Etichete
basme romanesti, Farmec, Ileana Cosanzeana, par frumos, Superblog
Basmul pe care o să vi-l povestesc astăzi nu începe cu „a fost odată ca niciodată”, ci cu „a fost o dată şi-altădată şi încă o dată…” Pentru că basmul acesta este unul de zi cu zi, al meu şi al tuturor femeilor, Ilenelor Cosânzenelor, mai tinerele sau mai…mmmhhhmm…înţelepte care îşi duc povestea în spate. În fiecare zi. Şi odată cu povestea şi pe Făt Frumos şi pe Prinţişorii năstruşnici, palatul şi întreg ţinutul, iar uneori, în zilele rele, chiar şi pe Zmeu.
Ileana Cosânzeana din poveste se trezeşte târziu dimineaţa şi imediat intră 4-5 slujnice să îi despletească, perie, netezească, parfumeze, orneze şi coafeze vestita podoabă capilară. Pe urmă petrece aproximativ 3 ore în oglindă admirându-se şi minunându-se ce păr superb are de la mama natură.
Pentru că este un basm, desigur, Ileana Cosânzeana nu ştie nici de căderi masive de păr după sarcină, nici de mătreaţă cauzată de produsele de styling nepotrivite, nici de păr care se îngraşă la două zile din pricina genelor moştenite, cu atât mai mult de fire albe care necesită acoperire îndemânatică prin vopsea.
Nu,nu,nu! Ileana Cosânzeana din poveste nu a terminat încă ritualul legat de părul magic; cu 5 ore înainte de ora de culcare începe să îşi pregătească baia şi să vezi atunci – despletire, netezire, umezire, săpunire, clătire, iar săpunire, iar clătire („că să scârţâie”), aplicare de balsam rustic din ierburi şi parfumare totodată, iar clătire, pieptănare şi uscare, iar periere („timp de cel puţin o oră pentru strălucire”) şi într-un final, ruptă de oboseală, adoarme, iar slujnicele care au făcut toată munca se retrag tiptil pentru a-şi pregăti „uneltele” pentru dimineaţă. Frumoasă viaţa la Curte!
Şi acum, poc-poc! Trezirea! E 6 jumătate iar copilul mic urlă deja că vrea să se joace. În parc. Prin ploaie. Soţul, pardon Făt Frumos se trezeşte morocănos că nu îşi găseşte şosetele pe care „sigur sigur le-a pus lângă pat aseară” (lângă patul câinelui desigur…). Fetiţa cea mare vrea să îşi pregătească singură micul dejun aşa că se îndreaptă victorioasă către dulapul cu ciocolată, iar câinele (sau calul, după caz) zgârie uşa vrând să iasă afară.
Ileana noastră Cosânzeană se ridică ruptă de somn cu părul vâlvoi şi se îndreaptă către baie. Nu are timp de slujnice care să îi perie părul ore în şir, aşa că un elastic de păr este perfect ca să îi ia şuviţele din câmpul vizual. Aşa, acum parcă dezastrul şi tărăboiul din casă arată altfel, îl vede mai bine decât cu bretonul care iarăşi a crescut prea mult pentru că nu a avut timp să ajungă la coafor. Maxim o oră mai târziu când toţi membri regali au fost liniştiţi vine şi rândul ei să se uite în oglindă şi să se aranjeze pentru mers la lucru (pentru că Ileana cea reală munceşte cot la cot cu prinţul ei, deh, nu avem toate norocul să ne naştem în epoci medievale).
Şi? Dezastru – rădăcinile crescute încep să dezvăluie firele albe, marca prinţişorilor regali, plus oarece piure de fructe de la cel mic pe o şuviţă din dreapta („Offf, o mască de protecţie Gerovital Tratament Expert Pro Color ar fi făcut minuni!”). Bonus părul îngrăşat pe care cu o seară înainte nu a avut vreme să îl spele pentru că a căzut ruptă de somn la datorie („Sau măcar un şampon sebum control Gerovital Tratament Expert Sebum Control să fi avut…”). Dacă acum câţiva ani nu ar fi abuzat de părul ei poate că acum ar fi altfel, fără treceri radicale de culoare, mai mult timp petrecut la baie în aplicarea de măşti şi seruri speciale şi desigur, protejarea de intemperii; ar fi avut acum un păr frumos şi sănătos.
10 minute mai târziu cosiţele celebre erau ascunse bine într-un coc sobru care o scoate de obicei din situaţii limită. Pentru că doar este o eroină, nu? Acum lupta cu Zmeul la serviciu poate începe.
„Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!” Ileana noastră închise uşor cartea de poveşti ca să nu îşi trezească prinţişorul mic care adormise în timp de îi rodea o şuviţă ascultând basmul şi nici pe prinţesa care adormise cu nasul în părul ei proaspăt spălat cu unul din produsele româneşti de calitate de la Farmec. Acum se putea îndrepta către dormitorul unde Făt Frumos o aştepta pe un pat alb să îşi continue basmul în doi.
Articol scris pentru Superblog 2015.