaie calda, etc). Fiecare dintre noi are lucruri marunte care il fac sa se simta bine. Daca te simti neimplinit sau nefericit este pentru ca ai uitat de ele! Scopul este acela de a…
- Descoperi ceea ce conteaza cu adevarat pentru tine in viata. (Stiti iarasi povestea aceea cu cei 2 prieteni care se plimba pe strazile din New York? Agitatie mare, zgomot infernal si la un moment dat, unul ii spune celuilalt:”Auzi? Canta un greier!” iar celalalt ii raspunde: “Ce ai innebunit? Cum poti sa auzi un greier in zgomotul asta?” Primul se duce si ia din ghiveciul de la usa de la intrare a unui hotel un greier. Dupa care face un experiment in care mergand pe strada, arunca o moneda. La zgomotul facut de aceasta cateva zeci de capete se intorc sa vada unde a picat). Ca este familia si timpul petrecut cu ei, ca este ascensiunea profesionala, fiecare dintre noi suntem diferiti si ce bine ca este asa (vorba unei reclame)! Este ceea ce se mai numeste in alti termeni “descoperirea vocatiei”.
- Ai descoperit ce conteaza? Du-te mai departe. The pursuit of happiness! Ce invatam din filmul cu acelasi nume de la Will Smith este faptul ca merita sa lupti pentru ceea ce te face fericit. Urmeaza-ti planul no matter what!
- Invata sa te bucuri de rezultatele obtinute. La ce te ajuta sa lupti pentru ceva daca nu te bucuri de rezultate? La ce te ajuta sa stai cu familia daca nu esti atent la ei? La ce te ajuta sa faci bani daca nu iti cumperi ceva ce iti doresti sau nu vizitezi un loc la care visai de mult?
- Lucrurile cu adevarat importante nu sunt masurabile in bani. Stiti si voi reclama aia cu “zambetul copilului meu…nepretuit!” Banii si jobul nu sunt un scop, sunt un mijloc pentru scopul final – acela de a fi fericit sau de a-i face pe cei dragi fericiti. Multi confunda scopul cu mijlocul!
- Ai timp! Exista o vorba care spune ca Dumnezeu nu iti da nici mai mult, nici mai putin timp decat ai nevoie pentru a face lucrurile care trebuie. Daca simti ca nu ai timp pentru ceva ce tu consideri important, inseamna ca il pierzi cu nimicuri. Identifica-le si scapa de ele! Daca simti ca ai prea mult timp la dispozitie, inseamna ca pierzi esentialul din ce ai de facut. Identifica si actioneaza!
- Invata sa mergi pe sarma…cu cap! Echilibrul intre viata personala si cea profesionala este ca mersul pe sarma. Atentie si concentrare! De ce aleg oamenii sa mearga pe sarma, in general? Pentru ca le plac provocarile, pentru adrenalina, pentru bucuria succesului, pentru testarea limitelor. De ce aleg oamenii sa mearga pe “sarma”? Din aceleasi motive. Doar ca uneori nu suntem pregatiti pentru ceea ce urmeaza. Risca! Renunta la ceea ce te face sa te simti nefericit, inchistat, prins in capcana. Transforma-ti pasiunile si hobby-urile in modalitati de a te intretine si a te dezvolta. Fii propriul tau sef!
- Ai cazut? Ridica-te! Ai ajuns sus? Admira peisajul! Indiferent de locul unde te afli in incercarea de a gasi echilibrul ai 2 solutii: MERGI mai departe sau MERGI mai departe. Ai esuat? Invata din greseli si ia-o de la capat! Ai reusit? Opreste-te si admira ceea ce ai facut. Da mai departe! Intreaba-te ce poti face mai bine data viitoare!
- Invata sa fii propriul tau sef! Din toate punctele de vedere. Si asta incepe de acasa, de cand iti organizezi timpul si treburile casnice, relatia cu familia, pana la sarcinile de serviciu. Cu cat esti mai bun manager personal, cu atat vei ajunge mai repede la echilibru. Un bun manager este cel care gandeste, care vine cu solutii, care asculta, care (se) dezvolta, care are viziune. De ce nu ai putea aplica aceste trasaturi pe propria piele?
Era o povestioara (da, stiu, Ion Creanga era fratele meu mai mare), cu un profesor universitar (sigur o stiti, e doar arhi cunoscuta in Time management) care pune intr-un borcan niste pietre mai mari, pe urma unele mai mici, pe urma nisip si in final apa pentru a demonstra ca trebuie intotdeauna sa ne concentram pe lucrurile importante in viata, abia apoi sa facem loc celorlalte. Pietrele mari sunt familia, pasiunile, vocatia, motivatia noastra de a merge mai departe, ceea ce ne face fericiti. Pietricelele sunt slujba, bunurile personale. Nisipul si apa sunt celelalte lucruri marunte cu care ne confruntam. Daca vom pune mai intai pietricelele si nisipul, nu vom mai avea loc pentru pietrele mari, astfel incat timpul nostru va fi pierdut cu lucruri care nu sunt importante. Puteti citi intreaga poveste aici.
In concluzie, cred ca solutia sta in atitudinea pe care o ai fata de spatiul personal si cel profesional. Tu si numai tu, cel implicat in ele poti schimba ceva. Stii, schimbarea chiar vine din interior! Perspectiva ta asupra lucrurilor este cea care face diferenta. Daca Popestii sunt nefericiti si incarcati este pentru ca aleg sa fie asa. Cum ar fi ca unul din ei sa riste? Sa is idea demisia de la jobul care il face nefericit si ii mananca timpul si s-ar dedica pasiunii sale, obtinand venituri din asta? Cum ar fi sa isi implice intreaga familie in acest scop? Cum ar fi daca ar gasi sursa inspiratiei sale in timpul petrecut cu cei dragi? Think about it!